Étiquette : Spania

Graiul andaluz al limbii române


– De unde sunt portocalele? îl întreb pe proprietarul şi vânzătorul de weekend al minimarketului, care deja era pregătit să mă ajute.

– Din Spania! zice, şi, deşi nu a stâlcit nicio vocală, îmi sună ca şi cum ar fi spus « de España » – « i »-ul e mai sonor, « s »-ul e uşor aspirat iar Spania are două silabe. În plus, se uită direct în ochii mei când spune « din Spania », ca şi cum m-ar asigura că a crescut cu portocalele astea, ca şi cum mi-ar zice « sunt mere de la noi, de la Domneşti ».

– Din Spania! mai zice o dată, şi de data asta chiar îmi sună în cap ca « De la noi, din Spania ».

Moartea ca slogan publicitar


În curând începe nebunia temporară numită campionat mondial de fotbal. Un joc ce antrenează emotii colective cvasireligioase. Emotii care sunt speculate pentru a creşte profiturile deja indecente ale acestei industrii.

Un clip de promovare a echipei chiliene de fotbal

are ca leitmotiv lupta cu moartea. Metafora « grupa morţii », aplicată grupei B a turneului final (Chile, Spania, Olanda, Australia), este luată ad litteram şi contrapusă supravieţuirii celor 33 de mineri blocati timp de 69 de zile în subteran.

Mesajul este extrem de penetrant. Dar indecent, zic eu. Iar autorii nu au nici măcar scuza nebuniei temporare: urmăresc cu sânge rece un câştig comercial. Dacă moartea vinde bine, de ce să n-o trimitem pe teren?

 

Un Machado pentru Suarez


Azi a murit Adolfo Suarez. Suferea de peste un deceniu de de boala Alzheimer. Nu-şi mai amintea că a fost prim-ministru al Spaniei.

Istoria însă nu-l va uita atât de repede, pentru că el a fost cel care a condus primul guvern democratic al Spaniei de după moartea lui Franco, tot el fiind cel care a reuşit să negocieze o tranzitie paşnică spre democratie.

Adolfo Suarez a fost desemnat să formeze guvernul (de către regele Juan Carlos, care a făcut atunci un pariu riscant, dar care s-a dovedit câştigător) pe când avea  doar 43 de ani. A fost 5 ani prim-ministru. S-a retras din viaţa politică înainte de 60 de ani, având asigurate respectul şi recunoştinţa concetăţenilor.

Oamenii îl recunoşteau şi îl aplaudau pe stradă. Au continuat să facă asta şi dupa ce au aflat că nu-şi amintea că a fost prim-ministru. Pentru că inima n-are nevoie de cuvinte pentru a-şi aminti. Şi nu doarme nicidată.

Suarez îl cita pe Antonio Machado chiar şi în discursurile politice. O să pun aici un Machado în amintirea lui Adolfo Suarez.

A adormit inima mea?

A adormit inima mea?
stupii viselor mele
nu mai lucrează? A secat
apa la moara gândirii,
roata se-nvârte în gol,
plină de umbră?

Nu, inima mea nu doarme.
E trează, trează.
Nu doarme, nici nu visează; priveşte,
cu ochii limpezi deschişi,
semne îndepărtate şi ascultă
pe ţărmurile marii tăceri.

Flori, fete, filme şi alte ficţiuni (1)


În noua versiune a jocului Flori, fete, filme şi poveşti, enunţul şaradei va fi mai scurt (povestim mai mult la comentarii!), ilustraţiile nu sunt doar ilustraţii, ci sunt necesare rezolvării enigmei, iar cerinţa este să uniţi cu un singur cuvânt cele patru puncte. Desigur că vă recomand şi filmul şi cartea (filmul e de 7 spre 8, cartea e de 10 plus, cred eu), iar pe Eva puteţi să o vizitaţi şi la Prado sau la Uffizi, dacă aveţi drum pe acolo.

1. Floarea este macul (Papaver somniferum).

Eva2. Numele fetei este Eva.

green3. Filmul e Idilă pentru o piatră preţioasă (Romancing the stone, 1984). Piatra preţioasa după care aleargă, prin pădurea columbiană veşnic verde, Michael Douglas, Kathleen Turner şi Danny de Vito e un diamant verde. La Bolta Verde se poate vedea un diamant verde de 41 de carate.

