Imaginaţi-vă cum ar fi să nu fim în NATO azi, in timpul triplului război din Ucraina (între Rusia şi Ucraina, între rusofonii din Ucraina de Est şi armata ucrainiană, între naţionaliştii ucrainieni şi celelalte naţionalităţi din Ucraina, a doua minoritate din această ţară fiind chiar cea română).

Ceea ce e halucinant e să vezi că impostorii din fruntea bucatelor nu mai fac nici măcar efortul imposturii. Adică nu mai fac absolut niciun efort nici macar să pară responsabili. Toată energia lor e canalizată spre a distruge orice credibilitate a statului român.

Culmea e că îşi permit să fie iresponsabili cu scuza că oricum ne apără NATO.

Am trecut în revistă azi cronologia intrării noastre în NATO. Şi am constatat că la Madrid, în 1997, am prins in extremis o nominalizare pentru un eventual al doilea val de lărgire a NATO, graţie generozităţii Regelui Mihai, care a acceptat sa fie avocatul pro bono al României; iar la Praga, în 2002, guvernul social-democrat a tras cu ochiul la vecinii bulgari, la care ţarul Simeon al II-lea devenise prim-ministru, şi l-a rugat din nou pe Regele Mihai să facă un turneu în 8 ţări NATO. România a primit invitaţia de aderare, iar regele a avut o contribuţie importantă, poate decisivă.

Regele Simeon  a primit Emblema de Onoare a armatei române in 2012, la 10 ani de la summitul de la Praga, la împlinirea vârstei de 75 de ani. Dacă este limpede meritul Regelui Simeon în aderarea României la NATO, e clar şi că Regele Mihai şi regalul prim-ministru bulgar au format un tandem foarte eficient, care a dat credibilitate cererii de aderare a acestor două ţări balcanice.

Iar cei care au primit acest cadou regal îşi bat joc de această credibilitate.

Regele si facut datoria şi şi-a pus ţara la adapost sub umbrela NATO. Ţara lui. Mai e şi ţara noastră? Sau o lăsăm în continuare pe mâna iresponsabililor?

O alternativă ar fi monarhie-constitutionala-in-7-pasi