Étiquette : Dulcigno

24 de zile in Balcani (17): Sv. Nikola, Marubi, Dulcigno

· Laisser un commentaire ·

Am urcat până la cetate în ultima după-amiază petrecută la Ulcinj/ Ulqini/ Dulcigno. Chiar la piciorul cetăţii este biserica Sv. Nikola. Am fost atras de grădina cu măslini relativ tineri (aveau cam o suta de ani, dar in genul lor se atinge uşor mia!). Şi era o alee cu felinare in care bătea soarele dinspre apus, astfel că unele dintre ele păreau aprinse. Bătea uşor vântul si crea o linişte sonoră. Biserica a fost ridicată de regele Nikola I al Muntenegrului, in amintirea eroilor căzuţi în Războiul de Independenţă (1876-1878, acelaşi în care românii şi-au câştigat independenţa faţă de aceeaşi putere suzerană – Imperiul Otoman).

În cetate, vântul bate deja cu putere. Suntem cam subţire îmbrăcaţi. Intrăm în turn (cula Balšić). Aici dăm peste o expozitie de fotografie Marubi. Pietro Marubi a înfiinţat un studio foto în Shkodër (Albania), pe la 1850. Acum exista un proiect european de punere in valoare a celor peste 300 000 de plăci fotografice din colectia Marubi, care acopera o istorie de 100 de ani a unei zone care cuprindea Albania, Muntenegru şi părti din Macedonia de azi.

Când ieşim, vântul e mai blând si lumina apusului te face sa visezi aventuri în stil italian pe stradele înguste, imprevizibile, pe care orice fel de intimitate e foarte improbabilă. Poti auzi din stradă cum cineva îşi face cafeaua, sau te ajunge din urmă conversaţia unui cuplu de tineri francezi (zic tineri după voci, nu-i văd, sunt undeva într-un studio de la ultimul cat). Mă găndesc că poate atunci când oraşul era unul mult mai aglomerat, pe străzi era robabil mult mai mult zgomot si astfel era mai greu să auzi chiar tot ce se întâmpla în casă. Dar îmi dau sema imediat că şi în case era mare aglomeraţie, aşa că adio intimitate. Intimitatea e o invenţie recentă.

24 de zile in Balcani (8): Rată pe varză

· 5 commentaires ·

Am luat o pauza de la mersul la plaja si am jucat toti 5 un joc antrenant, inteligent si frumos facut: Citadele (autor: Bruno Faidutti). Avem o colectie consistenta de jocuri si cateva zile din vacante le petrecem in jurul mesei de joc.

Am mers cu trenuri prin Europa de la 1900 (Ticket to Ride), am cautat Colierul Reginei, am construit orase fortificate si abatii in Languedoc (Carcassonne), am calatorit pe drumuri primejdioase in Italia de Nord (Mille Grazie) si cate si cate alte aventuri!

Citadele e o fantezie avand ca tema un burg medieval occidental. Ceea ce e spectaculos e ca Ulcinj (Dulcigno) pastreaza o amintire mai vie a acestui ev mediu occidental decat insasi Verona, sursa de inspiratie a lui Faidutti pentru acest joc. In plus, aceasta amintire a Apusului se imbina aici cu Rasaritul multicolor.

La pranz am mancat la un restaurant tinut de un kosovar si un muntenegrean. In meniu era si ceva ce se numea piletina. Intelegand ca e vorba de pui, dar nestiind cum era preparat, am intrebat. Am aflat ca puiul era intai fiert, apoi copt (explicatia era data intr-o engleza cu pauze, cu o pauza mai lunga inainte de « boiled » – fiert). Oarecum intrigat si nehotarat, am intrebat si de urmatorul fel ale carui componente imi erau clare: rata si varza. Imi zice  » E la fel, dar cu rata ». Aha! M-am prins: puiul era fiert impreuna cu varza, apoi dat la cuptor.

