Étiquette : iubire de sine

Omul erotic monologal


« Am rătăcit mulţi ani pe tărâmul oamenilor şi nu am reuşit încă să studiez toate varietăţile « omului erotic ». Aici se plimbă un îndrăgostit care iubeşte doar propria pasiune. Acolo, cineva îşi etalează sentimentele diferenţiate ca pe nişte panglici ale unor decoraţii. În altă parte, unul îşi savurează aventurile propriului efect de fascinaţie. Mai încolo, un altul priveşte în extaz la spectacolul presupusei sale capitulări. Altundeva, unul adună bucurie după bucurie. Mai încolo, un altul îşi demonstrează « puterea ». Aici, unul se întăreşte cu o vitalitate de împrumut. Acolo, cineva e încântat să existe atât ca sine însuşi, cât şi ca un idol care nu-i seamănă. Altul se încălzeşte la flacăra a ceea ce i-a fost hărăzit. În altă parte cineva experimenteaza. Şi aşa mai departe – toată mulţimea pestriţă a monologiştilor cu oglinzile lor, în camera celui mai intim dialog! »

(Martin Buber – Între Om şi Om)

Mintea şi dragostea


Nu întrebuinţa rău ideile, ca să nu fii silit să întrebuinţezi rău şi lucrurile. Căci de nu păcătuieşte cineva mai întâi cu mintea, nu va păcătui nici cu lucrul.

Folosindu-ne cu dreaptă judecată de înţelesurile lucrurilor, dobândim cumpătare, iubire şi cunoştinţă. Iar folosindu-ne fără judecată, cădem în necumpătare, ură şi neştiinţă.

Iubirea trupească de sine este iubirea pătimaşă şi neraţională faţă de trup. Ei i se împotriveşte iubirea în înfrânare. Cel ce are iubirea trupească de sine e vădit că are toate patimile.

Mulţi săraci cu duhul are lumea, dar nu cum se cuvine. Şi mulţi care plâng, dar pentru pagube de bani sau pentru pierderi de copii. Şi mulţi blânzi, dar faţă de patimile necurate.[…]Fericiţi sunt însă numai aceia care fac şi pătimesc acestea pentru Hristos şi dupa pilda lui Hristos.

Ia aminte la tine, de nu cumva răutatea care te desparte de fratele tău nu se afla în fratele, ci în tine. Şi grăbeşte de te împacă cu el, ca să nu cazi din porunca dragostei.

(Sf. Maxim Mărturisitorul – Cele patru sute de capete despre dragoste)

Inelul puterii si golul rotund al iubirii


Inelul a fost mai intai un simbol al puterii. Inelul cu sigiliu era un instrument prin care imi afirmam puterea asupra bunurilor mele. In cadrul casatoriei, oferirea inelului reprezenta si un transfer al unei parti din puterea mea catre celalalt.

Daca ne gandim putin cum e alcatuit un inel – o bucata de metal pretios prelucrata cu mestesug, inchizand un cerc perfect -, am putea spune ca simbolul clasic se concentraza in partea materiala a inelului (cea pe care se graveaza sigiliul sau promisiunea puterii), pe cand simbolul romantic se construieste in jurul partii imateriale si virtuale – cercul ideal al iubirii perfecte.

(articolul integral – Dragostea si balanta puterii aici)

Forma adevarata a iubirii de sine


« Uneori stai si te gandesti daca e ingaduit vreun fel de iubire de sine… N-ai voie sa te distrugi. Nu-i egoism, sa nu talcuim gresit; dar uneori parca ti-e ingaduit pentru tine, pentru salvarea ta, sa cugeti la tine savarsind binele. Este forma, as zice, adevarata, a iubirii de sine » […]

(Părintele Galeriu – Predică despre iubirea vrăjmasilor)

Despre adevarata si roditoarea iubire de sine


Se afirmă tot mai des că pentru a-i putea iubi pe altii trebuie să te poti iubi pe tine.

Dar cum ai putea invata să te iubesti pe tine?

