Étiquette : recompensa

Lebede gri (IV)


22. Se pare că fenicienii scriau totuşi destul de mult, dar foloseau un tip de papirus perisabil, care nu rezista atacurilor biodegradative ale timpului. Manuscrisele aveau orată mare de extincţie înainte ca autorii şi copiştii să treacă la folosirea pergamentului în secolul al doilea sau al treilea. Cele care nu au fost copiateîn timpul acestei perioade, pur şi simplu au dispărut.

(Îmi dau seama că trecem printr-o perioadă similară, poate chiar mai dramatică: mediile de stocare a informaţiei se schimbă din ce in ce mai rapid, iar cele care nu vor fi copiate la fiecare schimbare majoră de tehnologie vor deveni rapid « ilizibile » pentru cei mai mulţi cititori potenţiali)

23. Neglijarea evidenţei tăcute este endemică în modul în care studiem comparativ talentul, mai ales în activităţile care sunt infestate de caracteristicile sindromului învingătorul-ia-totul.

(Asemenea manuscriselor feniciene, scrierile multor autori, nu neapărat mai puţin talentaţi, nu ajung până la noi; până la noi ajung, şi cu mult noroc, doar câţiva)

24. O mulţime de oameni care îşi spun scriitori dar operează (doar « temporar ») aparatele strălucitoare de cappuccino la Starbucks. Inechitatea în acest domeniu este mai mare decât, de pildă, în medicină, din moment ce rar vedem doctori servind hamburgeri.

25. Aşa că pot să presupun că pot în mare măsură să apreciez performanţa întregii populaţii dintr-o profesie cum e medicina după eşantionul care este vizibil pentru mine. La fel şi pentru instalatori, şoferi de taxi, prostituate, şi pentru toţi cei din meserii lipsite de efectul de superstar.

26. Consecinţa dinamicii de tip superstar e că, printre altele, ceea ce numim « moştenirea literară » sau « comoara literară » e doar o parte minusculă din ceea ce a fost produs.

27. Ideea mea nu e că Balzac e netalentat, ci doar că e mai puţin singular în talent decât credem.

28. Într-o ţară ca Franţa, unde tot mai mulţi oameni scriu cărţi şi în acelaşi timp, din păcate, tot mai puţini oameni le citesc, editorii literari respectabili acceptă unul din zece mii de manuscrise ale unor autori încă nepublicaţi.

(Cele mai multe dintre aceste manuscrise nici nu vor fi citite. Ironic, se întâmplă uneori acelaşi lucru cu manuscrisele ulterioare al scriitorilor de succes – următoarele cărţi sunt acceptate nu numai fără a fi citite de editor, dar chiar înainte de a fi scrise!)

Lebede gri (II)


Transcriu aproape în întregime subcapitolul Natura umană, fericirea şi recompensele primite grămadă

8. A câştiga 1 milion de dolari într-un singur an, după ce nu ai câştigat nimic în cei nouă ani dinainte, nu aduce aceeaşi plăcere ca distribuirea totalului în mod egal pe cei zece ani, adică ai o plăcere mai mare dacă vei câştiga 100 000 zece ani la rând. Aceeaşi regulă este valabilă şi pentru ordinea inversă – dai lovitura în primul an şi apoi nu mai câştigi nimic în cei nouă ani rămaşi.

9. Cumva, sistemul tău de plăcere/recompensă este saturat destul de repede şi nu poţi reporta plăcerea.

10. De fapt, fericirea ta depinde mult mai mult de numărul de situaţii în care ai emoţii pozitive decât de intensitatea acestor afecte pozitive. Cu alte cuvinte veştile bune sunt în primul rând veşti bune; cât de bune contează mai degrabă puţin.

11. Aşa că pentru avea o viaţă placută e mai bine să distribui aceste mici afecte pozitive cât mai uniform de-a lungul timpului. Multe veşti uşor pozitive sunt preferabile unei singure grămezi de veşti mari.

