M-am trezit foarte de dimineata. La 6 fara 2 minute eram deja in strada. Credeam ca ma voi plimba cel putin o ora printr-un oras adormit. Dar orasul mi-o luase inainte: laptării, brutării si debite de tutun si ziare erau deschise inca de la 5.30, iar supermarketurile se pregateau sa deschida.

Am dat o prima tura prin laptării, am facut o colectie de placinte si cornuri si m-am intors la hotel unde fetele dormeau cel mai dulce somn, asa ca am estimat la inca doua-trei ore timpul pentru a doua tura.

Im place sa colind orase la ore mai putin « turistice » si oarecum la intamplare. Niš mi s-a parut oprit in timp undeva in anii « 80 ai Iugoslaviei (asa cum i-am vazut la televizor, pe cand, craiovean fiind, a privi la televizor insemna, in trei sferturi din cazuri, a da « pe sârbi »). « Socialismul de consum » titoist a dat faliment la inceputul anilor 90 si a fost apoi inlocuit de economia de razboi. Incredibil, dar adevarat, aceasta tara s-a aflat in razboi civil, cu mici intreruperi, vreme de 20 de ani!

Oamenii sunt binevoitori. O bunavointa un pic aspra, care are totusi avantajul ca nu te simti dadacit atunci cand ceri ajutorul. Orasul imi pare nu urat ci uratit, asa cum s-a intamplat si cu multe orase românesti in anii 80: biserici ascunse dupa blocuri, spatii verzi reduse la minim, mari bulevarde taiate drept, larg si sec (ceea ce e oarecum necesar la Niš, care e punctul de intersectie a doua mari magistrale europene).

Plecăm tarziu, spre prânz, si sărim peste vizitarea fortaretei si a ruinelor romane, pentru ca vreau să nu pierdem vizitarea manastirii Studenica, aflata in drumul nostru spre Novi Pazar, unde urmeaza sa innoptam.