Celor care vor sa faca economii? Nu. E de doua ori mai scump decat Casa Regala a Spaniei.
Celor care vor sa fie bine reprezentati in fata lumii? Mai ganditi-va.
Celor care vor liniste in tara? Ha-ha-ha! (asta ca sa citez dictonul favorit al ultimului presedinte)
Si totusi… Trebuie sa fie unii carora le foloseste, altminteri nu e de inteles…
Azi ca şi acum 65 de ani. Pe 3 ianuarie 1948, Regele Mihai pleca în exil. Dintr-o ţară ocupată de trupe străine.
„Când ne-am urcat în tren, asta era ultima imagine care mi s-a întipărit în minte: unul dintre ofiţeri, nu mai ţin minte ce grad avea, a întors puţin capul către mine. Am văzut că îi curgeau lacrimile pe faţă. S-a închis uşa, obloanele vagonului au fost coborâte » (Regele Mihai, in convorbirile cu Mircea Ciobanu)
Dar Moscova nu crede in lacrimi. Iar agentii Moscovei au reusit sa ne faca sa credem ca noi chiar ne dorim republica.
Asa ca nimeni nu mai baga de seama ca Regele nostru rejoaca, de 10 ani, drama plecarii in exil: cu o saptamana inainte de Craciun vine in tara, asa cum a venit (dând din nou dovada de curaj) in 1947, dupa nunta actualei regine a Marii Britanii; intr-una din zilele dintre 30 decembrie si 3 ianuarie, pleaca din nou in Elvetia, tara care l-a primit in 1948.
Tara e inca ocupata. Pentru ca memoria noastra gazduieste inca viermele minciunii. Si doar adevarul ne poate face liberi.
Puteti sa o faceti si domniile voastre. Aici.
Lista semnaturilor e deschisa de Doina Cornea. Foarte potrivit, avand in vedere ca suntem in 22 Decembrie.
„Deşi mulţi cred că a nu fi lăsat să intri înapoi în ţara ta este mai uşor de suportat decât a nu fi lăsat să pleci, aceasta nu este adevărat. Sentimentul de lipsă de putere şi de libertate este asociat ambelor situaţii.” (Mihai I al României)
Mai putin de 1000 de persoane si-au impartit o republica a minciunii. Tot cam atatia membri avea partidul comunist atunci cand i s-a dat in exploatare republica zisa populara, de fapt o gubernie sovietica.
Republica de azi nu este, desigur, sovietica. Are insa in comun cu ideologia comunista un dispret profund fata de adevar. Fata de acel adevar mic, umil, de zi cu zi, care iese la iveala, socratic, din exprimarea libera a opiniilor.
Adevarul ne face liberi. Si libertatea e prima conditie pentru a gasi o farama mai mare din Adevar.
In 1947, 1000 de oameni au inchis portile de iesire din România. In 2012 tot cam atatia oameni se straduiesc sa tina inchise usile de intrare spre o Românie mai adevarata. Ca sa traim intr-un limb al minciunii, inca denumit conventional România.
Se vantura minciuni in legatura cu orice si se tace in legatura cu un singur lucru: ca România are un rege legitim, care se intampla sa fie un exemplu de moralitate, curaj si uitare de sine atunci cand vine vorba de ţara sa. Tara care poate redeveni si a noastra daca vom denunta conventia mincinoasa a celor 1000.
Azi e Ziua Imnului National. Am mai scris despre imnul nostru national. Exista cateva cantece patriotice cu potential unificator, printre care si Desteapta-te, române!, si oricare ar putea fi desemnat ca imn national. Dar locul este ocupat de imnul care a rasunat la încoronarea primului Rege al României, Trăiască Regele (muzica – Eduard Hübsch, versuri – Vasile Alecsandri).
Azi, la ceremonia dedicata Imnului National in Parcul Carol au fost intonate si imnurile republicii populare si republicii socialiste, intr-o tentativa de a trasa o « istorie » a imnului national. Mi s-a parut totusi nepotrivit ca Zdrobite cătuşe (imnul RPR, 1948 -1953) si Te slavim, Românie! (RPR si RSR, 1953 – 1977) sa stea alaturi de Imnul Regal.
Pe de alta parte, cata vreme nu spunem clar si raspicat ca republica a fost instaurata la noi de catre o minoritate antinationala, nu avem vreun motiv sa scoatem din program imnurile republicii.
