Étiquette : psihoza

[Oameni trăind cu psihoze: veştile bune şi veştile rele]

· 2 commentaires ·

In numarul curent al Australian and New Zealand Journal of Psychiatry, in editorialul intitulat People living with psychosis: The good news and the bad news, sunt prezentate rezultatele celui de-al doilea studiu australian asupra evolutiei psihozelor, efectuat in 2010-2011 (primul studiu s-a desfasurat in 1997).

Vestile bune:

Proportia cazurilor cu evolutie cronica si deteriorare progresiva a ajuns la doar 11% (fata de 24% in 1997). 30% au episoade multiple cu remisiuni partiale intre episoade (la fel ca in 1997). In schimb, proportia celor cu remisiuni foarte bune intre episoade a crescut la 29% (fata de 21% in 1997). 8% continua sa ia medicatie, dar nu mai au episoade psihotice, iar 22% se vindeca.

Australia este probabil tara care a investit cel mai mult in sanatate mintala comunitara in ultimii 20 de ani si rezultatele incep sa se vada.

Vestile rele:

A crescut consumul de alcool si droguri in randul persoanelor cu psihoza, iar consumul de tutun ramane foarte ridicat (2/3 dintre persoanele cu psihoza fumeaza; pentru comparatie, doar un sfert dintre adultii australieni fumeaza).

Un profesor vienez si un « doctor de Paris »

· 5 commentaires ·

Eminescu nu a fost nebun. Eminescu a avut o boala. Care nu era data de sifilis.

Cine zice asta? Profesorul Maximillian Leidersdorf, care l-a consultat pe Eminescu in cursul internarii in clinica Oberdöbling din Viena. De ce ar trebui sa-l credem? Pentru ca Leidersdorf era tocmai unul dintre sustinatorii teoriei ca majoritatea bolilor psihice sunt consecinta unor boli fizice, iar in domeniul patologiei generate de sifilis era o somitate; de altfel, in perioada 1883-1887 l-a avut ca asistent pe tânarul Julius Wagner-Jauregg, cel care a primit, in 1927, Premiul Nobel pentru descoperirea malarioterapiei in paralizia generala progresiva, data de sifilis. Ar fi putut, asadar, Leidersdorf sa treaca pe langa acest diagnostic? Eu cred ca nu.

Ginerele lui Leidersdorf (si proprietarul clinicii), doctorul Heinrich Obersteiner, medicul curant al lui Eminescu pe perioada internarii, merge insa dincolo de simpla negare a sifilisului si pune, se pare, si un diagnostic pozitiv al episodului de boala: manie acuta de cauza functionala. Termenul de psihoza functionala fusese pus in circulatie recent (1881) de profesorul Fuerstner, de la Heidelberg, pentru a desemna boli psihice fara cauza organica. Daca documentele clinicii nu ar fi fost distruse in timpul Primului Razboi Mondial, am sti din sursa directa daca Eminescu a fost unul dintre primii « beneficiari » ai diagnosticului de psihoza functionala.

Daca un trio de medici ieseni (dintre care unul a tinut sa adauge dupa semnatura « doctor de Paris ») nu ar fi ignorat acest diagnostic, probabil ca poetul nu ar fi fost supus tratamentelor cu mercur care i-au facut, probabil, mult rau si, foarte sigur, nici un bine. Ignoranta « de Paris » poate fi, cred eu, una dintre cauzele mortii premature a poetului.

Vreau sa precizez ca nu cred deloc in teoria conspirationista a « uciderii » lui Eminescu. Maiorescu si Junimea au strans bani si l-au trimis la cea mai buna clinica a vremii (Leidersdorf a fost chemat si de sultanul otoman Murad al V-lea, consultatie pe care insusi Eminescu o semnaleaza in « Timpul », in august 1876). A fost corect diagnosticat (iar diagnosticianul era chiar cel care infiintase, in 1882, Institutul Clinic de Neurologie din Viena, primul de acest fel din lume), iar episodul psihotic s-a remis complet. O fotografie facuta in 1884 arata un om care ar fi putut fi creativ inca multi ani (chiar daca, ar fi mai avut, probabil, periodic, episoade maniacale si depresive), daca in România ar fi dominat mai devreme ideile psihiatrice germane si nu alienismul francez.

