Étiquette : roluri

Stres masculin, stresuri feminine


……….o relatie de cuplu nesatisfăcătoare are efecte diferite la bărbati si la femei în ceea ce priveste nivelul cortizolului (unul dintre hormonii de stress) dupa o zi stresantă la lucru. La bărbati, cortizolul scade la sfarsitul zilei (permitand astfel intrarea in actiune a mecanismelor de refacere) indiferent de calitatea relatiei de cuplu, pe cand la femei nu scade decat dacă relatia de cuplu este satisfăcătoare.

Nu inseamna ca femeile sunt dependente de relatie, iar barbatii nu dau doi bani pe relatie. Doar ca in mintile barbatilor relatia e ceva de care trebuie sa se ocupe in primul rand femeia, iar femeile (desi ar vrea sa poata spune ca e altfel) gandesc exact la fel. Asa ca barbatul vine acasa cu idea ca rolul lui principal tocmai s-a incheiat (iar relatia e un plus, un hobby in care face doar ce are chef); femeia, in schimb, stie ca partenerul are asteptari ca ea sa fie ca noua dupa job (adesea chiar si ea se gandeste astfel).

………Articolul complet pe Ralix.ro

Treburi de femeie, muncă de bărbat


« A fost odată ca niciodată o tânără persoană pe nume Scufiţa Roşie, care trăia cu mama ei la liziera unei păduri vaste. Într-o bună zi, mama ei o rugă să ducă un coş încărcat cu fructe proaspete şi nişte apă minerală la domiciliul bunicii ei, nu pentru că asta ar fi fost treabă de femeie – nu, Doamne fereşte -, ci fiindcă făcea astfel un gest generos, care stimula dezvoltarea sentimentului de apartenenţă la comunitate.” (James Finn Garner – Poveşti corecte politic de adormit copiii)

Mai mult despre povesti si stereotipurile de gen am scris pe Ralix.ro – aici.

Sonet verde în si bemol major


op. 8 « Noaptea muzeelor »

Şi dacă lumea-ncape într-o carte/ Pe care o citeşte în gând Dumnezeu?/ Să fie noaptea un vis în visul meu,/ Sau mor doar eu în ziua fără moarte?//

Ori poate-i viaţa o piesă-ntr-un muzeu/ De haine vechi şi amintiri uitate/ În labirint de timp făcut din fapte/ De Ariadnă-Minotaur-Tezeu?//

Firul e desfăcut, vremea aşteaptă/ Iubire, lupte, capete de zmeu,/ Speranţă crudă şi credinţă coaptă.// Mânca-voi bine, cere-voi în şoaptă/ Să fiu acum, să-ncep sa fiu mereu,/ Coborând sub tăcere o treaptă.///

Toate poveştile au final fericit


Camus spunea că trebuie să alegi: să trăieşti sau să povesteşti. E o formulare ori-ori tipică pentru timpurile noastre. De foarte multe ori nevoia de psihoterapie e o nevoie de poveste. Nevoia de a reînvăţa să trăieşti şi să povesteşti. Cum?

  1. Descoperă care e povestea ta, nu rolul tău; poti juca multe roluri, dar ele trebuie să intre intr-o singură poveste; rolurile şi măştile se schimbă, dar nu lăsa sa intre personaje din poveşti diferite.
  2. Povestea e mai importantă decât succesul într-un anumit rol; de fapt succesul se dovedeşte a fi un castel de nisip dacă nu conţine  o poveste esenţială ca structură de rezistenţă.
  3. Toate poveştile au final fericit, nefericire e doar refuzul poveştii. De ce refuzăm povestea? Pentru că ne e frică de probele iniţiatice; cei mai mulţi dintre eroii de poveste eşuează de două, de trei sau chiar de nouă ori înainte de a reuşi. Aproape întotdeauna reusesc ajutaţi de iraţional; eşecul şi iraţionalul sunt dureri prea greu de suportat pentru moderni.