Anii ‘9o au vazut ascensiunea spectaculoasa a conceptului de medicina bazata pe dovezi (evidence-based medicine – EBM). Cele mai bune dovezi sunt cele rezultate din compararea unui numar mare studii clinice controlate pe un numar cat mai mare de subiecti. Opinia expertului este retrogradata la nivelul 5 (dovezi foarte slabe).

In ultimul deceniu, medicina bazata pe dovezi a ajuns sa ia in considerare, din ce in ce mai mult, nu numai aspectele cantitative (eficacitatea si eficienta tratamenteleor), ci si aspecte calitative (acceptabilitate, calitatea vietii). Si tot in ultimul deceniu, tocmai pe fondul insatisfactiei fata de scaderea paradoxala a calitatii ingrijirilor odata cu tehnicizarea medicinei, a reaparut si o medicina bazata pe naratiune, in care protagonisti sunt din nou, fata catre fata, dupa o pauza de o suta de ani, medicul si persoana care ii solicita ajutorul.

Medicul este un vindecator de succes in masura in care stie sa sprijine clientul sa-si reconstruiasca povestea de viata, povestea fundamentala despre suferinta si vindecare, despre jocul vietii si al mortii. Povestirea nu mai este una dogmatica si univoca (doctorul trebuie sa descopere « adevarul » din spatele simptomelor si sa-i livreze pacientului o teorie simplificata a bolii si remediilor), ci una care trebuie sa contina un adevar plural (terapeutul sprijina persoana care sufera in incertitudinea alegerii dintre diferitele povesti posibile de viata si moarte).