La Campionatul Naţional de Cultură Generală (15 martie 2014), echipa Intecity (Dan Creţu, Dan Ghenea, Dorel Bărbieru, Ştefan Bradea) a obţinut din nou medaliile de bronz. Concursul a fost câştigat de Glorious Bastards (Dan Adrian Ghita, Dan Minculescu, Miruna Ralea, Catalin Duminecioiu), iar pe locul II, după o finală foarte disputată, s-au clasat Terabiţii.
Întrebările au fost frumos construite şi echilibrat alese, capcanele au fost fine, arbitrajul impecabil (superenglezesc!).
De la precedenta ediţie încoace m-am străduit şi eu, pe acest blog, să vă fac să gustaţi din frunuseţea întrebărilor şi răspunsurilor de cultură generală în seria Flori, fete, filme…
Să va mai spun şi una dintre întrebările care mi-au plăcut (şi care, tangenţial, are oarecare legătură şi cu zgomotul de război din aceste zile la graniţele noastre).
« Sunt trei evenimente care pot fi descrise în acelaşi fel: primul s-a petrecut în deceniul al doilea al secolului XIX şi a fost o separare, al doilea a avut loc după 101ani şi a reprezentat un sfârşit, iar al treilea a marcat o înfrângere temporară şi s-a petrecut după alţi 5 ani. Care sunt cuvintele care leagă cele trei evenimente? »
Felicitari si la cat mai multe premii! Care este frecventa organizarii acestui consurs? Sunt mai multe etape?
Indraznesc sa dau un raspuns si sper sa nu o iau pe aratura. Cuvantul de legatura ar putea fi Pacea de la Bucuresti:
– In 1812 , prin Tratatul de la Bucuresti, care punea capat razboiului ruso-turc, Basarabia a fost cedata imperiului tarist.
– In 1913, prin Tratatul de la Bucuresti, semnat de Bulgaria pe de-o parte si Romania, Serbia, Muntenegru si Grecia, pe de alta, Bulgaria cedeaza Romaniei Cadrilaterul.
– In 1918, prin Tratatul de la Bucuresti, dintre Romania, pe de o parte si Germania, Austro–Ungaria,Bulgaria si Turcia, pe de alta parte, Romania a fost obligata sa cedeze Puterilor Centrale partea de sud a Dobrogei (Cadrilaterul).
Raspuns corect.
Campionatul are loc anual. Exista si competitii cu mai multe etape, precum si competitii amicale, « de antrenament »
Cred ca trebuia sa obtineti aurul, domnule doctor.
Nu, asa cum am spus, arbitrajul a fost impecabil. Dar aşa e în orice joc: cine greşeşte mai mult, pierde. Puncte, pentru că altminteri fiecare miut petrecut acolo a fost un minut câştigat