« Să rămânem simpli şi calmi/ Ca izvoarele şi arborii, /Iar Dumnezeu ne va iubi făcând din noi/ Nişte noi aşa cum arborii sunt arbori,/ Şi cum izvoarele sunt izvoare,/ Şi ne va dărui verdeaţă în primăvara lui,/ Şi un fluviu pe care să plutim când ne vine sfârşitul…/ Şi nimic altceva, căci de ne-ar mai da ar însemna cu atât mai mult să ne ia.// »
(Alberto Caeiro – Paznicul turmelor)
Studiu de caz
No comment.
In afara de o salutare cordiala pentru autorul blogului http://radupress.wordpress.com/
Pessoa, care ar putea fi tradus prin Nimeni, dar si prin Persoana, este cel caruia nu i-a ajuns o singura identitate. Nu s-a multumit nici cu vechiul joc al pseudonimelor. Scrie, in engleza, sub pseudonimele Charles Robert Anton, apoi Alexander Search. Urmeaza apoi aventura heteronimilor: Alberto Caeiro, Alvaro de Campos, Ricardo Reis, Bernardo Soares. Pessoa isi inzestreaza heteronimii nu numai cu opera, ci si cu viata distincta, cu biografii separate. De exemplu, Pessoa intampina cu entuziasm instaurarea republicii in Portugalia, in schimb, Ricardo Reis, monarhist, pleaca in exil.
« Cum scriu eu in numele acestora trei? In cazul lui Caeiro e vorba de o pura si neasteptata inspiratie, fara ca eu sa stiu sau sa pot macar sa-mi imaginez ce urmeaza sa scriu. In cazul lui Ricardo Reis, se intampla in urma unei deliberari abstracte, care se concretizeaza brusc intr-o oda. Pentru Campos, atunci cand simt un subit impuls de a scrie si nu stiu ce anume va iesi. (Semi-heteronimul meu Bernardo Soares, care seamana in multe privinte cu Alvaro de Campos, isi face aparitia numai atunci cand eu sunt obosit sau somnolent, atunci cand facultatile mele rationale si de inhibitie se afla oarecum in suspensie; proza cu pricina e o reverie constanta. […]) »
Pessoa le-a dat chiar si cate o moarte personala lui Alberto Caeiro si lui Alvaro de Campos. N-a apucat sa organizeze funeraliile pentru Ricardo Reis. A murit el insusi la doar 46 de ani. In al cincizecilea an de la moartea lui Fernando Pessoa, Jose Saramago scrie despre Anul mortii lui Ricardo Reis. Doctorul Reis se intoarce din Brazilia, se intalneste timp de noua luni cu fantoma lui Pessoa, si, dupa ce a simtit adierea a doua feluri de iubire, pleaca impreuna cu Nimeni in Persoana « aici, unde marea s-a sfarsit si pamantul asteapta ». Tocmai am citat ultimele cuvinte ale romanului. Asta inseamna ca v-am dezvaluit cel mult a zece mia parte dintre cuvintele memorabile ale acestei carti. Scrisa de un laureat Nobel.
Un alt laureat portughez al premiului Nobel, Egas Moniz, l-a tratat pe Pessoa de « nevroza ». Spun asta pentru ca unii psihiatri l-au catalogat (retrospectiv) pe Pessoa ca suferind de schizofrenie paranoida. Egas Moniz a luat Nobelul tocmai pentru descoperiri in domeniul tratarii chirurgicale a unor forme de schizofrenie. Deci nu poate fi suspectat de ignoranta atunci cand a pus diagnosticul de nevroza. In plus, Pessoa insusi se declara … isteric:
« Incep cu partea psihiatrica. Originea heteronimilor mei se situeaza in tendinta profund isterica ce ma caracterizeaza. Daca as fi fost femeie […], fiecare poem de Álvaro de Campos (cel mai isteric dintre istericii care se afla in mine), ar fi constituit o adevarata alarma pentru vecini. Dar sunt barbat – iar la barbati isteria ia mai cu seama forme mentale; asa ca totul se sfarseste in liniste si poezie… »
« Uneori prietenia este egoista, alteori e pornita din abnegatie, dar uimitor e faptul ca egoismul prieteniei aduce in mod dezinteresat foloase celui cu care esti prieten, iar abnegatia prieteniei este, in fond, egoista. […]
Deci iata ca prietenia se bazeaza pe asemanare, dar se manifesta prin deosebire, contradictii, neasemanari. Se intampla ca omul sa tinda in mod egoist, prin intermediul prieteniei, sa obtina de la prieten ceea ce lui insusi ii lipseste, dupa cum e posibil ca omul sa tinda in prietenie sa transmita cu generozitate ceea ce poseda. »
Citite azi, pe la mijlocul cărţii lui Vasili Grossman – Viaţă şi destin.