4. Romanul e Abatorul cinci, de Kurt Vonnegut. Carte care începe cu o definiţie superbă a esenţei oricărei bune povestiri:

Abatorul cinci

« Cele ce urmează s-au întâmplat mai mult sau mai puţin. »

Pintar transparente el dolor…


… con sus sonrisa

(clip aici) ShakiraJe l’aime à mourir (versuri, in spaniola si franceza – aici)

Azi a fost Ziua Hispanitatii. Ziua in care Columb a ajuns in insula San Salvador (azi in arhipelagul Bahamas).

E Ziua Nationala a Spaniei, dar este sarbatorita si in unele state hispano-americane. Columbia e unul dintre acestea.

Azi, la Barcelona foarte multi catalani au tinut sa-si afirme si hispanitatea. Un raspuns frumos al Regelui Spaniei ar fi sa anunte prezenta alternativa la Madrid si Barcelona de Ziua Hispanitatii, pentru ca in Barcelona a fost primit Columb de catre primii regi ai Spaniei – Ferdinand de Aragon si Isabela de Castilia.

Ziua Hispanitatii a fost si este atacata pe motiv ca este incorecta politic – pentru ca ar ignora suferintele impuse popoarelor amerindiene de catre conchistadorii spanioli.

Lasam pe altadata discutia despre genocidele precolumbiene, va propun sa o ascultam tot pe columbiana Shakira cu un cantec foarte incorect politic – Ciega, Sordomuda

Nebuníi


matisseAu trecut deja 300 de ani de la moartea lui Corelli. Un dans nebun al timpului.

Dansul numit de Corelli La folia avea deja cel putin 300 de ani cand  compozitorul italian l-a introdus in lumea mare a muzicii. Unde si-a pierdut o parte din salbaticie si vitalitate, dar se pare ca a castigat o profunzime hipnotica.

Dansul pare sa fie portughez la origine, dar ajunge dincolo de Pirinei sub numele de Nebunie de Spania (Folie d’Espagne). Aici Lully are grija sa interpreteze intr-o cheie triumfalista acest dans taranesc al fertilitatii si al noptii, ca sa fie pe placul Regelui – Soare.

Carl Philipp Emanuel Bach readuce, daca nu noaptea, macar ceata Marii Nordului, dar si un soare berlinez  mai nonsalant in ale sale variatiuni pe tema Nebuniei spaniole.

Matisse ne intoarce insa in chiar negura originara  Nebuniei in seria sa de Dansuri. Les Capucines à la Danse implineste 101 ani, dar nu-i arata.

Daca in dansul portughez din secolul al XV-lea, barbati costumati in femei sunt purtati pe umeri de alti barbati, Matisse renunta la costume, renunta la barbati, renunta la femei si ramane cu zborul pur al vietii.

Imi place Corelli. As fi putut sa va propun oricare dintre muzicile lui. Am ales La folia pentru ca voiam sa o leg de Dansurile lui Matisse. Care ar fi trebuit sa introduca randurile despre tulburarea bipolara pe care planuiam sa le adaug la compilatia Culorile depresiei.

Dar Portugalia si Spania mi-au dat ideea de a mai citi cate ceva despre Juan Carlos I (pe romaneste ar fi Ioan Carol I – ceea ce era un motiv in plus intr-o tara in care atatia Ioni tocmai isi serbasera ziua in tara intemeiata de Carol I). Am gasit insa doua linkuri catre doua filme destul de lungi (un interviu de anul acesta, la implinirea varstei de 75 de ani si un film facut in 2000 de tve, cu ocazia aniversarii a 25 de ani de la reinstaurarea monarhiei in Spania).

A durat trei ore, dar a meritat. Filmele sunt in spaniola, dar cred ca sunt inteligibile pentru foarte multi romani; si foarte instructive, asa ca voi reveni cu secvente care arata remedii incercate cu succes pentru unele nebunii politice cunoscute.

