Étiquette : Rege

17 septembrie 1939: încă o zi în care Polonia nu a murit


« Polonia  încă nu a murit/ Atâta timp cât noi vom trăi/ Ce ne-au luat străinii prin forţă/ Cu sabia vom lua înapoi.// » (Mazurek dąbrowskiego)

Asa începe imnul national a Poloniei. O tara care a fost stearsa de 4 ori de pe harta, un popor care nu a putut fi sters din istorie. Pentru ca e un popor format din oameni liberi, nu din supusi ai unui stat. Iar statul valoreaza ceva doar daca le asigura mai bine libertatea si onoarea. Statul serveste cetateanul, nu invers. Incepand din secolul al XIV-lea, societatea poloneza s-a consolidat continuu, chiar daca asta a insemnat adesea o slabiciune relativa a statului.

« Sa punem intre noi fraternitatea si intelegerea si Dumnezeu ne va arata un conducator », se spune in acelasi  Mazurek dąbrowskiego, dar asta nu insemna un consens silit; incredibil, dar adevarat, hotararile Seimului (Parlamentul Poloniei medievale) se luau doar prin consens; si mai incredibil pentru secolele XVI – XVIII, cand in Europa infloreau regimuri absolutiste, fiecare dintre cei peste 1 milion de cetateni ai Republicii (desi avea un rege, tara se numea Rzeczpospolita – Republica) avea dreptul de veto liber fata de orice decizie la care nu fusese parte (adica avea dreptul sa nu se supuna unei legi votate fara acordul sau).

Un istoric român spunea ca la noi a fost valorizat prea mult statul si prea putin pretuita dezvoltarea societatii. Ca am avut timp de secole prea mult stat si prea putina societate. Polonia a adoptat formula inversa: o societate puternica si sanatoasa a fost pretuita mult mai mult decat puterea statului. Si Polonia inca nu a murit.

La 17 septembrie 1939, cand polonezii se bateau inca pentru Varsovia cu armatele lui Hitler, Stalin a ocupat jumatatea rasariteana a Poloniei. Ofiterii polonezi luati prizonieri de sovietici au fost ucisi la Katyn. Non omnis moriar.

 

Eu, Presedintele Republicii…


Noul Presedinte al Republicii Franceze, François Hollande a reusit o (anti?)performanta retorica in finalul primei parti a confruntarii televizate cu Nicholas Sarkozy (un fel de bataie de cocosi furajati cu un arpacas ideologic expirat): in mai putin de 3 minute a spus de nu mai putin de 15 ori « Moi, President de la Republique … ». Si cand te gandesti ca istoricii nu sunt prea siguri ca Louis XIV chiar a spus vreodata « Statul sunt eu »…

Ceea ce m-a frapat in momentul anuntarii rezultatelor a fost ca TF1 dadea imagini cu … Thomas Hollande, fiul presedintelui ales si seful sau de campanie, purtat pe brate si stropit cu sampanie de militantii Partidului Socialist.

Pana la urma mi-am dat seama ca e firesc, din moment in ultimul deceniu PS si-a propus candidadii din randurile unei familii: Ségolène Royal – François Hollande (parteneri de viata pana in 2007, avand patru copii impreuna). In 2007 Ségolène Royal a pierdut in fata lui Sarkozy si a pus aceasta infrangere si pe seama insuficientei sustineri din partea PS, presedintele partidului fiind … François Hollande. Deh, certuri intr-o dinastie socialista.

O fi Franta o republica? Mie discursul domnului Hollande mi-a adus in minte titlul unei carti de Robert Graves: Eu, Claudius Împarat. Iar numele domniei sale – Olanda – imi aduce aminte ca primul Presedinte al Unei Republici Franceze (a II-a, că prima a fost de la inceput pana la sfarsit o dictatură) a fost cetateanul Louis-Napoleon Bonaparte, nascut in Olanda, ca fiu la regelui Louis Bonaparte; daca unchiul sau, Napoleon I, nu ar fi fost invins ar fi purtat in continuare numele de Louis d’Hollande. Oricum, presedintia i s-a parut prea limitata cetateanului Bonaparte asa ca s-a proclamat repede imparat, sub numele de Napoleon al III-lea.

Va si fi o premiera la Elisée – instalarea unei Prime Doamne (Valerie Trierweiler, de doua ori divortata, 3 copii, dar si « adevarata iubire » a noului presedinte francez) care nu este sotia Presedintelui. Ma amuz intrebandu-ma ce s-ar fi intamplat daca in 2007 castiga doamna Royal: François Hollande devenea Primul Domn sau primea apelativul Monsieur, simplu si princiar? Inca o « prerogativa » regala – instalarea favoritelor la Palat pe spezele statului – este concedata de francezi unui cetatean ales pentru a fi « un presedinte normal ».

Vive la Republique! Si Coana Joitica, ca e dama buna!