In prima zi nu am ajuns la plaja. Am lenevit cu totii  pe terasa la un mic dejun tardiv si prelungit, apoi am pierdut vremea cu internetul care functiona cu intermitente. Pe la prânzu’  ăl mare am mers la o pizzerie. Am descoperit ca muntenegrenii au o bere buna (Niksič) si ca albanezii kosovari care tineau acel restaurant pareau laudarosi, dar s-a dovedit in final ca era ceva temei in laudele lor.

Dupa ce ne-am facut siesta, am iesit sa facem un tur de plaja, cu putin timp inainte de apus. A fost prima si ultima oara cand am mai mers pe tarmul Adriaticii in amurg. La acea ora Adriatica mi-a parut o băltoacă: nisipul gri, marea gri, cerul in tonuri vinetii spalacite. Iar tarmul umed avea o consistenta incerta: nici ferma ca plaja atlantica la reflux, nici rece-matasoasa ca nisipul udat de Marea Neagra.