Étiquette : timp

Timpul începe azi

· 1 commentaire ·

Citesc o însemnare de acum 100 de ani dintr-o carte  pe care am început s-o citesc acum 20 de ani:

« Nu există și nu poate exista altă origine a timpului decât prezentul, singura limită ce i se poate atribui… [E o] Iluzie a unui timp care ar fi dat înainte de a fi durat.« 

(Gabriel Marcel – Jurnal metafizic , însemnarea din 15 septembrie 1915)

Cu iluzia timpului dat mă întâlnesc aproape zilnic. Oameni care își doresc să obțină mai mult timp, oameni care vor să ferească de rele timpul pe care cred că îl au, oameni care încearcă să agonisească un timp virtual, pe care nu s-au gândit cum îl vor folosi (e bine să-l ai acolo, nu se știe când și la ce îți trebuie)…

Dar, dacă e să înceapă vreodată, timpul începe azi. Și durează doar atât cât durează actele noastre. Cei care fac au mai mult timp decât cei care nu fac.

Dar mai mult nu înseamnă neapărat mai bun. De la un punct încolo poți deveni dependent de timp.

Și vine o vreme când îți dai seama că eternitatea s-ar putea să nu fie extensivă (că nu poți lăbărța la nesfârșit timpul facerii), ci intensivă – timpul pulsează, începutul fiind coincident cu sfârșitul.

Timpul începe și se sfârșește azi. Dacă ați văzut filmul Ziua cârtiței veți înțelege mai bine ce vreau să zic: toate exercițiile noastre de viață care conțin ieri, azi și mâine ar trebui să ne conducă la capacitatea de a trăi plenar azi, iar prezentul acesta continuu să conțină și intensitatea și sensul trăirii.

Jurnal de vacanţă (11) : Cum să pierzi bine timpul

· 5 commentaires ·

« Pierderea de timp – iar nu consumarea sterila a timpului – are aceasta mare virtute ca îti deschide larg portile întelegerii vii, ale întelegerii concrete. Când îti pierzi cu adevarat timpul, când te abandonezi întâmplarilor sau oamenilor, nefacând nimic altceva decât sa asculti si sa privesti realitatea în fata – atunci ti se descopera lucruri pe care în nici un chip nu le puteai afla altminteri. Trebuie sa ne învatam sa nu ne mai fie spaima de timp; sa nu mai traim sub obsesia lui. Trebuie sa ne învatam sa scoatem cât mai mult din timpul nostru dedicat muncii – dar de asemenea trebuie sa desprindem si arta de a ne pierde bine timpul pe care îl avem liber. Noi ne repezim îndata la distractii, la amuzamente, la acele pseudoactivitati care ne ajuta sa omorâm timpul. În afara de odihna mentala – si aceea aproximativa – nu profitam cu nimic de pe urma acestei complicate consumari de timp.

……………………………………………..

Dar astazi, pentru moderni, eternitatea este o problema fara înteles si fara interes. Asta explica multe ciudatenii ale omului modern. Explica, printre altele, si nestiinta lui în tot ceea ce priveste timpul. Explica, mai ales, drama omului modern – care nu poate iesi din timp decât prin distractii, prin somn sau prin narcotice artificiale. »

(Mircea Eliade)

Ai o singură zi

· 4 commentaires ·

Nu-ti pare că lipseste o zi din calendare

Când vrei un strop de rouă din altă dimineată

Si iei pe mâini doar praful dintr-o trecută viată

Ce nu părea să fie si-acuma încă doare?

Iar când te uiti spre mâine ca spre o sărbătoare

Cu soare poleită, cu jocuri si ospete,

Cu ape linistite care îti dau binete,

Nu-ti pare că lipseste o zi din calendare?

Ziua care nu va fi si niciodată nu a fost,

Roire de albine usor supărătoare,

O dai grăbit în lături când treci prin calendare,

AZI este timpul mierii si-al lacrimii cu rost.

Şuviţe din Părul Venerei (V)

· Laisser un commentaire ·

« Tălmaciul comandă lasagna şi due bicchiri. Isolda îl învaţă să ciocnească italieneşte. Trebuie să spună:

– Cento giorni come questo!

Ei beau pentru ca aceşti stropi, care alung până la picioarele lor goale, zgomotul ploii, pisica roşcată, italianul de la masa vecină care şi-a îndesat telefonul între ureche şi umăr, pentru că aşa e mai uşor să explice cu mâinile – pentru ca toate acestea să se repete de o sută de ori. »

« Luaseră atunci cina la Ulpia, chiar deasupra forului lui Traian, stătuseră pe terasa descoperită[…] Jos, departe, la vreo opt sau zece metri – acolo timpul se măsoară în metri – se afla Roma antică, mai bine zis, cioburile ei – fiecare ruină era luminată. Coloanele erau prăvălite ca nişte oase roase de măduvă »

« În somn, Isolda îşi aruncase cearşaful, în lumina lunii pielea ei strălucea, acoperită de broboane. Şi tălmaciul s-a gândit atunci că e nevoie de multe pentru a te simţi fericit: să fii puţin cherchelit de grappa, de Roma, de iubire, de luna strălucitoare de afară care atârnă ca şi cum e o coadă de şopârlă ascunsă după un nor, după o frunză, să adormi cu femeia asta şi să ştii că mâine va fi dimineaţă, şi nu pur şi simplu o dimineaţă, ci o dimineaţă la Roma, când simţi acut că ai foarte puţin timp şi nu poţi să pierzi nicio clipă, că trebuie să te duci repede să te cufunzi în acest oraş. »

(Mihail Şişkin – Părul Venerei)

 

Şuviţe din Părul Venerei (III)

· 1 commentaire ·

« De fapt, mi se pare că am spus deja că în nemărginirea noastră ceva nu e în regulă cu timpul »

« Poate că şi despre noi se va spune cândva că am fost greci antici care au trăit în mijlocul barbarilor? »

« E uimitor că atunci totul îmi era clar. Dar acum că sunt bătrână şi mi-am trăit viaţa, acum nu mai înţeleg nimic. Reiese că viaţa asta este drumul parcurs de la înţelegere la neînţelegere. »

(Mihail Şişkin – Părul Venerei)