Alegerea numelor personajelor (si chiar a numelor unor locuri) din Stranger than Fiction e un mijloc foarte eficient de a extinde simbolistica filmului.
Harold Crick =
= Harold Bloom + Francis Crick
Karen (Kay) Eiffel=
= Karen Horney + Gustave Eiffel 
Ana Pascal =
= ? + Blaise Pascal
Jules Hilbert =
|
Problema 3 (din 23) Fiind date doua poliedre oarecare de volume egale, este intotdeauna posibil sa il tai pe primul intr-un numar finit de bucati poliedrice care sa poata fi reasamblate pentru a-l compune pe cel de-al doilea? |
= Jules Verne + David Hilbert
Penny Escher =
= ? + M.C. Escher
« Aceasta este povestea unui om pe nume Harold Crick. Si a ceasului sau de mâna. Harold Crick era un om al numerelor fara sfârsit … calcule fara sfârsit si foarte putine cuvinte. Iar ceasul sau de mâna spunea chiar mai putin. În fiecare zi a saptamânii,timp de 12 ani … Harold îsi spala fiecare din cei 32 de dinti de 76 de ori. De 38 de ori înainte si înapoi. De 38 de ori în sus si în jos. În fiecare zi a saptamânii, timp de 12 ani, Harold îsi lega cravata cu nod Windsor simplu în locul unui nod dublu … astfel economisind 43 de secunde. […]
Si în fiecare zi a saptamânii, timp de 12 ani … Harold revizuia 7.134 fisiere de impozit … ca inspector superior la Fisc. […]
Întotdeauna lua o pauza de masa de 45.7 minute … si o pauza de cafea de 4,3 minute … cronometrate cu precizie de ceasul sau de mâna. Minunat. […]
Înainte de asta, Harold traia o viata singuratica. Ar fi mers acasa singur. Si exact la 23:13 în fiecare seara … Harold s-ar fi culcat singur … punându-si ceasul sa se odihneasca pe noptiera de lânga pat. Toate acestea au fost, desigur, înainte de miercuri. Miercuri, ceasul lui Harold a schimbat totul. »
Daca sunteti curiosi si vreti sa comentam dupa, nu va spun mai mult.
Expert e cineva care a invatat prin experienta. Cineva care a vazut 50 de cazuri similare va identifica, probabil usor, al 51-lea element al seriei. Expertiza poate fi foarte precisa asupra unor situatii statice, incheiate. In medicina, de exemplu, experienta ajuta mai mult in stabilirea unui diagnostic decat in formularea unui prognostic privind evolutia in viitor a bolii la persoana respectiva.
In zilele noastre grabite, tot mai multi isi inchipuie ca a solicita unui expert sau unui grup de experti sa formuleze o solutie pentru o problema noua si cu o dinamica rapida e abordarea ideala, daca ti-o poti permite. Expertii onesti ar trebui sa avertizeze din start: noi stim doar lucruri care s-au intamplat deja; cauze identice vor produce efecte identice, asa ca va putem avertiza ferm asupra catorva lucruri pe care SA NU le faceti, pentru a evita repetarea unor erori deja cunoscute. Cat priveste prognozele, ele sunt un amestec de logica, analogii, metafore si gut-feeling.
