Una peste alta, a fost o experienţa absolut minunată. Îmi vor ramane în amintire şi puiul de piţigoi stătea pe cărarea de alergare şi pe care l-am evitat în ultima secundă, după care l-am aşezat la loc ferit, în iarbă. Şi startul solemn dat în prezenţa Alteţei Sale Regale Principele Nicolae. Şi traseul minunat de alergare, de-a lungul bulevardului Kisseleff şi pe lângă lacul Herăstrău. Şi blândeţea privirii Principesei Margareta, la festivitatea de premiere. Şi sentimentul că ţara asta merită oameni demni la conducerea ei, oameni care să o iubească şi sa o respecte nu din vorbe, ci din fapte, aşa cum o fac de atâta timp membrii Casei Regale a României.

Am citit şi recitit de ieri până azi acest comentariu al Ramonei, în care descrie participarea ei la 10 Mai (l-am şi postat integral pe celălalt blog – Regatul României; tot acolo am început o nouă serie – Paşoptiştii, Dumnezeu şi trei mari regi). Mi-a reînnoit speranţa că ţara asta nu va pieri. Cel puţin atâta timp cât vor trăi oameni care pot să îi vadă chipul frumos, care pot să o iubească.