12. Deci, din punctul de vedere al « contabilităţii plăcerii », nu merită să tragi pentru un singur mare câştig. Suntem hărăziţi natural să ne extragem bucuria vieţii din recompense moderat plăcute, dar frecvente.

13. Aceeaşi proprietate se aplică invers nefericirii. E mai bine să îngrămădeşti toată durerea într-o perioadă scurtă decât să fie întinsă pe un timp mai lung.

14. Dar unii oameni reuşesc să depăşească asimetria durerilor şi bucuriilor, să evadeze din deficitul de plăcere, să se poziţioneze în afara jocului – şi să trăiască sperând.

Specii în pericol: părintii


Exercitarea de catre parinte a functiilor de indrumare si control este esentiala pentru dezvoltarea sanatoasa a copilului.

La mijlocul secolului trecut s-a produs o contestare radicala a autoritatii parentale. E de inteles. Societatea europeana trecuse prin decenii de conducere politica autoritara si voia sa se elibereze de amenintarea dictaturii, incepand chiar de la educatia in familie si in scoala.

Decenii la rand autoritatea parentala si disciplina au fost subiecte evitate pentru ca veneau in contradictie cu ideologia libertariana in vogă. In acest inceput de secol si mileniu, redescoperim rolul autoritatii parentale tocmai atunci cand aceasta se afla foarte aproape de disparitie.

parentingStudiile din ultimii ani constata ca stilul « vreau sa fiu prietenul copilului meu » (solicitari reduse, control redus, fara pedepse si cu responsivitate mare la cererile copilului) este preferabil stilului autoritar (solicitari mari, control strans, pedepse frecvente, responsivitate mica la nevoile copilului), dar nu este nici pe departe stilul optim pentru dezvoltarea copilului. Stilul optim pare sa fie cel directiv-responsiv (solicitari mari, control consistent, pedepse foarte putine, responsivitate mare la nevoile copilului), dar chiar si stilul directiv clasic (in care nivelul pedepselor este destul de mare, dar si responsivitatea la nevoile copilului este mare) e superior unui stil permisiv.

In lotul studiat de Rachel Pasternak, peste jumatate dintre persoanele participante nu isi exercita adecvat autoritatea parentala, cu consecinte negative pentru dezvoltarea copilului (stilurile autoritar, permisiv, neglijent, punitiv).

Râsul si surâsul


Rânjetul unor animale este un semnal semiagresiv, purtand mesajul: « Vezi ce dinti am ? Nu vreau sa fiu nevoit sa-i folosesc. Si mai am vreo doua – trei surprize pentru tine, asa ca nu sunt ingrijorat. E mai bine pentru amandoi sa nu ne batem. »

Oamenii au un muschi pe care nici un alt animal  nu il are – ridicatorul unghiului (coltului) gurii. Si pot astfel sa zâmbeasca. Mesajul devine unul din gama asertiv-colaborativa: « Sunt linistit, am incredere in mine, ma simt bine, privesc lumea cu incredere, inclusiv pe tine. Daca si tu imi zambesti, iti voi spune cateva dintre trucurile mele si ma astept ca si tu sa faci la fel. » Surâsul are legatura cu secretia de dopamina in lobul frontal al creierului (circuitul de recompensa).

Râsul, in schimb, este un semnal de dispozitie ludica si e comun omului si animalelor sociale. Râsul stimuleaza secretia de endorfine (morfinele produse de creierul nostru, pentru filtrarea durerii, avand deci un rol reparator al perturbarilor produse de stress).

Producerea umorului are legatura cu dopamina, cu recompensa  si  cu surâsul, iar receptionarea umorului cu endorfinele, cu repararea efectelor stresului si cu râsul.

Statistic, barbatii sunt producatorii majoritari de umor, iar femeile bemeficiarii principali ai umorului. Statistic, rad mai mult persoanele care vorbesc mai mult. Statistic, barbatii vorbesc mai putin, râd mai putin si traiesc mai putin.