Étiquette : rau

Ubi bene, ibi patria

· 16 commentaires ·

Acolo unde este bine, acolo este patria.

Acest dicton e interpretat adesea in cheie joasa: « deviza celor care, pentru avantaje materiale,  pierd sentimentul respectului şi al dragostei de ţară ».

Si totusi…

Acolo unde iti este bine, acolo iti este patria. Cum te-ai putea simti acasa acolo unde iti este rau?

Dar binele si raul sunt interioare, nu exterioare.

Binele creste in inima ta atunci cand oamenii apropiati iti deschid ochii asupra lucrurilor frumoase ale lumii, frumusete pe care nici o rautate efemera nu o mai poate strica.

Binele creste din capacitatea de a admira oamenii dimprejurul tau. Si daca vezi la acesti oameni sentimentul datoriei fata de altii, te simti si tu dator fata de cei care iti daruiesc astfel cel mai important lucru: inceputul unei povesti cu sens.

Nu sunt mândru ca sunt român. Mândria e un fel de a-ti ciopli idoli dupa chipul si asemanarea ta. Nu vreau sa particip la un astfel de cult.

Simt insa ca sunt dator unor oameni foarte diferiti care au crezut si cred intr-un proiect numit România. Acest proiect a fost unul care a creat caractere, modele, povesti de viata pline de miez.

Sunt recunoscator oamenilor care m-au facut om. Cerul lor e si cerul meu, pamantul lor e si pamantul meu.

Si mi-e bine. Nu in fiecare zi.

Acolo unde imi este bine, acolo imi este patria.

Aceste ganduri au fost puse in miscare de un articol al lui Marius despre mandria de a fi roman. Multumesc, frate, si sunt bucuros ca esti un român bun!

Uitarea, iertarea, vindecarea

· 6 commentaires ·

Uitarea şlefuieşte memoria. Memoria ziditoare e ţinerea în minte a binelui.  Răul nu există în afara memoriei noastre.

Amintirea răului umple mintea cu nefiinţă. Iertarea nu e deplină decât împreună cu uitarea răului; iertăm deplin doar atunci când putem lăsa răul să se întoarcă în nefiinţa sa esenţială. Şi ne vindecăm astfel de nefiinţă, de acea spumă de nimicuri care ocupă locul binelui.

Dar cum să uiţi?

Făcând lucruri  pe care ai fi bucuros să le accepţi ca dar. Oricum ai primit totul în dar. Aşadar…

Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea.

Uitaţi forma negativă Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face. Să ne concentrăm pe ce putem face, nu pe ce să nu facem.

Iertaţi şi veţi fi iertaţi.

E plina vorba noastră de mă aştept să. Să nu aşteptăm să facă lumea primul pas. Mi-a plăcut foarte mult o vorbă a Reginei Ana: « Lumea nu îmi datorează nimic. Dar nici eu ei ».  Sa dăm lumii în dar ceea ce am primit în dar. A da, a iubi, a ierta sunt actele care mă afirmă ca persoană. Iertând mă iert. Şi uit răul ca să am loc destul pentru a ţine minte binele. Tot binele care mi s-a făcut. Binele care m-a făcut.

Daţi şi vi se va da. Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf, căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura.

Vedem răul în ceilalţi pentru că ne măsurăm pe noi înşine cu o măsură prea uşoară. Ne e frică de presupusa uşurătate a fiinţei noastre şi facem faptele fricii. Frica ţine minte răul, vede peste tot răul, anticipează răul.

Căci nu este pom bun care să facă roade rele şi, iarăşi, nici pom rău care să facă roade bune.

Dar dacă pomul bun se teme că e rău şi nu mai face roade pentru că s-a umplut de frică în loc de sevă?

Mai binele e duşmanul binelui

· 2 commentaires ·

Scriind pentru revista Doctorul meu un articol intitulat 7 nevroze de vacanţă, mi-au venit si cateva idei colaterale despre ceea ce s-ar putea numi « patologii ale dorintei de mai bine ». Azi m-am jucat putin punându-le nume. Iata ce a iesit:

1. Meliorismul ar fi numele dorintei perpetue de mai bine; partea proasta e ca, in secunda in care ma gandesc la mai binele de mâine, simplul « bine » de azi devine « mai rău » prin comparatie cu « mai binele » viitor. Mai binele e duşmanul binelui.

2. Optimalismul ar fi definit ca o apiratie de a avea doar cele mai bune lucruri; doar acestea aduc bucurie, tot restul e resimtit mai degraba ca o lipsa a idealului, nu ca o posesie a unei valori relative.

3. Maximalismul ar insemna dorinta de a avea toate lucrurile bune la un nivel maxim. Spre deosebire de optimalism, care de refera la un ideal, maximalismul se refera la lucrurile existente, vizibile; maximalismul nu mai cere nemaiîntâlnitul, cere insa tot ce intalneste .

4. Majorismul e o varianta cantitativa a meliorismului, in care mai binele e echivalat cu mai multul. Plusul viitor este insa resimtit ca un minus prezent. Iar scara nu se termina niciodata, ca sa ai un loc de odihna in care sa savurezi prezentul, singurul timp real.

5. In fine, intr-un timp al recordurilor, nu putea sa lipseasca suprematismul – dorinta de a ajunge cel dintâi; dorinta in sine ar fi perfect legitima, daca nu e ghidata de deviza « al doilea e primul care pierde ».

Daca ma intrebati cum se numeste starea care ne-ar feri de aceste boli ale dorintei de mai bine, tot jucandu-ma serios, v-as spune: peratognozia mediocritic regresivă (« cunoasterea limitelor cu evolutie spre mediocritate« )