O solutie veche de peste 13 secole a fost propusă de Sf. Maxim Mărturisitorul într-o scrisoare catre Ioan Cubicularul, intitulată Despre iubire. Iată cum sintetizează Parintele  Dumitru Stăniloae formularea Sf. Maxim Mărturisitorul:

« Persoanele umane, in loc sa inainteze spre iubire intre ele, ca o inaintare a unuia in altul si in considerarea de catre unul a celuilalt ca o sine proprie, dupa asemanarea Sfintei Treimi, au ales sa se urasca si sa sporeasca lupta intre ele, sustinand in cadrul firii celei una, repetata in ele, putinta de a se sfasia. »

Asadar, solutia constă in a considera un sine extins, a mă vedea pe mine în altul. Căci omul nu e om închis în el insusi. Omul e om prin alti oameni.

Recunoscându-mă pe mine în altul pot învăta să mă iubesc iubindu-l.

Vorbe si fapte de iubire


                                              – Te rog nu mă certa,
Aceea care-mi este acuma dragă
Mi-e dat și ea iubirea ei întreagă,
Cealaltă nu era deloc așa.

                                                        – Firește, căci îți pricepuse firea,
        O vorbă goală doar ți-era iubirea

(William Shakespeare, Romeo si Julieta, traducere de  Şt. O. Iosif)

Am publicat pe Ralix.ro articolul intitulat Julieta la 42, Romeo la 48. Gasiti in el cateva dintre elementele din trusa de supraviețuire și conviețuire într-o iubire durabilă pe care o vom deschide sâmbata, 15 iunie,  la evenimentul Ralix cu tema Arta de a iubi.

Matineul de sâmbătă (XVI)


images Am vazut Yes Man (2008) ca pe un material didactic amuzant pentru cursurile (atat de populare astazi) despre asertivitate ( un termen care defineste o atitudine echilibrata intre pasivitate si agresivitate. autoafirmarea fara a leza libertatea altora)

De obicei, la aceste cursuri se vorbeste mult despre cum sa spui NU, sa iti afirmi drepturile si sa nu fii pasiv, inertial, in relatia cu ceilalti. Mai rar se vorbeste despre cum sa spui DA, iar filmul propune o explorare creativa si ludica a avantajelor si pericolelor  unei deschideri fara discernamant.

Ceea ce mi s-a parut o gaselnita buna in deznodamantul actiunii e ca protagonistul invata sa spuna un NU chibzuit ca urmare a unei experiente extensive a DA-ului nediscriminatoriu.

O comedie usoara ca un DA nesabuit si care vorbeste mai patrunzator despre NU-ul asertiv decat multe cursuri despre asertivitate. Chiar cred ca voi folosi in viitor acest film ca suport de curs.

Lauda de sine şi încrederea în sine


“Cand esti chemat impreuna cu altii la vreun ospat, nu te aseza in locul cel dintai, ca nu cumva sa fie chemat altul mai de cinste decat tine. Si venind cel care te-a chemat pe tine si pe el, iti va zice: Da acestuia locul. Atunci, cu rusine, te vei duce sa te asezi pe locul cel mai de pe urma… Tu asaza-te in cel din urma loc. Si vazandu-te cel ce te-a chemat, sa-ti zica: Prietene, muta-te mai sus” (Evanghelia după Luca )

Pregatirea pentru interviurile pentru angajare a devenit o industrie in sine. In multe dintre « manualele » de genul « Cum sa reusesti la interviuri », e la loc de cinste o tehnica numita bragging: a vorbi cu orice prilej cu incantare despre ceea ce stii sa faci si sa afisezi incredere in sine in legatura cu lucrurile pe care le-ai putea face.

Poate ca e un sfat util pe o piata a muncii in care competitia e acerba. Devine problematic atunci cand incepem sa il aplicam si in viata personala. Daca ajungem sa folosim orice intalnire  cu oamenii pentru a ne crea imagine, nu mai ramane timp pentru a impartasi nelinistile, tristetile, dorintele si sperantele noastre autentice. Iar eventuala apreciere a imaginii pe care o proiectez nu ajuta la intarirea increderii in sine, deoarece imi spun, in sinea mea, uneori chiar imediat dupa momentul aplauzelor: « Daca ar sti cum sunt eu de fapt… »