« Fericirea e ca un ecou; îţi răspunde, dar nu vine. »

Aforismul de mai sus apartine poetei Carmen-Sylva, Regina Elisabeta a României. Volumul in care a aparut, Les pensees d’une reine (Cugetarile unei regine) a fost premiat de Academia Franceza in 1888.

Carmen-Sylva a fost nu numai o patroana a artelor ci si o poeta talentata. George Enescu ii atribuia chiar geniu. A scris peste o mie de poezii, nouazeci de nuvele, treizeci de opere dramatice si patru romane. Era constienta insa ca regina va umbri poeta:

De ce v-ati pierde vremea voi/ Citind ce scriu? Degeaba toate!/ Abia cand voi fi moartă, poate/ Ma veti vedea ce-am fost spre a zice:/ »A fost, aproape, om ca noi »/ Păcat! A fost regină! » (Regina – traducere de George Coşbuc)

A scris si poezie patriotică. Trupele române au cantat le 1877 si cântecul « De pază la Dunăre », pe versuri de Carmen – Sylva. In acest context,  poezia Steagurile, scrisă in ultimul an de viata, rezumă o viată dedicată unei tări care a uitat prea multe dintre faptele sale:

Batranele steaguri sfinte si eu/ Ce singure stam noi pe pace -/Legende, in cinste, solemne mereu,-/Cu noi lumea n’are ce face.// Din lupte purtate de mult, am ramas/Fasii sfasiate – atarnand,-/Acum ne uitam, si stam fara glas,/Eroi vor fi altii la rand.// Batranele steaguri sfinte si eu/ La praznice suntem purtate,/ Solemne stam altfel, acasa mereu,/ In ruga si’n singuratate.