Acum aproape doua decenii, 20 de experti in politica internationala si 20 de australieni obisnuiti au fost rugati sa completeze un chestionar despre 5 evenimente politice in desfasurare; obiectivul era sa formuleze un scenariu care sa prezica evolutia acelor evenimente in urmatoarele 3 saptamani. Grupul de oameni de pe strada a formulat 52 de scenarii considerate a fi fost suficient de apropiate de ceea ce s-a petrecut in realitate (dinr-un maxim de 100); grupul de experti a produs doar 40 de scenarii adecvate.
Daca vreti sa aflati ce s-a petrecut ieri, intrebati un expert. Daca vreti sa stiti ce va fi maine, intrebati un copil.
(Parte din Joc)
Nu va faceti iluzii: nu mai gasesti fotbalisti amatori in ziua de azi. Nici nu mai pot urmari la televizor un meci pe parcursul caruia comentatorii vorbesc doar despre bani, bani, bani.
E vorba de un jucator care a parasit terenul de fotbal in urma cu 80 de ani si aceasta lume in urma cu 52 de ani. Nu inainte de a primi un Nobel pentru literatura, in 1957. In acel an, pe lista apare numele Albert Camus.
Nu e bine si frumos sa-ti uiti tovarasii dim timpuri grele. Si scuza ca nu mai avem aceleasi preferinte filosofice, religioase si politice nu tine. Il cam uitasem pe Camus; azi dimineata am vazut pe un monitor la metrou: s-a intamplat pe 4 ianuarie 1960 … Albert Camus a murit intr-un accident rutier, la numai 46 de ani.
Mitul lui Sisif, Ciuma, Strainul au fost publicate in romaneste si inainte de 89, avand acoperirea apartenentei autorului la Partidul Comunist Francez. In primul an de facultate (acum un sfert de secol) am vrut sa prezint doua referate la sesiunea de comunicari a studentilor, la sectiunea franceza – unul despre Mitul lui Sisif, celalalt despre Ciuma. Am depus rezumatele, profesoara a zis ca sunt in regula. In ziua prezentarii aflu ca primul nu fusese acceptat pentru ca titlul – Absurdul si sinuciderea – atrasese atentia (chiar incepand cu acel an, sinuciderea devenise un cuvant tabu; disparuse chiar si din statistica – vezi bine, nimeni nu putea sa se sinucida in minunata Românie socialista!). Cealalta comunicare, intitulata simplu, Despre Ciumă, nu parea deloc suspecta (poate ca s-au gandit ca voi trata aspecte medicale in opera lui Camus). Referatul trebuia tinut in limba româna, ca sa inteleaga si tovarasii de la cultura depre ce e vorba, dar se puteau da citate in limba originala. Asa ca am venit cu doua pagini (scrise de mana) in care erau patru citate consistente. Totul se incheia chiar cu ultimul paragraf al romanului. (« […] poate sa vina o zi cand, spre nenorocirea si invatatura oamenilor, ciuma isi va trezi sobolanii si-i va trimite sa moara intr-o cetate fericita »).
Camus mi-a fost alaturi in niste ani foarte grei pentru cultivarea gandirii. Chiar si modul sau de a-si trai necredinta m-a ajutat sa-mi gasesc mai apoi credinta.
Inapoi la fotbal. Camus a fost o glorie locala in Algeria Franceza. Tuberculoza a pus capat carierei sale sportive la numai 17 ani. A continuat sa urmareasca fotbalul din tribune, ca iubitor pasionat. A spus in cateva randuri ca tot ceea ce stie despre morala a invatat pe teren. A fost in ultima generatie de fotbalisti amatori; amator inseamna « cel care iubeste ». (Cantecul de lebada al acestei epoci din istoria fotbalului a apartinut Ungariei lui Ferenc Puskás, la Mondialul din 1954 – dubla cu Germania, cu acele incredibile scoruri: 8-3 in grupa si 2-3 in finala!)