In meniul in albaneza rata era rosë. « Rata » e un bun lingvistic comun (si exclusiv) româno-albanez. Stefan cel Mare manca rata pe varza (asta e si raspunsul la sarada pe care v-am propus-o aici). Skanderbeg la fel. Skanderbeg intelegea sigur nu numai « rata », dar chiar si « varza », pentru ca aproape jumatate din armata lui era alcatuita din vlahi, iar legaturile sale cu Italia erau foarte stranse. Stefan cel Mare si urmasii sai au avut stranse legaturi cu Polonia. O urmasa a sa, Maria Leszczynska (regina a Frantei, bunica lui Ludovic al XVI-lea si stra-strabunica stra-strabunicului reginei Ana a României), a adus, probabil, rata pe varza din Polonia in Lorena.

Lorena e parte a Lotharingiei medievale, « coridorul oraselor », care se intindea de la gurile Rinului pana in nordul Italiei. In Citadela lui Bruno Faidutti nu se manca rata pe varza. Occidentul are o intarziere de 400 de ani in acest domeniu. Si se vede.

 

24 de zile in Balcani (7): Mala Plaža

· Laisser un commentaire ·

ulV-am spus cum e ziua pe Bulevardul Skanderbeg. Spre seara, animatia se muta pe o strada care duce spre Mala Plaža (Plaja Mica), aflata chiar in centrul orasului. Stiu ca suna bizar sa spui ca o plaja se afla in centru, dar la Ulcinj asa e: orasul se arcuieste in jurul unui golf marginit de doua promontorii, intre care se gaseste o zona mai joasa cu zona comerciala si de promenada concentrata in jurul plajei. 

Am lasat masina intr-o parcare si am dat o tura pe jos pana aproape de plaja, inainte de apusul soarelui, dar straduta care trecea pe langa bazar era deja plina de masini asa ca am hotarat sa luam masa intr-un loc cu vedere pana la mare. S-a intamplat sa fie si un restaurant de peste, ceea ce nu putea decat sa ma bucure stiind ce surprize placute poti avea cand se apuca levantinii sa gateasca din bunatatile marii. (Restaurantul se vede in poza deasupra zonei puternic luminate).

In acest punct al bulevardului, in poza apar cateva masini. Dar, de-a lungul celor doua ore care au urmat, am putut sa observam de sus urmatoarea scena: oamenii continuau sa vina cu masini, desi era clar ca nimeni nu mai trecea de zona bazarului vechi; coloana de masini a tot crescut pana cand puteam vedea, la cincizeci de metri de noi, ce faceau oamenii din ultimele masini; iar la un moment dat, cei care erau ultimii in coloana si-au lasat masinile acolo in mijlocul strazii si au plecat mai departe pe jos; evident ca nimeni nu mai putea intoarce din acest moment, asa ca ca am vazut tot mai multi lasandu-si masinile si plecand. Nu-mi dau seama cum s-au deznodat, pentru ca atunci cand am plecat acasa masa de masini era tot acolo.

Pestele si calamarii au venit, intr-adevar, in combinatii pline de savoare.

24 de zile in Balcani (6): Skanderbeg

· 1 commentaire ·

Gjergj Kastrioti SkenderbegSe vad clar cele doua minarete. Bulevardul se cheama acum Skanderbeg, domnitor albanez crestin, care a luptat 20 de ani (de nevoie, ca vasal) alaturi de otomani, iar apoi 25 de ani impotriva lor (pe vremea lui Vlad Tepes si Stefan cel Mare). Sora sotiei lui Skanderbeg are un loc de sfânta in calendarul ortodox sârb.

La pranz, putina lume se plimba pe jos, dar strada e plina de masini, circuland dezordonat. Ca la Tirana. Deosebirea uriasa fata de Tirana consta in marcile care sunt plimbate pe bulevardul central la ora amiezii. Aici sunt unele modeste si vechi, in capitala Albaniei, fara nici o legatura cu saracia tarii, numai ultimul racnet.

Iar norme de poluare nu exista, asa ca nu e indicat sa mergi pe jos pentru a inhala o cantitate uriasa de noxe. Ia-ti si tu masina. Despre plimbarea de seara va spun la povestile zilei a saptea.

 

24 de zile in Balcani (6): Teuta

· 7 commentaires ·

Bulevar Teuta. Ulcinj. Montenegro. УльциньNumele mi s-a parut misterios: Teuta. Si aparea peste tot, cand te asteptai mai putin: bulevardul Teuta, vaporasul Teuta, restaurantul Teuta, TV Teuta, salonul de frumusete Teuta, revista Teuta.

