Formula « Oul să-l mănânci tu dimineaţa, să-l dai prietenului la prânz şi duşmanului seara », mi s-a părut dubioasă încă de cănd am auzit-o de la doamna (tovarăşa) învăţătoare. Mi se părea logic să îi faci rău duşmanului cu această armă ingenioasă: acelaşi ou din frigider era delicios dimineaţa, toxic seara şi, dacă apuca totuşi dimineaţa următoare – din lipsă de duşmani cărora să-l dai – era din nou excelent pentru tine! Dar prietenului de ce să-i dai un ou dubios, la mijlocul distanţei dintre bun şi toxic?

După ce am aflat (prin facultate!) că un ou (unul, nu şase!) e la fel de bun dimineaţa, la prânz şi seara, nu mi-am maibătut capul cu această zicală (care văd că are din nou trecere printre filosofii, ideologii şi înţelepţii dietelor).

Până în dimineaţa asta. Dar dacă formula « oului de aur » nu are legătură cu nutriţia? Dacă oul din zicală nu este ce pare a fi? Dacă e vorba de a încorpora în tine iubirea care dă viaţă în dimineaţa existenţei, a împărţi iubirea cu cei asemănători ţie (alter ego-uri) la mijlocul vieţii şi a accede în amurg la înţelepciunea iubirii vrăjmaşilor?

Daca vreţi să testaţi personal invaliditatea formulei care interzice ouă seara, vă dau acest link – 25 de moduri delicioase de a mânca ouă la cină