Étiquette : iubire de sine

Definiția răului


Am reflectat azi asupra acestor definiții ale răului, date de Sfântul Maxim Mărturisitorul

Definiția răului

Răul nici nu era, nici nu va fi ceva ce subzistă prin firea lucrurilor. Căci nu are niciun fel de ființă, sau fire, sau ipostas, sau putere, sau lucrare în cele ce sunt. Nu e nici calitate, nici cantitate, nici timp, nici poziție, nici acțiune, nici mișcare, nici aptitudine, nici afect contemplat în chip natural în cele ce sunt, și în niciuna din acestea toate nu subzistă prin vreo înrudire naturală. Nu e nici început (principiu), nici mijloc, nici sfârșit. Ci, ca să-l cuprind într-o definiție, voi spune că răul este abaterea lucrării puterilor sădite în fire de la scopul lor și alceva nimic. Sau iarăși, răul este mișcarea nesocotită a puterilor naturale spre altceva decât spre scopul lor, în urma unei judecăți greșite.
[…]

Altă definiție a răului

Deci răul stă, cum am spus mai înainte, în necunoașterea cauzei celei bune a lucrurilor. Aceasta [necunoașterea] orbind mintea omenească, dar deschizând larg simțirea, l-a înstrăinat pe om cu  de Dumnezeu și l-a umplut de cunoștința pătimașă a lucrurilor care cad sub simțuri, împărtășindu-se deci omul fără măsură de aceasta numai prin simțire,  asemenea dobitoacelor necuvântătoare. Și aflând prin experiență că împărtășirea din cele sensibile susține firea lui trupească și văzută, a părăsit frumusețea dumnezeiască menită să alcătuiască podoaba sa spirituală și a socotit zidirea văzută drept dumnezeu, îndumnezeind-o datorită faptului că e de trebuință pentru susținerea trupului, iar trupul propriu, legat prin fire de zidirea luată drept dumnezeu, l-a iubit cu toată puterea.
[…]

Despre plăcerea calmă de sine


Se bucură în ultima vreme de un succes dubios expresia “a se iubi pe sine”. Spun dubios pentru că adesea implică ideea “mă iubesc pentru ca am descoperit motive pentru care merit sa fiu iubit”; or, “placerea calmă de a fi eu insumi” (Carl Rogers) nu are nici o legatura cu “meritul”. Meritul e un diferenţiator faţă de altii şi induce ideea competiţiei, or, a mă placea pe mine însumi merge în paralel cu empatia fata de altii.

…….. mai mult pe Ralix.ro (aici)

Dragostea romantica a fost inventata tarziu in istoria erotica a umanitatii. Mai precis, chiar in epoca artei si literaturii numite romantice. Lui Romeo nu i-ar fi trecut prin cap sa o invite pe Julieta la o cina romantica. Nici macar la un picnic. Sau poate credeti ca veti gasi in textul lui Shakespeare macar o vaga aluzie la un week-end romantic la Lacul Garda (la doua ore de mers cu caleasca de Verona!)? Nici gand! – See more at: http://ralix.ro/peisaj-amoros/#sthash.HEL3fsDq.dpuf

Un ou pentru cina vrăjmaşilor


Twice Baked Potato with EggFormula « Oul să-l mănânci tu dimineaţa, să-l dai prietenului la prânz şi duşmanului seara », mi s-a părut dubioasă încă de cănd am auzit-o de la doamna (tovarăşa) învăţătoare. Mi se părea logic să îi faci rău duşmanului cu această armă ingenioasă: acelaşi ou din frigider era delicios dimineaţa, toxic seara şi, dacă apuca totuşi dimineaţa următoare – din lipsă de duşmani cărora să-l dai – era din nou excelent pentru tine! Dar prietenului de ce să-i dai un ou dubios, la mijlocul distanţei dintre bun şi toxic?

După ce am aflat (prin facultate!) că un ou (unul, nu şase!) e la fel de bun dimineaţa, la prânz şi seara, nu mi-am maibătut capul cu această zicală (care văd că are din nou trecere printre filosofii, ideologii şi înţelepţii dietelor).

Până în dimineaţa asta. Dar dacă formula « oului de aur » nu are legătură cu nutriţia? Dacă oul din zicală nu este ce pare a fi? Dacă e vorba de a încorpora în tine iubirea care dă viaţă în dimineaţa existenţei, a împărţi iubirea cu cei asemănători ţie (alter ego-uri) la mijlocul vieţii şi a accede în amurg la înţelepciunea iubirii vrăjmaşilor?

Daca vreţi să testaţi personal invaliditatea formulei care interzice ouă seara, vă dau acest link – 25 de moduri delicioase de a mânca ouă la cină