Casablanca (1942). Dragostea în vremuri de ciumă. Filmul integral – aici. Muzică din film (As time goes by – aici) si inspirată de film – aici si aici
Étiquette : timp
Ieşit-a semănătorul
I say: take no thought of the harvest,
But only of proper sowing. (T.S. Eliot – Choruses from the Rock, 1934)
(Îţi spun: să n-ai în gând culesul,/ Ci doar semănătura cumsecade)
(Multumesc, Eugen!)
Matineul de sâmbătă (II)
Titlul original în română – Balanţa (1992). Titlul original în franceză – Le chêne (Stejarul).
Regia: Lucian Pintilie
După romanul omonim de Ion Băieşu
În distributie: Maia Morgenstern, Razvan Vasilescu, Adrian Titieni, Anda Onesa, Dan Condurache, Emil Hossu, Magda Catone, Marcel Iures, Matei Alexandru, Victor Rebengiuc
Filmul integral – aici. Iar aici – Le chêne, cântec interpretat de Gilles Vigneault. Am mai ascultat in interpretarea lui imnul national al Quebecului – Gens du pays (unul dintre acele rare imnuri nationale care vorbeste numai despre dragoste, bucurie si viata).
Viitor pur şi trecut à la carte
De dimineaţă am citit un eseu intitulat « Timp contra timp sau societatea hipermodernă ». Mergând pe jos prin parc în loc să iau metroul două staţii, am recapitulat distincţiile pe care autorul, Gilles Lipovetsky, le face între timpurile moderne, postmoderne şi hipermoderne.
Din perspectivă franceză, sfârsitul modernitatii este anuntat dramatic in mai 68. Timpul nu va mai fi niciodată o săgeată a progresului istoric, cu un viitor hiperbolizat si pentru care merita să sacrifici o parte din prezent, un prezent epic, decisiv si chiar eroic si un trecut marginalizat sau privit cu condescendenţă.
In anii ’70 apare cuvantul « postmodernitate » pentru a denumi ceea ce unii au avut temeritatea sa descrie ca « sfarsit al istoriei ». Timpul devine un prezent continuu, fragmentat in multiple istorii individuale. E timpul individului traind sub deviza « carpe diem ».
N-a tinut mult. Anii ’90 dezmint ipoteza sfârsitului istoriei, totul devenind hiper: hipercapitalism, hiperputere, hiperterorism, hiperindividualism, hipermarket, hipertext. Lipovetsky defineste interesant timpurile hipermoderne:
- viitorul este numit viitor pur, adica, spre deosebire de viitorul modernitatii nu este prescris in liniile sale directoare;
- prezentul este anxios tocmai datorita faptului ca pagina viitorului e alba;
- trecutul, ei bine, trecutul are parte de un tratament interesant, iar Lipovetsky descrie fenomenul prea elegant pentru a nu-l reproduce verbatim:
« Trecutul nu mai este socialmente fondator sau structurant, ci este reamenajat, reciclat, adus la gusturile zilei, exploatat in scopuri negustoresti. Traditia nu mai cheama la repetare, la fidelitate si la revigorarea a ceea ce s-a facut dintotdeauna: a devenit produs de consum nostalgic sau folcloric, ocheadă spre trecut, obiect la modă. […] Vechiul poate să facă furori, dar nu mai are puterea de a organiza in mod colectiv comportamentele. Trecutul ne seduce, dar prezentul si normele sale schimbătoare ne guvernează. Cu cât mai mult este evocată si pusă in scenă memoria istorică, cu atât mai putin structurează ea viata obisnuită. De unde rezultă această trăsătură caracteristică a societătii hipermoderne: celebrăm ceea ce nu mai dorim să luăm ca exemplu. » (Gilles Lipovetsky – Temps contre temps ou la société hypermoderne, Grasset, Paris, 2004)
[Mr. Time, un om de afaceri grăbit]
« Am un prieten în lumea afacerilor; se numeşte Mr. Time şi îl cunoaşte toată lumea.
Mr. Time crede că timpul înseamnă bani. Or, el câştigă mulţi bani şi totuşi el nu are timp. Să fie pentru că el, domnul acesta Time, n-are timp decât pentru bani? Sau cumva reciproca acestui dicton n-o fi ea cea valabilă? Sigur, nu este. Banii nu sunt timp, dimpotrivă, ei folosesc şi uzează timpul. Ne aflăm deci în prezenţa unui fenomen cu sens unic: transmutarea timpului în bani, fără retur. Unii consumă mult timp pentru a face puţini bani, în vreme ce alţii fac mulţi bani într-o nimica toată de timp. Nu asta ne interesează. Ceea ce este frapant este că Mr. Time poate să risipească treizeci şi şase de milioane, dar nu are nici o secundă de pierdut. Cerşetorii, dimpotrivă, ei au tot timpul. Tot timpul de a nu avea bani, sau de a-i aştepta; sau în cele din urmă de a nu-i mai aştepta, banii aceştia. Poate că în clipa aceea ei vor descoperi ceva care nu are preţ? Mr. Time nici n-ar vedea un asemenea lucru, presupunând că i l-ar arăta cineva cu degetul, căci e nevoie de timpul în care să priveşti bine asemenea lucruri pentru ca ele să existe.
