Étiquette : saudade

Marea Insulă a Câinilor


   Miercuri, in cadrul atelierului « Durerea si creierul emotional » am vorbit si despre cei trei A(mplificatori) ai durerii: aşteptările, atenţia, anxietatea.

In cele două imagini se poate vedea efectul asteptărilor asupra perceptiei durerii. Sus apar foarte multe arii stimulate de asteptarea că un stimul termic va produce durere, iar imaginile de jos arata faptul că dacă se creeaza asteptarea că stimulul nu va produce durere, niciuna dintre aceste arii nu va fi stimulată (in consecinta, si durerea va fi percepută ca usoară sau chiar nu va fi percepută ca durere). Se mai observă că anticiparea durerii stimulează si arii occipitale (cele implicate in perceptia vizuală) – se poate spune deci că apare o vizualizare a durerii. Cum a fost creată această viziune a durerii? Prin cuvinte. Cuvintele pot naste deci durere. Durere potentată de anticiparea si imaginarea ei. Imaginată, dar nu imaginară.

   A mai fost vorba in acest atelier de Insulele Fericiţilor si de Insula lui Reil. Si dupa ce am vorbit despre dor (cu Cesaria Evora in intermezzo si pe fundal), am intrebat participanţii daca ar vrea sa mearga in vacanţă in Marea Insulă a Câinilor. Tăcere. Nici o faţă visătoare. Gran Canaria. Aaa. Rumoare voioasă. Feţe visatoare. Pe ecran era imaginea de mai jos. Gran Canaria. Marea Insulă a Câinilor. Imaginile nu vorbesc singure. Orice imagine are in spate o mie de cuvinte. Povestea creeaza perceptia.

 

Sonet ultramarin în re minor


op. 7 « Saudade »

Acolo cerul se termină oare?/ Şi aici pământul doarme sub apă?/ Iar când boii lui Apollo se-adapă,/ Marea Ocean se întoarce-n izvoare?//

Valuri domoale călcâiul mi-l sapă,/ Briza duce părul tău către soare/Şi mă-ntreb: a luminii splendoare/ N-ar fi grea fără tine şi stearpă?//

Timpul sărat al bărbaţilor singuri/ Îmi suflă prin gând dinspre Cap Bojador/ Şi amar dulce  îmi curge prin vene.// Iar Tejo din coasta mea în amurguri/ Te ia şi te pune alături ca dor,/ Ca fata din vis dansând printre gene.//

Dor de Macaronezia


Vechii greci credeau ca sufletele alese ajung in Insulele Fericitilor, dincolo de Coloanele lui Hercule; in terminologia actuala, dincolo de Gibraltar, in Oceanul Atlantic.

Unii geografi moderni au luat in serios denumirea si au aplicat-o unui grup de insule vulcanice atlantice; e vorba de arhipelagurile Azore, Madeira, Canare si Insulele Capului Verde. Impreuna sunt denumite, de catre acesti biogeografi, Macaronesia (din μακάρων νῆσοι = Insulele Fericitilor), cu referire la flora si fauna extrem de diverse, continand numeroase specii care au disparut de mult timp in alte locuri.

Am fost odata in Gran Canaria. De atunci in fiecare vara ma gandesc cu dor ba la Lanzarote, ba la Santa Maria, ba la Gomera. Desigur, uneori duc visul mai departe si ma gandesc la o petrecere mai lunga prin toata Macaronezia.

Destul de livresc dorul acesta. Cand am fost in Gran Canaria, avionul era plin de liceeni care veneau acasa pentru vacanta de Pasti si deja se gandeau la intoarcerea la Madrid. Iar Insulele Capului Verde au mai multi cetateni in afara granitelor decat inauntrul lor.

Dar tot nu ma pot impiedica sa ma bucur ca am primit in dar, de Mos Nicolae, Sodade (de São Nicolau), cântata de Cesaria Evora (aveti cântecul si traducerea aici). Drumul spre São Tomé e un drum al nefericirii, al sclaviei, al muncii pe plantatii de cacao si cafea, departe de pamantul natal, frumos, dar foarte sarac. Insulele Fericitilor sunt in acelasi timp si insulele nefericitilor. Fericirea si nefericirea se amesteca in saudade. Sodade, in pronuntia caboverdiana a portughezei, limba care se naste « acolo unde se sfarseste marea si incepe pamântul ».