Când ai pierdut în astă lume
Orice speranță, orice dor,
Când știi ce grabnic trece iarăși
Tot ce-ai avea în viitor,

Atunci, nu ceri eternitate
De la o floare ce-a-nflorit.
De ea te bucuri cât trăiește
Și n-o mai plângi, de-a veștejit.

Nu ceri credință neschimbată…
Nu ceri amor pân’la mormânt,
Căci știi, că raiul se coboară
Numai o clipă pe pământ.

(Matilda Cugler – Numai o clipă)

Poezia a aparut in 1875, in Convorbiri literare. In acelasi an, domnul Eminescu îsi citea la Junimea poezia Antropomorfism. 

Domnul George Călinescu a notat lapidar in Istoria literaturii române de la origini până în prezent că « poezia Matildei Cugler (1851—1931) e la modul cuviincios al liricii pentru albumuri de pensioane ».

Poezia Antropomorfism are 69 de strofe. Multe dintre ele de un « crunt misoginism » (chiar domnul Călinescu face aceasta remarcă, dupa care continua sa scrie despre Antropomorfism pe mai multe randuri decat a dedicat intregii opere a domnisoarei Matilda Cugler).