Când am plecat în vacanţă prin Balcani, credeam că merg şi prin locurile de baştină ale unor strămoşi sârbi şi bulgari. Am descoperit însă ca nu e deloc simplu să spui cine şi cât e bulgar, român, albanez, grec sau sârb.

1. De exemplu, credeam că bunicii bunicii mele erau sârbi. Şi stră-străbunica sigur era sârboaică. Străbunicul avea cârciumă în Piatra. Or, aflu de la Dušan Popovič (citat de Neagu Djuvara) că toţi cârciumarii şi hangiii din Serbia la sfârşitul secolului XIX erau aromâni. Mai mult, Popovič dă şi o listă de nume sârbizate ale acestor cârciumari – printre ele se află şi Nikolič (= »ai lui Nicola »); or, cei din familia bunicii mele erau « ai lui Nicola ».

2. Am povestit deja episodul de la Cetinje, din faţa bisericii vlahe. Acolo mi-am dat seama că povestea cu statornicia pe un anumit teritoriu a popoarelor din Balcani e o poveste inventată târziu, pentru a justifica pretenţiile statelor naţionale (aceste construcţii în bună măsură artificiale într-o zonă unde regula este amestecul, nu separarea). Vlahii care au întemeiat Cetinje au migrat, într-o generaţie, vreo 300 de km, de la Stari Vlah (din Bosnia), pentru ca în generaţia următoare să mai migreze încă 300 spre Albania (unde vlahii au format cel puţin o treime din armata lui Skanderbeg).

3. Distanţele de mai sus sunt totuşi mici, comparativ cu drumul de la Ulcinj la Iaşi (1300 km). Ce legătură este? Familia aromână care a stăpânit cetatea muntenegreană Dulcigno (Ulcinj) se numea Balş(a). Această familie va emigra în Moldova şi a făcut parte din marea boierime moldovenească începând cu secolul al XVII-lea.

4. Ce-aţi zice însa dacă aş întinde şi mai mult coarda, în timp şi spaţiu, şi v-aş spune că e posibil ca numele oraşului Balş să aibă legătură cu familia suspomenită? Care ar fi stăpânit pământuri aici în secolele VI-VII. Cum vi se pare acest periplu de 3000 de kilometri într-o mie de ani (Oltenia – Bulgaria – Serbia – Bosnia – Muntenegru – Albania – Macedonia – Banat – Moldova)? Si să nu credeţi că plecau să facă turism individual, plecau cu tot neamul şi dependenţii. Plăcuţa de la biserica vlahă din Cetinje vorbeşte despre « vlahi şi voievozii lor ».

5. Văd că am mai multe de scris, aşa că las şi pentru un alt episod. Vă mai zic doar că eu m-am născut la Craiova, în cartierul Brazda lui Novac. Adică exact pe graniţa militară a Imperiului Roman în secolele IV-VII. Graniţa aceasta proteja o provincie numită Dacia Ripensis, a cărei capitală era Ratiaria, la sud de Dunăre (în apropiere de Vidinul actual). Acum mi se pare ciudat că în cărţile noastre de istorie povestea Daciei romane se termină la 271, cu retragerea aureliană, când există istorii absolut remarcabile despre Daciile sud-dunărene. (Ca să nu mai spunem că primele cuvinte româneşti consemnate istoric, au fost rostite la sud de Dunăre, în secolul VII. Iar cel care le-a rostit se afla în marş spre sud.)