Mr. Time nu va avea niciodată timpul acesta. Mr. Time nu are niciodată timp, timpul îl are pe el.
Se ştie că diavolul este Prinţul timpului, aşa cum Dumnezeu este Regele eternităţii. Timpul fără sfârşit, acesta este infernul. Prezenţa desăvârşită, aceasta este veşnicia. »
(Denis de Rougemont – Partea diavolului, traducere din limba franceză de Mircea Ivănescu, ed. Anastasia, 1994)
Dupa ce incepusem sa transcriu acest capitol, dintr-o carte in care toate sunt fabuloase, am descoperit ca Adriana Dumitru il pusese deja pe blogul sau; am dat copy-paste, asa ca sunt dator sa-i multumesc pentru o economie de circa 10 minute si pentru alte cateva descoperiri interesante pe blogul Te salut, viaţă.
Sonet aniversar
Sunt dimineţi când totul veşnic pare/ Acelaşi chip în apa zilei vezi/ Greu trupul nu ţi-l simţi şi nu mai poţi să crezi/ Că glezna-ţi stă în unde schimbătoare.//
În scoarţă de stejar ai vrea să-ncrustezi/ Un semn de viaţă mustind de-ncântare?/ Sau poate vei lăsa clipa sa zboare/ Ca un fluture cu polen prin livezi?//
Minutul de-acum lasă-l să-noate/Ca peşte de aur plin de dorinţe/ Si scăldaţi-vă-n ocean împreună.//Mâine şi ieri sunt mereu prea departe/ Ca două haite de mari nefiinte/ Cronovore stârnite de clarul de lună.
5 ani pe un peron
Avem timp
de Octavian Paler
Avem timp pentru toate. Sa dormim,
sa alergam in dreapta si in stanga,
sa regretam ce- am gresit si sa gresim din nou,
sa- i judecam pe altii şi să ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce- am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp să facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii
si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne- alungam intrebările,
sa amanăm raspunsurile,
avem timp sa sfaramăm un vis si sa-l reinventam,
avem timp să ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta murim.
[Doreste-ţi puţin]
« Doreste-ţi puţin: vei avea totul/ Nu dori nimic: vei fi liber »
♣
« Speranţa e o datorie a sentimentului »
♣
Niciodată voinţa altuia, oricât de seducătoare ar fi,/ N-o împlini în numele tău. Rămâi stăpân peste ceea ce faci,/ Sclav nu fi nimănui, nici măcar ţie însuţi.
♣
Pe toate, de la deşertul îndepărtatelor astre/ Până la noi, ni le dăruieşte lumea./ Iar noi la toate acestea, străini, ne adăugăm,/ Gândind şi interpretând./ Destul ne este să atingem cu mâna iarba aici în preajmă./ Cel mai bun e ceea ce există.
♣
Fragilă ca o tijă de păpădie e şi această clipă/ Ce mă susţine pe mine.[…] »
(Ricardo Reis – Ode, în Fernando Pessoa – Opera poetică, traducere din limba portugheză de Dinu Flămând)
Vorbele unui nebun declarat
« Vorba este imaginea faptelor. »
« Vorba să fie pecetluită de tăcere, iar tăcerea de timpul potrivit. »
« Învaţă întâi să asculţi şi după aceea să comanzi. »
« Când dai un sfat cuiva, caută să-i fii cât mai folositor, nu cât mai plăcut. »
« Legile seamănă cu pânza de păianjen : cade într-însa ceva mai uşor şi slab, ea ţine ; pe când un lucru mai mare o sparge şi trece printr-însa »
« Cei cu trecere pe lângă tirani seamănă cu pietricelele întrebuinţate la socoteli : fiecare din ele înseamnă când un lucru de valoare mare, când unul mic »
Cel care ne-a lăsat aceste gânduri a fost unul dintre primii legislatori ai democraţiei ateniene. Iată discursul pentru care a fost declarat nebun (dupa versiunea povestita de Diogenes Laertios in Despre vieţile si doctrinele filosofilor)
„Atenieni, eu sunt mai înţelept decât unii dintre voi şi mai curajos decât alţii ; mai înţelept decât acei care n-au înţeles complotul lui Pisistrate şi mai curajos decât acei care-l pricep dar, de frică, nu scot nici o vorbă.” Consiliul, fiind alcătuit din partizani de-ai lui Pisistrate, zise că Solon e nebun.
DAN GHENEA 