Textul din 8 iunie l-am încheiat amintindu-vă că suntem contemporani cu ultimul rege constituţional al României. Majestatea Sa va împlini în curând, cu voia lui Dumnezeu, 90 de ani. Din care 84 de ani de domnie. A domnit sub regenţă între 1927 şi 1930, a fost detronat (neconstituţional) de catre propriul tată, a revenit la tron în 1940 pe fondul catastrofei naţionale a prăbusirii graniţelor României Mari; i s-a rezervat un rol decorativ, din care a ieşit însă, folosindu-şi prerogativa de şef al armatei, în august 1944, când a repus în vigoare Constituţia din 1923; abdicarea de la 30 decembrie 1947 a fost obţinută prin forţă şi este nulă de drept, iar modul în care a fost proclamată republica populară, în aceeaşi zi, nu a respectat cerinţele de revizuire a constituţiei în vigoare în acel moment (chiar dacă am considera valabilă abdicarea, asta nu abrogă Constituţia); republica populară şi succesoarea sa, republica socialistă, nu au avut nici un moment legitimitate. Şi totuşi … Puterea instalată după 1989 a ales sa lase în vigoare, pentru aproape 2 ani, Constituţia Republicii Socialiste România, pentru că nu voia nici măcar sa audă de reînnodarea legitimităţii prin repunerea în drepturi a Constituţiei din 1923 (desigur, cu posibilitatea de a iniţia procesul de revizuire!). Iată de ce consider că, deşi sunt adoptate perfect legal şi democratic, constituţiilor postdecembriste ale României le lipseşte legitimitatea.
De fapt, ar fi trebuit să fie vorba despre un film – King’s Speech, văzut recent pe DVD. Un film bun. Dar întâmplările mundane curente fac să pălescă începutul de comentariu pe care îl pregătisem. Pentru că viaţa bate filmul. Şi dacă filmul se încheia cu rolul mobilizator al discursurilor regelui George al VI-lea al Marii Britanii, eu vreau să pun în evidenţă faptul că regele nostru nu renunţat niciodată la datoria sa de a încuraja naţiunea prin mesaje a căror sobrietate şi al caror echilibru pe mine mă impresionează. Incepând din 1941 (inclusiv în anii 1948 – 1989), Regele Mihai a pronunţat în fiecare an Mesajul către Ţară de Anul Nou. Discursuri de încurajare şi de păstrare a speranţei. Aş fi vrut să găsesc o înregistrare a mesajului din 1943 (care l-a enervat pe Hitler), dar nu am reuşit. Am găsit însă o dizertaţie interesantă despre aceste mesaje, pe care v-o recomand.
Un Rege este printre noi. Va fi ultimul rege constituţional al României, daca voinţa naţională nu va decide altfel.
DAN GHENEA 
Sunteti sustinator al monarhiei? Mie mi se pare o problema colaterala si care nu are nicio influenta notabila asupra bunastarii (sau lipsei acesteia) a cetatenilor tarii. Si eu sunt de parere ca ar fi fost o reparatie istorica sa fi revenit regalitatea in 1989 dupa caderea unui regim impus prin forta (si asa cum spuneti, nelegitim), dar, odata ce nu s-a facut pentru o perioada si s-a votat o constitutie democratica (sau cel putin acceptata de majoritate), acum nu mai are foarte mult sens schimbarea.
Sunt regalist in sensul ca vreau sa existe un simbol al natiunii care sa asigure continuitatea, echidistanta fata de partide, sa fie educat pentru meseria de rege. Sustin ca istoria europeana din ultimele 2 secole furnizeaza mai multe exemple de dictatura republicana decat de tiranie monarhica. Dar in primul rand il consider pe Majestatea Sa Regele Mihai al Romaniei un simbol.
Bunastarea e produsa de cetateni liberi, solidari si mandri de ei. Regalitatea nu va aduce lapte si miere, dar ar putea sa aduca ceva mai putina lupta partizana si ceva mai multa demnitate.
Mi-am propus sa nu scriu despre politica. Si nu am facut-o. Regele e deja in Istorie.