24 de zile in Balcani (17): Sv. Nikola, Marubi, Dulcigno


Am urcat până la cetate în ultima după-amiază petrecută la Ulcinj/ Ulqini/ Dulcigno. Chiar la piciorul cetăţii este biserica Sv. Nikola. Am fost atras de grădina cu măslini relativ tineri (aveau cam o suta de ani, dar in genul lor se atinge uşor mia!). Şi era o alee cu felinare in care bătea soarele dinspre apus, astfel că unele dintre ele păreau aprinse. Bătea uşor vântul si crea o linişte sonoră. Biserica a fost ridicată de regele Nikola I al Muntenegrului, in amintirea eroilor căzuţi în Războiul de Independenţă (1876-1878, acelaşi în care românii şi-au câştigat independenţa faţă de aceeaşi putere suzerană – Imperiul Otoman).

În cetate, vântul bate deja cu putere. Suntem cam subţire îmbrăcaţi. Intrăm în turn (cula Balšić). Aici dăm peste o expozitie de fotografie Marubi. Pietro Marubi a înfiinţat un studio foto în Shkodër (Albania), pe la 1850. Acum exista un proiect european de punere in valoare a celor peste 300 000 de plăci fotografice din colectia Marubi, care acopera o istorie de 100 de ani a unei zone care cuprindea Albania, Muntenegru şi părti din Macedonia de azi.

Când ieşim, vântul e mai blând si lumina apusului te face sa visezi aventuri în stil italian pe stradele înguste, imprevizibile, pe care orice fel de intimitate e foarte improbabilă. Poti auzi din stradă cum cineva îşi face cafeaua, sau te ajunge din urmă conversaţia unui cuplu de tineri francezi (zic tineri după voci, nu-i văd, sunt undeva într-un studio de la ultimul cat). Mă găndesc că poate atunci când oraşul era unul mult mai aglomerat, pe străzi era robabil mult mai mult zgomot si astfel era mai greu să auzi chiar tot ce se întâmpla în casă. Dar îmi dau sema imediat că şi în case era mare aglomeraţie, aşa că adio intimitate. Intimitatea e o invenţie recentă.

Votre commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l’aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion /  Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l’aide de votre compte Twitter. Déconnexion /  Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l’aide de votre compte Facebook. Déconnexion /  Changer )

Connexion à %s