Étiquette : Romania

Fără chitară in Nepal

· Laisser un commentaire ·

La Mulţi Ani, Ileana!

Astăzi împlineşte 15 ani şi este în a 139-a zi a călătoriei în jurul lumii, împreună cu familia; a ajuns de două zile in Noua Zeelandă, dupa Japonia, China, Tibet, Nepal, India, Thailanda, Hong Kong, Malaysia.

Later, I was writing outside as Jamal was drying the glasses. One thing that I’d noticed about him was that he liked to sing, but, unfortunately for me, he sang quietly. So I asked him what he was singing.
 
“Nepali love song,” he said.
“Oh. Will you sing it for me?” I asked, being the insatiably curious one that I am.
“Nooooo,” he said, embarrassed. “What about you, do you sing?”
“Well, um, yeah. You know. A bit.”
“Sing something for me,” he said, making encouraging gestures.
 
Oh thank God for China. I understand China. I know Chinese food. China makes sense. Not that I don’t love India, no—but despite how much colder it is here, I love China much more.
 
We flew from Kochi, India, to Guilin, China, then took a taxi to Yangshuo, where we had a real fireplace and electric blankets. We hiked mountains, rode buses, and floated down rivers.[…]
 
Right now we’re on the plane to Kuala Lumpur, so that’s it for China (for now)!
 

S-a născut în România şi am botezat-o într-o zi de 10 Mai (Izvorul Tămăduirii, în calendarul ortodox din acel an). La 3 luni a zburat prima dată cu avionul. Spre America.

Pe blogul calatoriei scrie în engleză, dar puteţi comenta liniştit în româneşte. Există şi o variantă în limba româna a blogului.

La Mulţi Ani, Ileana!

« Monstruoasa ? Coalitie »

· Laisser un commentaire ·

In noaptea de 10/11 februarie 1866 (22/23 februarie pe stil nou) domnitorul Alexandru Ioan Cuza este obligat sa abdice ca urmare a unei lovituri de stat organizate de o coalitie intre principalii fruntasi liberali si conservatori.

Scrisoarea in care reproduc cateva fragmente mai jos, adresata imparatului Napoleon al III-lea a fost invocata ca argument ca domnitorul Cuza (care in acel moment conducea in mod autoritar, reducand parlamentul la un rol decorativ) avea el insusi intentia de a ceda tronul, in conditii mai putin riscante pentru Romania. Scrisoarea integrala o puteti citi aici. Imi pare rau, dar citind-o am ajuns la o alta concluzie. Sublinierile imi apartin si am vrut sa puna in evidenta 3 lucruri: ca domnitorul ales de concetatenii sai tindea sa devina un principe absolut, ca recunoaste el insusi ca nu se mai consulta cu aceia care l-au ales, ci cu un inalt protector strain si ca Domnitorul Alexandru Ioan I nu credea in posibilitatea unui sistem constitutional in România.

Bucureşti, 1 octombrie 1865

Sire,

Când Majestatea Voastră a purtat armatele sale în Crimeea, popoarele dunărene au aclamat drapelul francez cu entuziasm. Eu am fost convins, în ce mă priveşte, că o idee mare, o idee napoleoniană a inspirat această glorioasă faptă. […]

Această nouă stare de lucruri cerea un om nou – concetăţenii mei mi-au încredinţat această grea sarcină. Am acceptat-o ca pe o datorie şi cu convingerea că voi fi încurajat, susţinut de cel căruia îi scriu, cu România recunoscătoare, iniţiativa unei renovaţii politice atât de preţioase pentru ţara mea.[…]

Nu vreau să pretind că Guvernul Meu a fost lipsit de greşeli, că am smuls toate abuzurile, că am vindecat toate rănile, că reorganizarea ţării este terminată.

Cred chiar că aş fi putut să fac mai mult şi mai bine dacă n-aş fi fost împiedicat de oarecare complicaţii ale Constituţiei dată Principatelor Unite şi dacă n-ar fi trebuit să mă preocup fără încetare de obstacolele create, parcă intenţionat, în calea mea de Puterile vecine care văd tot timpul cu ochi răi dezvoltarea prosperităţii României şi mai ales expansiunea peste frontierele lor a ideilor civilizatoare ale Occidentului.[…]

Majestatea Voastră Imperială nu va fi uitat că am primit şi urmat cu exactitate sfaturile sale în mo­mentul în care războiul Italiei a trezit aspiraţiile atât de ar­ză­toare în Europa Orientală. […]

