RUPTE e un acronim pentru răsturnate, uzate, părăsite, trădate, expulzate. Rupte de sensul lor originar.
A discrimina are ca sensuri primare a distinge, a discerne, a separa pentru a vedea mai clar. Discriminare e folosit azi aproape exclusiv in sensul sau politic, puternic conotat negativ (= diferențiere restrictivă de drepturi pentru o parte a populației).
Si totusi, capacitatea de a discrimina (de a distinge) valori e esentiala pentru umanitate.
Sa nu trecem dintr-o extrema in alta: de la prejudecati rasiste sau sexiste la lipsa de discernământ.
Cui foloseste, de pilda, penalizarea pronuntarii cuvantului « tigan »? Daca nu mai exista « tigani », cui ramane muzica tiganeasca? Se vor schimba titlurile cum ar fi La tiganci sau Tiganiada?
DAN GHENEA 
A discrimina s-a corupt din lipsa de discernamant?! 🙂
cam asa ceva
Rămân întristată văzând câtă discriminare aplică societatea românească persoanelor cu boli psihice. Un bărbat diagnosticat cu schizofrenie paranoidă aduce o bombă în incinta unei facultăți, iar societatea, în loc să își pună întrebări dacă nu cumva a contribuit și ea, din plin, la acest gest prin indiferență, răutate și lipsa de măsuri de integrare, de ajutor autentic pentru această persoană, nu face altceva decât să îi lipească scârbită în frunte etichete ca « nebun », « dus cu pluta », « diliu » și să se spele pe mâini de orice responsabilitate. Este vinovată o astfel de persoană că este bolnavă? Își dorește cineva să aibă un astfel de handicap? Nu este oare un joc al hazardului faptul că eu nu sufăr de această boală iar el da? Sunt eu sperioară unei persoane cu un handicap psihic doar pentru că zarurile au picat mai bine în cazul meu la acest capitol? S-ar ajunge la astfel de acțiuni periculoase dacă societatea ar avea grijă, cu adevărat, de membrii ei mai puțin norocoși?
Trist…
Exista responsabilitati individuale. Si fiecare ar trebui sa ne asumam raspunsuri individuale la faptul ca suntem diferiti.
Mulțumesc pentru răspuns. Înțeleg greșit că nu credeți într-o responsabilitate colectivă ci doar într-una individuală?
Nu cred in responsabilitate colectiva. Nu exista constiinta colectiva – asta e un mit colectivist. Suntem indoctrinati cu idei colectiviste de cel purin 200 de ani: a fost mai intai iluminismul cu constiinta umanitatii, au fost apoi nationalismul si socialismul si sunt astazi tot felul de « corectitudini politice ».
Vă apreciez punctul de vedere, am meditat îndelung la el astăzi, dar, deocamdată, nu îl pot asimila. Pe viitor, cine stie…Mulțumesc pentru dialog.
Sa luam chiar exemplul cu « teroristul » de la Iasi. Care e responsabilitatea mea sau a dumneavoastra? Daca aplicam principiul responsabilitatii colective, vom capata amandoi o fractiune de vina pentru neindeplinirea unei obligatii pe care nu aveam cum sa o indeplinim; in acelasi timp, cei care aveau realmente o responsbilitate (parintii, colegii, medicii care l-au vazut, vecinii, prietenii) o paseaza destul de usor catre « societate ».
»La Romi », « Romaniada »….daca trebuie sa fie « politically correct »…
La romance
»La Rome », de fapt..
Când vorbeam despre « societate », în mintea mea era conturată imaginea oamenilor cu care acest om a intrat în contact, de la rude la medici, de la vecini la colegi și prieteni. Bineînțeles că eu sau dumneavoastră nu purtăm vreo vină pentru gestul lui. În dicționar unul dintre sinonimele cuvântului « societate » este cel de « colectivitate ». Raționamentul meu a fost ca în jurul acestei persoane exista o anumită colectivitate, unii dintre membrii ei știind chiar de intențiile lui. el neavând discernamant, responsabilitatea o poarta acest anturaj, o responsabilitate a colectivității din care acest om face parte. Cred că mi-am exprimat pripit punctul de vedere și am lăsat să se înțeleagă altceva.
Oricum, ceea ce mi se pare foarte neplăcut este disprețul cu care sunt tratați oamenii cu boli psihice. Mi-aș dori foarte mult să nu mai aud la adresa lor invective.
M-am tot gandit ieri la exemplul acesta: pentru perioada Hitler sau Ceaușescu, se poate vorbi despre responsabilitate colectivă? Sunt curioasă ce părere aveți.
Fiecare dintre oamenii din comunitatea imediata are o responsabilitate personala specifica. N-o sa joace parintii rolul medicului si nici medicul rolul politistului.
In cazul societatilor totalitare se pune adesea intrebarea: Sunt responsabili toti cei care au stiut si au tacut? Raspunsul din perspectiva crestina a fost dat in secolul 3, dupa persecutiile din timpul imparatului Decius. S-a spus: nu aveti pacat daca nu v-ati dus sa spuneti « si eu sunt crestin », fiind sigur ca veti pieri si nici altora nu veti folosi. Toti cei care au adus jertfa idolilor au fost considerati apostati si au avut canon de penitenta intre 3 ani si toata viata.
Mulțumesc pentru ambele răspunsuri. Are logică pentru mine ceea ce spuneți.
De asemenea, m-ar interesa părerea dumneavoastră de specialist în următoarea privință: dacă un pacient diagnosticat cu o boală pishică, refuză să își ia tratamentul, ce se mai poate face pentru a-l împiedica să facă rău celorlalți sau sieși? Dana, colega mea de scoala, diagnosticată cu schizofrenie paranoidă, s-a sinucis în urma întreruperii, din proprie dorință, a tratamentului medicamentos. Ce se mai putea face pentru ea în această situație?
In cazul in care exista un pericol imediat pentru sine sau pentru ceilalti este posibila (si legala) internarea nevoluntara (daca persoana afectata nu a putut fi convinsa sa urmeze voluntar tratamentul).