“For a long time we belonged to the unsettled part of the world. In­deed, in every way my life had been cut in two halves, the first half lying in a past further away than the mere number of years. I came back to Cotroceni, Copaceni, Sinaia, Horez; I sailed again up and down the Danube, took possession of mountains, hills and plains. I rode once more on my long sea-shores—I watched the sunsets, the harvests, the deep winter snows; I have been covered with the dust of our long, endless Roumanian roads, now become ever so much longer still.”

Cine credeţi că vorbea astfel despre România? Prima şi ultima Regina a Romaniei Mari. Pe care a ajutat-o să se nască, pe care a iubit-o, căreia i s-a dat cu totul. Regina a cărei inimă nu  şi-a găsit încă odihna.

Voi traduce, cu un nod în gât, aceste cuvinte englezesti simţite româneste. Cuvinte scrise la întoarcerea din pribegia în Moldova (în timpul celor 2 ani în care mai mult de jumătate din  Vechiul Regat fusese ocupată, capitala ţarii se mutase la Iaşi).

« Un timp îndelungat am aparţinut părtii tuburate a lumii. Intr-adevar, în toate privinţele viaţa mea a fost tăiată în două jumătăţi, prima jumătate zacând într-un trecut mult mai îndepărtat decat o arată simpla numărătoare a anilor. M-am întors la Cotroceni, Copăceni, Sinaia, Horez; am navigat iarăşi în sus şi in jos pe Dunăre, am luat în stăpânire munţii, dealurile şi câmpiile. Am mers încă odată pe lungile mele ţărmuri de mare – am privit apusurile, recoltele, zăpezile în care te afunzi iarna; am fost acoperită de praful drumurilor noastre lungi, drumuri româneşti fără sfârşit, devenite acum încă şi mai lungi. »

Am găsit această frumoasă citare şi multe alte cuvinte puternice şi idei originale pe un blog numit enigmatic (sau poate anagramatic!) anomismi