Fost-am oare prea curajos? N-am crezut oare prea mult în forţele ţării mele şi în valoarea instrumentelor de care dispun? Sunt oare eu însumi la nivelul rolului înalt pe care Providenţa mi l-a încredinţat? […]

Nu-mi va rămâne nimic de dorit, Sire, dacă retragerea mea poate consolida independenţa României, da garanţii reale prosperităţii sale şi să-mi asigure stima Majestăţii Voastre Imperiale. Încrederea fără rezerve pe care o arăt Maj­es­tăţii Voastre Imperiale o va aduce pe a sa, îndrăznesc să sper. Nu­mai Împăratului Napoleon trebuie şi vreau să-i cer un sfat. Răs­punsul Vostru, Sire, va fi, nu mă îndoiesc, o nouă dovadă a constantei Voastre solicitudini pentru Ţara mea şi vin cu o profundă încredere, în această împrejurare solemnă, să solicit puternica protecţie a Majestăţii Voastre Imperiale pentru poporul român.

Vă rog, Sire, să primiţi expresia respectului şi devotamentului cu care sunt al Majestăţii Voastre Imperiale,

Sire,

prea umil şi prea plecat servitor

Principele A.I. Cuza

Peste 5 luni Cuza era inlaturat si România isi incepea drumul spre independenta si spre construirea unui stat democratic. Peste 5 ani, Napoleon al III-lea, Imparatul Francezilor, isi pierdea coroana, tara si onoarea la Sedan.

Va invit sa va spuneti in continuare parerea in sondajele Regi vs presedinti si Regat vs republica. 

Vox populi: Regi vs preşedinţi

· 11 commentaires ·

Poate vreti sa votati si pentru Regat sau republica…

Fericirea e ca un ecou

· 2 commentaires ·

« Fericirea e ca un ecou; îţi răspunde, dar nu vine. »

Aforismul de mai sus apartine poetei Carmen-Sylva, Regina Elisabeta a României. Volumul in care a aparut, Les pensees d’une reine (Cugetarile unei regine) a fost premiat de Academia Franceza in 1888.

Carmen-Sylva a fost nu numai o patroana a artelor ci si o poeta talentata. George Enescu ii atribuia chiar geniu. A scris peste o mie de poezii, nouazeci de nuvele, treizeci de opere dramatice si patru romane. Era constienta insa ca regina va umbri poeta:

De ce v-ati pierde vremea voi/ Citind ce scriu? Degeaba toate!/ Abia cand voi fi moartă, poate/ Ma veti vedea ce-am fost spre a zice:/ »A fost, aproape, om ca noi »/ Păcat! A fost regină! » (Regina – traducere de George Coşbuc)

A scris si poezie patriotică. Trupele române au cantat le 1877 si cântecul « De pază la Dunăre », pe versuri de Carmen – Sylva. In acest context,  poezia Steagurile, scrisă in ultimul an de viata, rezumă o viată dedicată unei tări care a uitat prea multe dintre faptele sale:

Batranele steaguri sfinte si eu/ Ce singure stam noi pe pace -/Legende, in cinste, solemne mereu,-/Cu noi lumea n’are ce face.// Din lupte purtate de mult, am ramas/Fasii sfasiate – atarnand,-/Acum ne uitam, si stam fara glas,/Eroi vor fi altii la rand.// Batranele steaguri sfinte si eu/ La praznice suntem purtate,/ Solemne stam altfel, acasa mereu,/ In ruga si’n singuratate. 

Comunicat către ţară

· Laisser un commentaire ·

Familia Regală ştie că tot mai mulţi români îşi exprimă cu tărie convingerile şi nemulţumirea, de mai multe zile, în oraşele ţării şi în străinătate. Povara cetăţenilor este din ce în ce mai apăsatoare. Clasa politică a ţării are datoria de a da răspunsurile pe care oamenii, pe drept cuvânt, le aşteaptă.

Românii şi-au pierdut încrederea. Ei cer astăzi politicienilor un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului.

Întreaga Familie Regală este alături sufleteşte de toţi cei care au în aceste momente nevoie de încurajare şi solidaritate.

Regele Mihai I a spus în mesajul său adresat Parlamentului României: ,,Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos”. Aceste cuvinte au fost adresate tuturor celor care au puterea de a schimba ceva în România.

Lecţia de istorie pe care tinerii au dat-o ţării în decembrie 1989 arată că românii au încredere deplină in virtuţile democraţiei şi libertăţii atunci când destinul ţării este la raspântie. Europa şi România trec împreună prin vremuri de restrişte. Cu atât mai mult astăzi avem nevoie ca politica să respecte locul cuvenit pe care i-l conferă democraţia şi să nu ia locul competenţei în spaţiul public şi instituţional.

