Granita dintre Serbia si Muntenegru e de fapt o frontiera in sensul in care Vestul Salbatic era pentru pionierii americani: fostul sangeac otoman Novi Pazar a fost impartit in 1913 intre cel doua state sârbesti (dupa razboaiele balcanice incheiate prin Pacea de la Bucuresti), dar timp de peste cinci decenii fusese o zona de reconquista culturala si demografica pentru sarbi si muntenegreni, in deplina intelegere intre ei.

O linie prin mijlocul acestei zone (comune in cel mai inalt grad celor doua state) nu poate fi decat arbitrara sau conventionala. Majoritatea celor care treceau granita schimbau cateva fraze care dovedeau familiaritate cu granicerii. Probabil ca sunt multi care trec aceasta linie zilnic.

Granita (istorica) adevarata este una naturala: e cumpana apelor intre bazinul Dunarii si apele care se varsa in Adriatica. Dar nici inainte si nici dupa ce treci de valea raului Tara nu vei sesiza diferente majore in comportarea oamenilor: aceeasi bunavointa sobra, chibzuita, fara inflorituri.

Tunelurile si viaductele insa – multe si adesea spectaculoase –  dau marturie nu despre Serbia sau Muntenegru, ci despre un stat mai puternic, astazi disparut (si regretat, oarecum paradoxal, de catre majoritatea locuitorilor din Balcanii de Vest): Iugoslavia.