« Să plângă ? … Însă plânsul provoacă râsul azi … / Pe cât ai să versi lacrimi, pe-atâta ai să cazi ! / Să râdă ? … Dar tot omul o rană are-ntr-însul … / Să râdă însă ! Râsul provoacă singur plânsul ! » (Alexandru Macedonski – Noaptea de iunie)

Astăzi soarele nu a mai apus dincolo de Cercul Polar de Nord. Arhanghelsk (Oraşul Arhanghelilor) e mult dincolo de Cercul Polar. « În Archanghel » e o poezie ludică şi muzicală de Alexandru Macedonski. Muzicalitate pe care o actualizează fabulos Tudor Gheorghe în « Fata din Arhanghel ». « Cu ochi lungi, cu gene lungi, / Zilnic râde, zilnic cantă ». Azi am citit Macedonski  după ce îmi căzuse sub ochi Epistola întâia către fete. Contra plânsului, i-aş zice eu; e un text care surprinde bine spiritul timpului: să nu plângi pentru nimic, dar nici râsul nu e alternativa, ci un semisurâs controlat de voinţa de a nu plânge.

Dilemei lui Macedonski i se răspunde azi cu varianta nici plâns – nici râs. Recomand să luăm mai serios în considerare varianta şi – şi: plâns mai în voie şi râs sănătos.

În Nord, Soarele e la Zenit. E noapte de iunie pe Dâmboviţa. E zi la Cercul Polar. Să nu ne luăm prea în serios.