Fără nici o indoială, criza economică mondială afectează România. Dar este, totodată, evident că protestele din ţara noastră merg mult mai departe decât atât: românii îsi exprimă frustrarea faţă de politicieni care nu au privit niciodată dincolo de îngustele lor interese, care au fost mai mult ocupaţi cu mici dispute personale decât cu buna administrare a ţării.

Regele şi Principesa Mostenitoare urmăresc evenimentele cu profundă îngrijorare şi rămân hotărâţi să facă tot ce este în puterea lor pentru a apăra şi promova interesele României, fără să favorizeze nici o formaţiune politică.

Aceasta a fost datoria Coroanei Române, în fiecare generaţie, şi va rămâne astfel în viitor.

(Comunicatul din 22.01.2012 al Casei Regale a României)

Cea mai frumoasă coroană regală

· 3 commentaires ·

„Cea mai frumoasă coroană regală este încrederea şi dragostea românilor »

(Regele Mihai I al României)

Mihai I al României are încrederea poporului său.

In iarna vrajbei noastre se duc lupte de ariergarda pentru a amana rostirea adevarului: Republica a eşuat. Functia de presedinte e vacanta. Si iremediabil compromisa.

In 1992, cand Regele a fost primit triumfal in Bucuresti, s-a strigat: « Iliescu ce mai stai?/Vine Regele Mihai! ». Din pacate, ascultand de profesionistii dezinformarii, romanii au votat pentru un presedinte.

Singura intelepciune pe care o putem dobandi este sa nu repetam greselile trecutului. Avem sansa istorica de a repara propriile noastre greseli si de a nu le lasa mostenire copiilor nostri.

« Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri. »

(Regele Mihai I al României)

La Multi Ani, Majestate !

· 4 commentaires ·

Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume.

Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.

 Așa să ne ajute Dumnezeu!

Mihai R

Intregul discurs aici

8 iunie

· 3 commentaires ·

8 iunie 1930 a fost începutul sfârşitului României constituţionale. Carol Caraiman, fost Carol de România, principe moştenitor până la renunţarea la tron din 4 ianuarie 1926, s-a întors în ţară incognito (dar cu ştirea câtorva militari si politicieni) pe 6 iunie, sub numele de Eugène Nicolas. Numele de împrumut nu îi serveşte nici 24 de ore, pentru că aproape nimeni nu cere respectarea legii în privinţa cetaţeanului Carol Caraiman. Dimpotrivă, i se oferă regenţa chiar de catre primul ministru, Iuliu Maniu; Caraiman refuză, Maniu demisionează, dar nu ia poziţie fermă în apărarea ordinii constituţionale; Parlamentul României este convocat în sesiune extraordinară pentru duminică(!), 8 iunie 1930, convocarea petrecându-se cu câteva ore înainte de termenul fixat (o singură dată s-a mai ţinut o sesiune în aşa mare grabă, la 30 decembrie 1947, când a fost proclamată republica populară). Parlamentul anulează actul de renunţare la tron din 1926, constată succesiunea la tron a lui Carol, şi îl întronează, în aceeaşi zi, rege sub numele de Carol al II- lea. Actul de la 8 iunie 1930 inaugurează o practică de punere continuă sub semnul întrebării a legitimităţii şi legalităţii statului român însuşi. Carol devine succesorul de facto al fiului său dar pretinde sa fie recunoscut de iure ca rege al Romaniei chiar din momentul morţii tatălui său, Ferdinand Întregitorul (20 iulie 1927). Şi parlamentul îi oferă asta. 64 de ani şi 64 de zile trecuseră între plebiscitul din 2 aprilie 1866, când corpul electoral din România votase în cvasiunanimitate pentru aducerea pe tron a unui prinţ strain, şi seara de 5 iunie 1930, când Carol Caraiman ia decizia de a reveni în ţara în care s-a născut, dar pe care a abandonat-o deja de două ori în momente dificile. Iar ţara, prin reprezentanţii ei, a decis sa închidă paranteza legitimităţii constituţionale. Ceea ce s-a vrut o decizie de criză continuă sa-şi facă simţite efectele până în ziua de azi.

S-ar zice ca după 81 de ani nu mai e decât o pedanterie sa vorbim despre legitimitate.

 Şi totuşi… Ultimul rege constituţional al României este printre noi.