Sper ca totul i se va ierta pentru ca mult a iubit. Prietenii i-au ridicat un monument simplu (nu mai simplu insa decat piatra lui funerara: « Albert Camus 1913-1960 »), la poalele unui munte algerian, cu un citat dintr-o povestire a sa:
Je comprends ici ce
qu’on appelle gloire
le droit d’aimer sans
mesure albert camus
“For a long time we belonged to the unsettled part of the world. Indeed, in every way my life had been cut in two halves, the first half lying in a past further away than the mere number of years. I came back to Cotroceni, Copaceni, Sinaia, Horez; I sailed again up and down the Danube, took possession of mountains, hills and plains. I rode once more on my long sea-shores—I watched the sunsets, the harvests, the deep winter snows; I have been covered with the dust of our long, endless Roumanian roads, now become ever so much longer still.”
Cine credeţi că vorbea astfel despre România? Prima şi ultima Regina a Romaniei Mari. Pe care a ajutat-o să se nască, pe care a iubit-o, căreia i s-a dat cu totul. Regina a cărei inimă nu şi-a găsit încă odihna.
Voi traduce, cu un nod în gât, aceste cuvinte englezesti simţite româneste. Cuvinte scrise la întoarcerea din pribegia în Moldova (în timpul celor 2 ani în care mai mult de jumătate din Vechiul Regat fusese ocupată, capitala ţarii se mutase la Iaşi).
« Un timp îndelungat am aparţinut părtii tuburate a lumii. Intr-adevar, în toate privinţele viaţa mea a fost tăiată în două jumătăţi, prima jumătate zacând într-un trecut mult mai îndepărtat decat o arată simpla numărătoare a anilor. M-am întors la Cotroceni, Copăceni, Sinaia, Horez; am navigat iarăşi în sus şi in jos pe Dunăre, am luat în stăpânire munţii, dealurile şi câmpiile. Am mers încă odată pe lungile mele ţărmuri de mare – am privit apusurile, recoltele, zăpezile în care te afunzi iarna; am fost acoperită de praful drumurilor noastre lungi, drumuri româneşti fără sfârşit, devenite acum încă şi mai lungi. »
Am găsit această frumoasă citare şi multe alte cuvinte puternice şi idei originale pe un blog numit enigmatic (sau poate anagramatic!) anomismi
Se pare ca tot am castigat ceva vizionand The Man from Earth (care, pe ansamblu, mi s-a parut o supa pozitivista reincalzita la foc domol de budism tibetan californizat, cu arome de New York stangist libertarian). Personajul care mi-a atras atentia a fost psihiatrul (in film este numit « psychologist », dar un psiholog nu ar avea cum sa ameninte cu internarea nevoluntara, asta e sigur o treaba neplacuta din fisa de post a unui psihiatru). Sa vedem cum ajunge in scena.
John Oldman, profesor la universitate se hotaraste brusc sa plece. Prietenii lui afla totusi si ii pregatesc o petrecere surpriza. Vor sa stie motivul mutarii. Si primesc urmatoarea poveste: John s-a nascut in paleolitic, a crescut si s-a maturizat pana la 35 de ani, iar de atunci nu mai imbatraneste; ca sa nu starneasca suspiciuni, se muta la fiecare 10 ani; a trecut astfel prin multe locuri si timpuri; tocmai a implinit 14 000 de ani.
Psihiatrul este chemat de catre unul dintre prieteni, care crede ca John are o tulburare mintala. E interesant insa ca toti se asteapta ca psihiatrul (Will) sa le spuna daca John spune sau nu adevarul, daca e rational sau irational, daca trebuie sa-l creada sau nu. Ori tocmai in acest tip de presupusa tulburare (tulburarea deliranta sistematizata), psihiatrul are nevoie de parerea celor din jurul potentialului « pacient ». Daca ei ar spune ferm ca e imposibil sa fie adevarat ceea ce povesteste John, atunci ceea ce spune acesta este un delir. Daca insa o parte semnificativa din grupul din care face parte John impartaseste aceleasi credinte, atunci John e sanatos.
Inca un lucru. Nu rationalitatea distinge gandirea normala de delir. Logica delirului e adesea bine articulata. Premisele sunt de obicei aberante. Dar premisele tin de credinte. Puteti demonstra ca nu exista extraterestri ? Sau ca exista ? Puteti doar crede una sau alta.
DAN GHENEA 