Vertical

1 Particulă nobiliară

După ce Ferdinand I a fost exclus din Casa de Hohenzollern, ca urmare a întrării în război împotriva Germaniei, Parlamentul României a hotărât ca Ferdinand I (fost de Hohenzollern-Sigmaringen) să devină Ferdinand I al României. Regii au fost de atunci ai României. E un titlu nobiliar câştigat aşa cum se câştiga în primele timpuri: pe câmpul de luptă, prin curaj personal.

Aşa că nu se poate disocia ideea de monarhie constituţională în România de Familia Regală a României. Văzând destrămarea oricărui prestigiu al funcţiei prezidenţiale, a apărut o nouă specie de aşa-zişi « monarhişti », care cică ar vrea revenirea la monarhie, dar fără linia de succesiune propusă de Regele Mihai – Principesa Margareta, apoi Principele Nicolae. E o încercare disperată de diversiune, semn că cei în măsură să ştie ştiu că numărul monarhiştilor a atins deja pragul critic pentru câştigarea unui eventual referendum.

Am putea să încercăm şi noi, monarhiştii să ne numărăm cu ocazia acestui scrutin pentru inexistenta funcţie de preşedinte al republicii. Să mergem şi să ne anulăm voturile. Dacă voturile nule vor fi mai numeroase decât voturile « câştigătorului », nu va fi o palmă dată acestor impostori?

2. Dacă revine în octombrie, i se zice indiană

Joe Dassin – Été indien

3. … de noapte spre Lisabona, ecranizare după romanul omonim al scriitorului elveţian Pascal Mercier

http://www.filme-bune.net/night-train-to-lisbon-filme-online-subtitrat-in-romana/

Un film cu o construcţie simplă, dar cu idei profunde la fiecare pas. Am început să citesc şi cartea şi probabil că voi scrie mai mult despre idei cand o termin. Acum vă dezvălui doar o parte din discursul provocator al eroului în momentul absolvirii colegiului (începe pe la minutul 35).

Nu aş vrea să trăiesc într-o lume fără catedrale. Îmi doresc ca frumuseţea şi grandoarea lor să se afle în opoziţie cu culoarea urâtă a uniformelor militare.

Iubesc cuvintele puternice ale Bibliei. Am nevoie de forţa poeziei ei. Am nevoie de ea împotriva descompunerii limbii şi a dictaturii sloganurilor lipsite de valoare.

Dar există o altă lume în care nu aş dori să trăiesc: o lume în care gândirea independentă este dispreţuită, iar cele mai bune lucruri pe care le putem experimenta sunt ca nişte păcate; o lume în care iubirea noastră e controlată de tirani, asupritori şi asasini. Şi cel mai absurd lucru e că oamenii sunt îndemnaţi din amvon să accepte aceste lucruri.[…]

Nu aş vrea să trăiesc într-o lume fără catedrale […] Îmi doresc cuvinte simple şi grandoarea poeziei, dar vreau şi libertatea de a face ceea ce-mi place: să lupt împotriva tuturor lucrurilor malefice din această lume.

4. Scris în spate când navighezi spre Spania sau conduci dinspre Salvador

Şi anul acesta, de Ziua Hispanităţii (care este şi Ziua Naţională a Regatului Spaniei), am tradus o poezie hispanofonă. Poeta e din Salvador.

S-a pierdut în oglindă fata de ieri/ cu ale sale şapte primăvăratice drumuri/şi cu o stea de lacrimi în inimă// Oglinda chipuri mănâncă/ şi timp// Astăzi apare într-al său cristal o femeie întristată./ Poate şi moartea./ Dar moartea … cine o vede?/// (Claudia Lars – Oglindă)

Cu o altă ocazie (tristă) am postat o poezie de Antonio Machado în amintirea unuia dintre fondatorii actualului regat spaniol – Adolfo Suarez (aici).

Alte poezii traduse din lirica hispanoamericană găsiţi aici

Orizontal

1. Vechiul Testament

Continuă pe blogul Contra republicii minciunii: Regatul României serialul dedicat celor 14 impostori. Episodul 3 este dedicat unei candidate al cărei slogan pare să fie « Să nu ai alţi Preşedinţi în afară de Mine ».

