Inainte de a viziona parada ambarcațiunilor pe Tamisa, Principesa Moștenitoare și Principele Radu au luat parte la un prânz în onoarea Jubileului, găzduit de comunitatea locală din Dorset.
Mi-a placut poza pe un câmp de margarete.
Si m-am gandit: cum s-ar putea numi aniversarea a 85 de ani de domnie? Atat ar putea aniversa Regele Mihai pe 20 iulie anul acesta. Daca noi am tine la onoare, adevar si traditie. Daca nu, se mai gasesc ceva mici pentru niste traditii republicane de inventie recenta.
« Şi a zis: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi. Şi au auzit acestea unii dintre fariseii, care erau cu El, şi I-au zis: Oare şi noi suntem orbi? Iisus le-a zis: Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră. » (Evanghelia după Ioan)
Se întâmplă ca anul acesta Duminica Orbului (a şasea duminică după Paşti, deci cu o dată mobilă) să cadă pe 20 mai. La fel ca in urmă cu 22 de ani. 20 mai 1990 a fost aleasă ca dată a primelor alegeri parlamentare si prezidenţiale postcomuniste. Formula consacrată de presa vremii era « primele alegeri libere ».
Ar fi putut fi un semn bun faptul că votam în ziua în care în biserici ni se reamintea că un orb din naştere a fost vindecat şi a văzut. Nu a fost să fie. Restul e istorie care nu mai poate fi schimbată. În afară de faptul că putem încă să anulăm votul de la alegerile prezidenţiale de la 20 mai 1990 recunoscând, în sfârşit, că nu avem nevoie de preşedinţi. Ba chiar mai mult: preşedinţii dăunează grav sănătăţii României.
Acum nu mai putem spune că n-am văzut. Am văzut destule ca să putem spune: ajunge! E timpul să ne întoarcem la adevăr şi să-l punem la temelia casei. Ajunge cu impostorii, ajunge cu uzurpatorii. Să ne spălăm ochii şi să avem curajul să vedem.
P.S. Poate cineva să mă ajute să găsesc înregistrarea dezbaterii televizate din 17 mai 1990 (la TVR, singura televiziune de atunci!), avandu-i ca participanti pe Ion Raţiu, Radu Câmpeanu şi Ion Iliescu?
…1 milion de oameni au scandat:
« Nu mai vrem 10 Mai
Fără Regele Mihai! »
P.S. Stiati ca, in fiecare an, fiecare alegator român da un euro tocmai pentru a nu avea un rege, ci un presedinte? Pentru a vedea cu cat e mai scumpa intretinerea unui presedinte fata de aceea a unei intregi Case Regale (in Spania!), click aici. In Cât costa o monarhie nu sunt incluse costurile campaniilor electorale prezidentiale – o singura campanie este echivalentul Listei Civile a Casei Regale a Spaniei pe 1 an. Asadar, platim in fiecare an 1 euro pentru minciuni electorale, pentru a ne face de ras in lume si pentru a fi dispretuiti de cei pe care i-am ales. Dar face toti banii, nu-i asa? Pentru ca altfel ar veni inapoi un rege care « nu cunoaste tara » asa cum o stiu din ascultate securistii, care « a facut pactul cu comunistii » de care ne apara acum cei mai luminati activisti si securisti, care nu vrea sa invete limba romana cu injuraturi si glume groase, care, in fine, ce poate sti despre conducerea unui stat dupa 85 de ani de domnie?
In noaptea de 10/11 februarie 1866 (22/23 februarie pe stil nou) domnitorul Alexandru Ioan Cuza este obligat sa abdice ca urmare a unei lovituri de stat organizate de o coalitie intre principalii fruntasi liberali si conservatori.
Scrisoarea in care reproduc cateva fragmente mai jos, adresata imparatului Napoleon al III-lea a fost invocata ca argument ca domnitorul Cuza (care in acel moment conducea in mod autoritar, reducand parlamentul la un rol decorativ) avea el insusi intentia de a ceda tronul, in conditii mai putin riscante pentru Romania. Scrisoarea integrala o puteti citi aici. Imi pare rau, dar citind-o am ajuns la o alta concluzie. Sublinierile imi apartin si am vrut sa puna in evidenta 3 lucruri: ca domnitorul ales de concetatenii sai tindea sa devina un principe absolut, ca recunoaste el insusi ca nu se mai consulta cu aceia care l-au ales, ci cu un inalt protector strain si ca Domnitorul Alexandru Ioan I nu credea in posibilitatea unui sistem constitutional in România.
Bucureşti, 1 octombrie 1865
Sire,
Când Majestatea Voastră a purtat armatele sale în Crimeea, popoarele dunărene au aclamat drapelul francez cu entuziasm. Eu am fost convins, în ce mă priveşte, că o idee mare, o idee napoleoniană a inspirat această glorioasă faptă. […]
Această nouă stare de lucruri cerea un om nou – concetăţenii mei mi-au încredinţat această grea sarcină. Am acceptat-o ca pe o datorie şi cu convingerea că voi fi încurajat, susţinut de cel căruia îi scriu, cu România recunoscătoare, iniţiativa unei renovaţii politice atât de preţioase pentru ţara mea.[…]
Nu vreau să pretind că Guvernul Meu a fost lipsit de greşeli, că am smuls toate abuzurile, că am vindecat toate rănile, că reorganizarea ţării este terminată.
