Les paradisiaques (de Pascal Quignard) statea pe birou de mai bine de doua saptamani. Era prea groasa pentru o lectura de seara si era prea grea ca sa o car dupa mine pentru o lectura de  zi.

In seara asta am deschis-o la intamplare si am citit textul intitulat, oarecum impropriu, Capitolul 37 – Alexis fiul lui Eufemianus; dupa care am citit, cu pofta, si in dreapta si in stanga capitolului 37.

Ma opresc putin pentru a pune aici (traduse rapid) cateva randuri din capitolul 43 (Locul nimanui).

Sylvanus era zeul roman al frontierelor. La origine, el era, mai exact, zeul lizierelor padurilor. Romanii defineau padurea drept «ceea ce nu apartine nimanui». Res nullius.

«Locul nimanui». Locus neminis.

Cuvântul latin nemus (care desemneaza padurea) vine de la nemo (nimeni). Res nullius [ceea ce nu apartine nimanui] se contrapune res publica [ceea ce este public].

Mi-a venit in minte clişeul « codru-i frate cu românul ». Dacă ar fi adevarat, ar insemna ca românul se simte bine in «locul nimanui». Asta ar explica multe. De exemplu faptul ca România arata ca tara nimanui.