Un film de Marilena Rotaru. In reluare, sâmbata 21 iulie, ora 16.45, pe TVR Cultural. Merita vazut si revazut. Pâna intelegem. http://www.tvr.ro/eveniment-joi-la-tvr-1-premiera-filmului-documentar-mihai-i-regele-romanilor_2434.html#view
Sa recapitulam:
Se vorbeste mult in zilele acestea de profilul moral al demnitarilor. Va pun o intrebare simpla: puteti numi un Presedinte al Romaniei care nu a mintit? Eu cred ca nu. Si nu va amagiti: asa cum merg lucrurile, vom avea de facut alegeri din ce in ce mai absurde la capatul unor campanii prezidentiale incarcate de minciuna, impostura si coruptie.
De ce sa continuam sa alegem presedinti? Presedintii s-au dovedit a fi doar sefi de clan.
De ce sa continuam sa ne mintim? Republica se dovedeste corupta pana in maduva oaselor. Si cauza acestei coruptii este minciuna care sta la baza acestei organizari de stat. Singurul stat românesc viabil a fost Regatul. Restul e rodul ocupatiei sovietice – fizica doar ceva mai mult de un deceniu, mentala pana in zilele noastre.
Si chiar de ati mosteni republicanismul direct de la pasoptisti, intr-o situatie politica similara celei de azi, pasoptistii au sustinut fara ezitare printul strain si monarhia constitutionala, la mai putin de 20 de ani dupa zilele Guvernului Provizoriu republican de la 1848.
Revenind la timpul nostru, va mai pun o intrebare simpla: v-a mintit vreodata Regele României?
Muzeul Naţional de Istorie a României anunţă vernisajul expoziţiei
„Basarabia 1812-1947. Oameni, locuri, frontiere”,
Joi 17 mai 2012, ora 13:00, la sediul său din Calea Victoriei 12.
Expoziţia, ce comemorează două sute de ani de la anexarea jumătăţii estice a vechiului Principat al Moldovei de către Imperiul Rus, este realizată în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi va putea fi vizitată până la sfârşitul lunii iunie 2012.
O versiune a acestei expoziţii va fi vernisată şi la Chişinău şi în mai multe centre din Republica Moldova.
O excelenta expunere a istoriei frontierelor Moldovei in ultimii 600 de ani gasiti aici
Am furat titlul de la Marius (Autostrazi spre nicaieri – excelent articol!) si il voi folosi ca trista metafora a politicii românesti din ultimele decenii.
Încotro mergem?
In primele momente dupa decolarea elicopterului Presedintelui Republicii Socialiste România de pe cladirea Comitetului Central al Partidului Comunist Român, tovarasul Ion Iliescu ne-a tinut un discurs despre « nobilele idealuri ale comunismului ». Calea spre Europa facea un ocol prin Moscova gorbaciovista.
Nici nu se uscase bine cerneala pe tratatul cu URSS, ca tara socialismului biruitor s-a dizolvat. In Romania era insa presedinte tot Ion Iliescu, devenit domn, specialist in probleme globale. Care ne indica « o a treia cale », trecand prin Tokio sau Stockholm; care era legatura dintre o tara recent « pacificata » de mineri si cele doua monarhii constitutionale superdezvoltate nu era clar.
Am asistat apoi la Marele Salt Inapoi, cu o coalitie care pretindea ca va reforma modul de a face politica si a aratat cel mai pagubos mod de a guverna: cu oameni care nu voiau sa fie nici inauntrul nici in afara politicii. Iar in fruntea tuturor era cel care promisese ca va fi ultimul presedinte al României, dar s-a razgandit – a inceput sa se simta un fel de Havel român. Pana cand luptele de la Costesti l-au adus la realitate.
A urmat apoi alternanta la putere intre Securitate si Partidul Comunist. In ultima vreme nici macar nu mai se scriu carti despre a paisprezecea cale. Nu ne mai trebuie. Pentru ca « toti sunt la fel », nu e mai bine sa ramanem pe loc?
De unde venim? De nicaieri. Unde ne ducem? Nicaieri. Cine suntem? Buna intrebare. Partea buna e ca spre nicaieri nu ai nevoie de drum.
Autostrazile in România trebuie sa treaca peste anumite câmpuri nu sa duca undeva. Metafora a revenit pe pamânt.
DAN GHENEA 