Cand am vazut revista, mi-am dat seama ca e pentru un public tinta feminin si am presupus ca Teuta e un nume de femeie. Dar ce legatura sa aiba cu vaporasul? Iar un bulevard atat de vast nu putea fi decat pentru o regina.

Zana Krasniqi - TEUTA Magazine [Albania] (July 2008)Ei bine, Teuta chiar era o regina; iar vaporasul facea legatura cu pirateria patronata de aceasta regina a Iliriei din secolul al III-lea inainte de Hristos.

De ce am ales sa va impartasesc aceasta curiozitate? Pentru ca in fiecare dimineata, pe plaja, auzeam, din jumatate in jumatate de ora, invitatia de a urca la bordul barcii Teuta si imi venea in minte coperta glamoroasa a revistei, in contrast cu un numar semnificativ de femei musulmane care stateau complet  imbracate pe plaja. (Ulcinj fiind locul preferat de vacanta la mare al albanezilor kosovari). Barbatii kosovari nu pareau insa la fel de stricti cand era vorba de interdictia islamica privind alcoolul.

24 de zile in Balcani (6): Lectura matinală

· 3 commentaires ·

« Când contempli o grădină  dintr-o cameră situată la etaj este evident (dacă stai să te gândesti) că te uiti printr-o fereastră. Dar dacă în primul rând te interesează grădina, o poti contempla vreme îndelungată fără să te gândesti la fereastră.[…] Si exact acesta este modul în care a fost dat uiării supranaturalul. Naturalistii s-au consacrat gândirii despre natură. Ei nu au luat în seamă faptul că gândeau. În clipa în care devii atent la acest lucru e evident că gândirea nu poate fi un simplu eveniment natural si că există, asadar, si altceva în afara Naturii. Supranaturalul nu e îndepărtat si obscur: este ceva ce tine de experienta cotidiană si de fiecare clipă, ceva la fel de intim ca si respiratia. Negarea lui depinde de o anumita neatentie. » (C. S. Lewis – Despre minuni)

24 de zile in Balcani (5): O băltoacă în amurg

· 1 commentaire ·

In prima zi nu am ajuns la plaja. Am lenevit cu totii  pe terasa la un mic dejun tardiv si prelungit, apoi am pierdut vremea cu internetul care functiona cu intermitente. Pe la prânzu’  ăl mare am mers la o pizzerie. Am descoperit ca muntenegrenii au o bere buna (Niksič) si ca albanezii kosovari care tineau acel restaurant pareau laudarosi, dar s-a dovedit in final ca era ceva temei in laudele lor.

Dupa ce ne-am facut siesta, am iesit sa facem un tur de plaja, cu putin timp inainte de apus. A fost prima si ultima oara cand am mai mers pe tarmul Adriaticii in amurg. La acea ora Adriatica mi-a parut o băltoacă: nisipul gri, marea gri, cerul in tonuri vinetii spalacite. Iar tarmul umed avea o consistenta incerta: nici ferma ca plaja atlantica la reflux, nici rece-matasoasa ca nisipul udat de Marea Neagra.

24 de zile in Balcani (5): Velika Plaža

· 1 commentaire ·

Velika-PlazaPlaja era intr-adevar mare. Dupa criteriile Mediteranei Orientale, ar putea fi numita chiar uriasa: 13 km lungime si o latime variind intre 60 si 120 de metri. Pentru mine asta e doar statistica, dar stiu ca fetelor mele le plac plajele mari. Am mers in recunoastere dis-de-dimineata si singurul lucru care nu corespundea cu pozele de pe net era culoarea nisipului. Cenusiul o sa fie o mica dezamagire pentru ele, dar se va compensa cu finetea extraordinara, imi zic (previziunea s-a dovedit corecta). Marea nu mi se pare frumoasa, dar nici lumina laptoasa a diminetii timpurii n-o avantajeaza. Voi constata in zilele urmatoare ca e de o frumusete comuna pe la 10  si in plina splendoare la amiaza.