Eminescu a fost dintre cei alesi simultan pentru boala si geniu. Nu este ori/ori. Nu va mai straduiti sa argumentati ca un « nebun » n-ar fi putut crea, in ultimele sale zile, Stelele-n cer. Eu as zice ca unui « normal » i-ar fi fost infinit mai greu sa o scrie. Tariile noastre sunt si slabiciunile noastre.

Proces creativ vs. proces psihotic

· 3 commentaires ·

« High intelligence is not at the heart of high creativity. More important to Nancy Andreasen are labile associative cortical regions (neural capacity for free association) that often veer their possessors toward depression or psychosis. » (James D. Watson, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie si Medicina in 1953)

(Nu un nivel inalt de inteligenta este elementul central al creativitatii de nivel inalt. Mai importante pentru Nancy Andreasen sunt labilele regiuni corticale de asociatie (capacitatea neurala de asociere libera) care adesea il indreapta pe posesorul lor spre depresie sau psihoza.)

Ideea ca TARIILE NOASTRE SUNT SI SLABICIUNILE NOASTRE  (exprimata de mine in Nu sunt nebun) a atras atentia bloggerului eliza, care a postat pe polimedia.us jumatate din paragraful care contine aceasta formula. Un comentator mi-a cerut, pe buna dreptate, indicarea unor surse care sa sustina ideea ca « Stim astazi ca toate tulburarile mintale severe sunt legate de gene de vulnerabilitate care poarta in acelasi timp si caractere necesare intr-o anumita proportie in populatie. « 

Iata una dintre sursele recente si cu autoritate: Nancy Andreasen – The Creating Brain (2006). Iar recenzentul pe care l-am citat este chiar unul dintre descoperitorii ADN-ului (pe cand era inca foarte tanar – iata deci ca este « specialist » si in creativitate!), iar intre 1990 si 1992 a fost primul coordonator al Proiectului Genomului Uman.

Mai putem vorbi alta data (daca va intereseaza) si despre uriasul studiu islandez pe trei gemeratii al lui Karlsson (1984), care a aratat ca in familiile pacientilor cu tulburari psihotice exista realizari creative si performante academice semnificativ superioare mediei.

Gheaţa neagră

· 16 commentaires ·

« Tuturor care dau de psihiatri in ziua de azi le spun sa incerce o alta varianta! Nu cred sub nici o forma in ceea ce poate face “bine” un medicament care se joaca cu sistemul nervos al pacientului. Nu am vazut nici macar un singur caz de boala psihiatrica in Romania tratat cu adevarat!

Am vazut pacienti care puteau cu o simpla psihoterapie, sa se reechilibreze, sa nu necesite internare ci doar familia sa fie instruita cum sa le asigure cele necesare, un climat psihoafectiv adecvat, insa au fost instruiti de medici ca daca nu-si iau tratamentul va fi dezastru… Am vazut cum nu esti bagat in seama de nimeni o data internat si daca ti se pune o eticheta ca esti bolnav si gata, nimeni nu se gindeste ca poate nu e chiar asa. »

(dintr-un comentariu in blogosfera semnat Black Ice)

Randurile de mai sus apartin probabil unei persoane care a suferit mult si mult din aceasta suferinta a fost creata de noi, psihiatrii.

Nu traim intr-o lume ideala, insa un lucru putem face si in aceasta lume imperfecta: sa respectam suferinta unui semen al nostru. Iar oamenii care au, la un moment dat, o problema de sanatate mintala ar trebui sa beneficieze de un respect neschimbat din partea noastra.

Am invatat aceasta lectie cu adevarat abia cand l-am cunoscut pe Joel. Un american care a trecut vreme de 10 ani prin spitale psihiatrice, din pricina unei psihoze majore, si s-a confruntat cu atmosfera dezumanizanta a acestor institutii. Partea extraordinara e ca el si-a dat seama ce valoare terapeutica directa are respectul. Dupa ce s-a stabilizat, a devenit consilier pe sanatate mintala al mai multor administratii nord-americane si europene. Iar seminarul sau, intitulat simplu « Respect » a fost pentru mine o experienta majora a acestei vieti.

Joel e numele unuia dintre cei patru arhangheli care pazesc, cu sabie de foc, raiul. Focul respectului ar putea topi  gheaţa neagră.

(Nota: Joel beneficiaza de o familie  iubitoare si continua sa ia o doza minima dintr-un tratament de intretinere.)