de Jules Laforgue

E miezul nopţii, cred. Fără ceva. Dorm toţi.
Şi câte-o floare-şi rup din verzi grădini de vise,
Iar eu, sătul de vechi regrete neremise,
Inima-mi storc s-o scurg de tropii auriţi.

Şi iată, ca-n vis, un acord îmi revine,
Cântec tâmp desuet, şi tăcut te ridici
Menuet tot mai vesel al orelor mici
Când credeam pur şi simplu şi dulce în bine.

Şi las jos pana. Şi-ncep să-mi caut prin viaţă,
Pe veci de inocenţă si-amor deflorată,
Si stau mult aplecat, cu pagina-n faţă,

Pierdut in deceul despre lumea creată,
Neatent ascultand în noaptea nesoaţă
Trap impur de veche trasură uitată.

(Imi place sa traduc versuri, imi limpezesc astfel gandurile; o selectie ampla din Jules Laforgue gasiti aici)