2. Impozit (arh.)

Constantin Brâncoveanu e tipul uman care ne-a lipsit cel mai mult din compoziţia clasei conducătoare de-a lungul istoriei. Un diplomat care a ştiut să menţină o tărie diamantină în momentul în care i-a fost cerut ca dare ceea ce nu putea fi dată cezarului, sultanului, pentru că era rostul lui pe lume: credinţa fără de care eşti mai puţin decât o umbră sub soarele amiezii.

Povestea cu har poetul Ioan Alexandru (nu după ureche, ci după o documentare temeinică la Constantinopol):

Şi mama lor era de faţă şi Sultanul era de faţă şi au văzut cu ochii lor, în secolul 18, nu în mitologie, nu în illo-tempore, nu în timpuri necunoscute, nu în primele zile ale creştinismului, ci în secolul 18 când se mergea la vânătoare, când se mânca iluminist cu bijuterii de argint, când se făceau baluri şi dansuri, când lumea era evoluată, aşa se spune, …se murea pentru Hristos cum nu se murea în vremurile cele mai frumoase.

Cronicile ne spun că a fost un măcel ce istoria nu a mai văzut. De bunăvoie! Nesiliţi de nimeni! Pentru că nu i-a silit nimeni să moară! Vă rog să credeţi că au făcut-o din libertatea lor!

Ei au fost nişte oameni foarte calculaţi, au fost nişte negustori, au ştiut foarte bine ce fac. Au fost nişte oameni foarte realişti! Au cântărit foarte bine, ştiau bine ce fac! Şi când s-a pus preţul pentru Hristos din inima lor au zis:

– Orice, dar asta nu se poate!

– Copiii tatei, asta nu se poate! Aş face-o dacă ar fi moşia mea! Dar nu pot să o fac!

– Cel care mi-a făcut bine nu numai mie, ci neamului meu, moşilor şi strămoşilor, care ne-a dat o ţară din barbarie, şi ne-a dat un grai şi o seminţie, ne-a împodobit pământul, şi ne-a dat nădejdea învierii, şi ne-a dat pe mână Împărăţia Sa!

– Cum să mă leapăd de El, pentru un ciolan, pentru un blid de linte, mâine şi aşa tot mor, mor mâine sau azi eu tot o sfârşesc.

-Să mă leapăd de El? Doamne fereşte!

A murit împăcat cerând iertare pentru cei care l-au prigonit.

-Iartă-i Doamne!

3.Superstiţie

Marin Sorescu a făcut poezie din eresul popular al strigoilor, moroilor. La Lilieci e mostra cea mai elocventă a culorii locale a poeziei soresciene.

Nicaieri nu mananci o varza cu carne
Mai gustoasa ca-n cimitir,
De ziua mortilor, cand se face pomana
Si toate femeile vii se intrec in de-ale mancarii.
Masa e-ntinsa pe iarba, la umbra bisericii
Crapate, de-a razbit aproape de sfinti crapatura
Si cand bate crivatul, iarna, cred ca le degera colacii de lumina care le
strang tamplele.

Eugen Negrici crede că Marin Sorescu chiar a avut, în 1982, şi şansa universalităţii şi a trecut din frică şi nebăgare de seamă pe lângă ea (am dat citatul în postarea Fericirea e din familia întâmplării).

4. E mai lung decât un anotimp, dar mai scurt decât Toamna patriarhului

Am recitit Toamna patriarhului, de Gabriel Garcia Marquez, şi s-a nimerit să ajung la final după ce văzusem Tren de noapte spre Lisabona. A sunat altfel finalul romanului pus în paralel cu discursul din care am citat mai sus (din care am omis, intenţionat!, frazele despre mortalitate şi eternitate).

fiindcă noi ştiam cine sîntem pe cînd el a rămas pe veci în neştiinţă cu şuierul dulce al herniei lui de mort bătrîn secerat de lovitura morţii, zburînd împresurat de foşnetul tulbure al ultimelor frunze îngheţate ale toamnei lui spre tărîmul întunecat al adevărului uitării, agăţat cu spaimă de zdrenţele putrede ale mantiei morţii şi străin de strigătele mulţimii dezlănţuite ce se revărsa pe străzi cîntînd imnuride bucurie la aflarea morţii lui, străin pentru totdeauna de cîntecele eliberării şi de petardele sărbătoreşti şi de clopotele de slavă care răspîndiseră în lume vestea cea minunată că în sfîrşit se isprăvise timpul infinit al eternităţii.