Étiquette : Lisboa

Nebun sau geniu?


Într-o zi, într-un restaurant, în afara spaţiului şi a timpului,
Mi-a fost servită iubirea sub formă de măruntaie reci.
I-am spus delicat omului de la bucătărie
Că le preferam calde
Fiindcă măruntaiele (gătite după reţeta din Porto) nu se mănâncă niciodată reci.

S-au luat la ceartă cu mine.
Nu poţi avea dreptate, nici măcar la un restaurant.
N-am mâncat nimic, n-am mai vrut nimic, am cerut nota
Şi am ieşit să străbat strada în lung şi-n lat.

Cine ştie ce vor să spună toate astea?
Eu nu ştiu, şi tocmai mie mi s-a întâmplat…

(Ştiu că în copilăria fiecăruia dintre noi a existat o grădină
Publică, o grădină a lui ori a vecinului
Şi ştiu bine că stăpână pe aceste grădini era doar joaca.
Şi azi e stăpână tristeţea.)

Le ştiu pe toate astea cu vârf şi îndesat,
Însă, dacă am cerut iubire, de ce mi s-au adus
Măruntaie reci gătite după reţeta din Porto?
Nu e o mâncare să poată fi consumată rece,
Dar rece mi-a fost adusă.
Nu m-am plâns, doar că era rece,
Niciodată nu poate fi consumată rece, dar rece mi-a fost adusă.

(Álvaro de Campos  – Măruntaie după reţeta din Porto, în Fernando Pessoa – Opera poetică, traducere de Dinu Flămând)

Pessoa, platanii, Plevna


Le iubesc pe cele pe care le văd fiindcă  voi înceta

Într-o zi sau alta să le mai văd
Şi îmi place de asemenea că ele sunt.

În intervalul placid unde mă simt iubind

Mai mult chiar decât mă simt fiind,
Îmi place să le am pe toate, chiar si pe mine.

(Ricardo Reis Ode si alte poeme, traducere din portugheză de Dinu Flămând)

Cand am revazut pozele cu platani de la Plevna mi-a venit brusc dorul de Lisabona (la Lisabona am indragit prima data platanii). Asa ca am pus aici o poezie scrisa de Ricardo Reis (heteronimul lui Pessoa) care se potriveste cu senzatia pe care o am adesea in zilele insorite de septembrie, cum că prezentul se intensifică.