Cred chiar că aş fi putut să fac mai mult şi mai bine dacă n-aş fi fost împiedicat de oarecare complicaţii ale Constituţiei dată Principatelor Unite şi dacă n-ar fi trebuit să mă preocup fără încetare de obstacolele create, parcă intenţionat, în calea mea de Puterile vecine care văd tot timpul cu ochi răi dezvoltarea prosperităţii României şi mai ales expansiunea peste frontierele lor a ideilor civilizatoare ale Occidentului.[…]
Majestatea Voastră Imperială nu va fi uitat că am primit şi urmat cu exactitate sfaturile sale în momentul în care războiul Italiei a trezit aspiraţiile atât de arzătoare în Europa Orientală. […]
Fost-am oare prea curajos? N-am crezut oare prea mult în forţele ţării mele şi în valoarea instrumentelor de care dispun? Sunt oare eu însumi la nivelul rolului înalt pe care Providenţa mi l-a încredinţat? […]
Nu-mi va rămâne nimic de dorit, Sire, dacă retragerea mea poate consolida independenţa României, da garanţii reale prosperităţii sale şi să-mi asigure stima Majestăţii Voastre Imperiale. Încrederea fără rezerve pe care o arăt Majestăţii Voastre Imperiale o va aduce pe a sa, îndrăznesc să sper. Numai Împăratului Napoleon trebuie şi vreau să-i cer un sfat. Răspunsul Vostru, Sire, va fi, nu mă îndoiesc, o nouă dovadă a constantei Voastre solicitudini pentru Ţara mea şi vin cu o profundă încredere, în această împrejurare solemnă, să solicit puternica protecţie a Majestăţii Voastre Imperiale pentru poporul român.
Vă rog, Sire, să primiţi expresia respectului şi devotamentului cu care sunt al Majestăţii Voastre Imperiale,
Sire,
prea umil şi prea plecat servitor
Principele A.I. Cuza
Peste 5 luni Cuza era inlaturat si România isi incepea drumul spre independenta si spre construirea unui stat democratic. Peste 5 ani, Napoleon al III-lea, Imparatul Francezilor, isi pierdea coroana, tara si onoarea la Sedan.
Cum s-a proclamat republica?
1. Deşi era în vacanţă, Adunarea Deputaţilor a fost convocată de urgenţă şi s-a întrunit la câteva ore după semnarea abdicării.
2. La ora 19,10, când a început şedinţa, nu erau prezenţi nici a zecea parte din numărul deputaţilor,
3. Cei absenţi erau înlocuiţi cu trupe de şoc ale partidului comunist, care se manifestau frecvent prin tipicele urale şi ovaţii.
4 Conform “procesului-verbal” al şedinţei apărut în Monitorul Oficial, aceasta a durat 45 de minute, timp în care s-ar fi petrecut următoarele lucruri:
Oare timpul a avut altă curgere în acele 45 de minute?
(informatii preluate din articolul România este, de drept, Monarhie Constituţională, din care mai puteti afla ca ziua 30 decembrie 1947 nu a fost aleasă întâmplător – se aniversau 25 de ani de la proclamarea Uniunii Sovietice)
In urma cu 33 de ani, Juan Carlos I a promulgat Constitutia Spaniei, moment care marca sfarsitul oficial al unei dictaturi de 4 decenii.
Acestui Rege nu i-a venit nimic pe de-a gata. Mai intai a avut rabdare si si-a planificat cu atentie miscarile. Moderatia si 
deschiserea au fost atuurile sale principale. Fara sa se compromita, a ajuns sa fie desemnat succesor de catre un Franco batran si bolnav. Acesta si-a inchipuit ca tanarul rege va fi usor de manevrat de Falanga – partidul – stat care conducea Spania. S-a inselat.
In 6 luni de la incoronare, Juan Carlos l-a demis pe primul-ministru falangist, intr-un an pana si comunistii au devenit monarhisti, in doi ani s-au organizat primele alegeri libere dupa 41 de ani, in 3 ani a fost aprobata prin referendum o Constitutie democratica. Dupa alti trei ani, interventia personala a Regelui a pus capat unei lovituri de stat militare. De atunci, din 1981, Regele a continuat sa fie o voce respectata de toate partidele democratice din Spania.
Ca o picanterie, acestui rege al democratiei poporul spaniol i-a permis sa-si etaleze oficial (dar potrivit cu imprejurarile) toate titlurile ereditare: Rege al Castiliei, al Leonului, al Aragonului, al celor Doua Sicilii, Rege al Ierusalimului, Rege al Navarrei, Arhiduce de Austria, Duce al Burgundiei, al Brabantului, al Atenei etc (in total 37 de titluri regale, ducale, comitale si senioriale).
Senatul a constatat marţi adoptarea tacită a unei propuneri legislative care prevede declararea zilei de 10 mai – Ziua Independenţei ca zi de sărbătoare naţională.
Am formulat 10 argumente pentru 10 mai aici.
DAN GHENEA 