22. Se pare că fenicienii scriau totuşi destul de mult, dar foloseau un tip de papirus perisabil, care nu rezista atacurilor biodegradative ale timpului. Manuscrisele aveau orată mare de extincţie înainte ca autorii şi copiştii să treacă la folosirea pergamentului în secolul al doilea sau al treilea. Cele care nu au fost copiateîn timpul acestei perioade, pur şi simplu au dispărut.

(Îmi dau seama că trecem printr-o perioadă similară, poate chiar mai dramatică: mediile de stocare a informaţiei se schimbă din ce in ce mai rapid, iar cele care nu vor fi copiate la fiecare schimbare majoră de tehnologie vor deveni rapid « ilizibile » pentru cei mai mulţi cititori potenţiali)

23. Neglijarea evidenţei tăcute este endemică în modul în care studiem comparativ talentul, mai ales în activităţile care sunt infestate de caracteristicile sindromului învingătorul-ia-totul.

(Asemenea manuscriselor feniciene, scrierile multor autori, nu neapărat mai puţin talentaţi, nu ajung până la noi; până la noi ajung, şi cu mult noroc, doar câţiva)

24. O mulţime de oameni care îşi spun scriitori dar operează (doar « temporar ») aparatele strălucitoare de cappuccino la Starbucks. Inechitatea în acest domeniu este mai mare decât, de pildă, în medicină, din moment ce rar vedem doctori servind hamburgeri.

25. Aşa că pot să presupun că pot în mare măsură să apreciez performanţa întregii populaţii dintr-o profesie cum e medicina după eşantionul care este vizibil pentru mine. La fel şi pentru instalatori, şoferi de taxi, prostituate, şi pentru toţi cei din meserii lipsite de efectul de superstar.

26. Consecinţa dinamicii de tip superstar e că, printre altele, ceea ce numim « moştenirea literară » sau « comoara literară » e doar o parte minusculă din ceea ce a fost produs.

27. Ideea mea nu e că Balzac e netalentat, ci doar că e mai puţin singular în talent decât credem.

28. Într-o ţară ca Franţa, unde tot mai mulţi oameni scriu cărţi şi în acelaşi timp, din păcate, tot mai puţini oameni le citesc, editorii literari respectabili acceptă unul din zece mii de manuscrise ale unor autori încă nepublicaţi.

(Cele mai multe dintre aceste manuscrise nici nu vor fi citite. Ironic, se întâmplă uneori acelaşi lucru cu manuscrisele ulterioare al scriitorilor de succes – următoarele cărţi sunt acceptate nu numai fără a fi citite de editor, dar chiar înainte de a fi scrise!)