« Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima » (Nicolae Steinhardt)

Nu aş fi scris aceste rânduri dacă nu m-ar fi izbit frecvenţa cu care aforismul mai sus citat al Părintelui Nicolae a fost aruncat în luptă pe net contra celor care vor să primească lumina în Noaptea Învierii; le scriu cu gândul mai ales la dragii mei prieteni medici, de a căror bunătate sau cinste nu mă îndoiesc.

Cum nu mă îndoiesc de faptul că Lumina coboară în fiecare inimă care este pregătită să o primească; da, ar fi o uriaşă biserică această ieşire cu o lumânare pe balcon cântând « Hristos a înviat »; ar fi frumos, cu o singură conditie: « să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi ».

Poate ştiţi că într-una din rugăciunile euharistice Hristos este numit « prieten al oamenilor ». Oamenii credincioşi aşa îl şi primesc, când se împărtăşesc sau iau măcar paştile: ca pe un prieten care îi vizitează.

Luna care a trecut multe persoane în vârstă nu au fost vizitate de nimeni; au stat disciplinate în casă şi s-au rugat, aşa cum le-au îndrumat preoţii acestei biserici ortodoxe care a reuşit totuşi să păstreze dreapta chibzuinţă.

I-am izolat pe bătrânii noştri pentru a-i salva de moartea prin covid 19. Dar să nu uităm că în fiecare lună, în România, mor în jur de 16 000 de oameni.

Jumătate dintre aceştia din cauza unor afectiuni care sunt tratabile sau care pot fi prevenite. România era deja « campioană europeană » la acest capitol înainte de marea frică SARS-CoV-2; pot doar să presupun că deprogramarea consultatiilor şi interventiilor « non urgente » nu va fi de natură să amelioreze situatia. Ceilalti 8000 vor muri luna viitoare pentru că o boală cronică va ajunge  la termenul final.

Puţină blândeţe şi multă smerenie să avem, dragii mei prieteni medici, faţă de ei familiile lor. Când zic smerenie mă gândesc la trei lucruri: a) să nu gândim că ştim mai bine decât ei cum trebuie să trăiască şi să moară; b) să le multumim miilor de credincioşi care fac ascultare şi stau acasă, conform metodei propuse de medici; c) să stim să recunoastem greselile noastre si fricile noastre si neputintele noastre, în loc să credem că orice idee sau credintă diferită de dogma « ştiintifică » a momentului este « prostie »

Fiindcă veni vorba de « prostie », cât de ratională este ideea că o întrerupere de treizeci de secunde a izolării, fără contact, singurul schimb făcut fiind flacăra unei lumânări (cu o temperatură medie de 400 de grade), va genera un val de infectări?

S-a vorbit mult de ventilatoare; dar ventilatoarele sunt doar un mijloc de a câştiga timp pentru organism, nu un tratament specific; deci atunci când un pacient cu covid iese viu de pe ventilator si multumeste celor care l-au îngrijit, acestia ar trebui să-i  spună că o parte din multumiri le vor retrimite mai sus.

În România, pacientii vindecati de covid ar putea merge la biserică de Pasti să multumească doctorului universal; s-ar strânge, fără riscuri, câteva sute de oameni în câteva catedrale mitropolitane pentru o slujbă de Paşti adevărată si frumoasă; atunci cei care sunt obligati să stea acasă ar putea simti, chiar si prin ecranul televizorului, vibratia cosmică a acelui « Hristos a înviat » cântat de Lazări reveniti de la hotarele mortii.

Lăsati lumina să vină la cei aflati în umbra mortii! Nu vă încruntati inimile de frică si din nepricepere!

Si un cuvânt despre fratii catolici. In aceasta perioada atitudinea de smerenie si pocainta a papei a avut meritul de a-i face pe multi credinciosi sa redescopere valoarea postului si rugaciunii solitare; dar poate că Papa Francisc ar fi putut uza de puterea sa ca suveran temporal al Statului Vatican pentru a invita la slujbele din Săptămâna Mare persoane vindecate de covid pentru a multumi, a da sperantă si a se ruga cu credintă pentru mântuirea tuturor.

Dragii mei prieteni, lăsati-vă mintea să coboare în inimă si să primească acolo lumina care nu înserează.