Pe buzele ceştilor


o femeie/ se mişcă în fluxul dens al instinctelor sale/ ştie să spargă/ coaja unei intenţii/ o femeie/ cuprinde în fragmente întregul/ şi  nu e niciodată aceeaşi

un bărbat/ urcă misterul într-o progresie extremă/ descoperă sentimentul/ încolţit într-o margine/ restul/ îl filtrează în gândire

o femeie/ e în acelaşi timp istoria ei/ şi  ceea ce  încă nu se ştie/ ea  ştie să facă ordine în ce nu vede

un bărbat/ ajunge la inima lumii/ în fiecare vertex  al  cunoaşterii sale/ se instalează  în ceea ce vede/ şi  se proiectează

………………………………………………………………………

un  bărbat şi o femeie/ de-a lungul  a sute de acte cotidiene/ îşi trec informaţii/ îşi lasă viaţa scrisă/ pe marginea ceştilor

în fiecare zi se scrie/ în fiecare zi se spală

(Laura  Yasan – En el borde de las tazas, Cambiar las armas, 1997)

O traducere partiala dintr-o poezie argentiniana, de Ziua Hispanitatii. Poezia originala o găsiti aici.

Barcelona: halucinaţia întoarcerii acasă


„Debarcai într-o zi la Barcelona şi avui impresia halucinantă a unui miracol, ca şi când aş fi fost dintr-o dată  transportat în propria mea patrie – România. »

Am descoperit azi această amintire a lui Mihai Tican – Rumano, călător pasionat şi fabulos povestitor al  trupului şi sufletului Africii. Pe la 11-12 ani citeam şi reciteam fermecat  La vînătoare în Congo; seara, când veneam de la şcoală, i-o povesteam prietenului meu Sandu T.

(De fapt povesteam mult mai mult decât citisem…

Drumul de la şcoală până la blocul lui Sandu dura, în mod normal, chiar şi în pas lent, cel mult 3 minute; de abia începusem povestirea, asa că mergeam, încă 3 minute, până la blocul meu; apoi din nou spre blocul lui şi înapoi la mine la scară şi tot aşa preţ de 30-40 de minute, măsurate de ceasurile noastre Pobeda; ne despărţeam fix la mijlocul drumului, în aşa fel încât să intrăm în casele noastre exact în momentul în care începeau cele 10 minute de desene animate.

… Când  mă apropiam de terminarea povestirii paginilor citite, imaginaţia îmi era atât de stimulată încât nu mă puteam abţine să nu adaug detalii de decor, personaje noi, uneori chiar episoade întregi inventate.)

Africa mi-o imaginez şi azi prin ochii acelui copil de 11-12 ani, brodând pe teme din Mihai Tican – Rumano. Mă bucur, aşadar, că am descoperit că şi eroul meu a simţit Barcelona ca un acasă misterios. Aşa cum am mai scris aici, Barcelona si Lisabona sunt două oraşe de care îmi poate fi dor.

Interesant e că Mihai Tican – Rumano a ajuns prima dată la Barcelona venind de la Lisabona, portul în care a ancorat vaporul care îl aducea de la Cape Town, ultima etapă a primului său periplu african.

Eu am ajuns la Lisabona venind de la Barcelona. În Belem am întalnit umbra lui Pessoa cel venit de la Cape Town şi am simtit echivalenţa perfectă dintre dor si saudade, plimbându-mă duminică dimineaţa între Alcantara Mar şi Turnul Belem. Iar la orele târzii ale amiezii, caboverdienii de pe plaja din Carcavelos îmi redeşteptau reveria Africii. Revenind la Barcelona dinspre Lisabona am regăsit un acasă mitic în penumbra caldă a bisericii Santa Maria del Mar şi în plimbările pe ramble.

Nu îmi doresc să călătoresc în Africa; îmi e suficientă Africa lui Tican Românul, repovestită de mine pe parcursul a sute de kilometri de plimbări între blocurile I1 şi G şi recitită în vacanţe de vară, la umbra unui vişin, urmărind itinerariile pe un atlas rusesc de la 1903, frumos desenat şi caligrafiat, descoperit de mine într-una dintre expediţiile în podul bunicilor.

Îmi doresc să mai hoinaresc pe străzile Lisabonei sau Barcelonei.

Barcelona e oraşul în care au fost publicate toate cărţile scrise în Spania de Michel Tican – Rumano. Spania a fost a doua sa patrie adoptivă. Prima a fost Argentina. Am visat de două ori că eram pe scena de la Colon, în Buenos Aires.