CORÚPȚIE, corupții, s. f. 1. Stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. 2. Desfrânare, depravare. (DEX 98)

Asadar, o stare. O stare in care se ajunge prin actiunea de corupere. Co-rupere (de la moralitate). Actiunea are un agent activ (corupatorul). Pe care preferam sa il trecem sub tacere.

Am schimbat un pic si dictionarul. Daca in 1939 nu erau mentionate decat variante active ale  verbelor echivalente (a strica, a altera, a perverti, a indupleca pe cineva cu daruri), in 1998 verbul devenise si reflexiv: a (se) abate de la moralitate, cinste, datorie; a (se) perverti. In cateva decenii si-a facut loc ideea dubioasa moral, logic si gramatical ca poti sa te corupi, si ca nimeni altcineva nu este in culpa.

Coruptia incepe cu corupatorul. Cum ar fi ca atunci cand este condamnat (conform legii) un corupt sa fie condamnati (tot conform legii) si toti corupatorii?

Am auzit adesea sintagma « coruptie fara corupti » si o citam adesea ca un paradox. Un paradox si mai mare e coruptia fara corupatori. Care sunt pe cale de disparitie si din dictionar.