Continuam jocul? Atunci va propun ca in etapa a doua sa ne delectam cu frumusetea (poetica) a podoabei capilare. Apoi votam din nou.
Ea stă plictisită şi foarte frumoasă
părul ei negru este supărat
mâna ei luminoasă
demult m-a uitat, –
demult s-a uitat şi pe sine
cum atârnă pe ceafa scaunului. (Nichita Stanescu – De dragoste)
DAN GHENEA 
Si, de data aceasta, tot poetul meu de suflet, Ion Minulescu:
« De ce-ti sunt ochii verzi –
Coloarea wagnerianelor motive –
Si parul negru ca greseala imaculatelor fecioare?
De ce-ti sunt buzele patate de violete trecatoare?
Si mainile de ce-ti sunt albe ca albul tristelor altare
Din Babilon,
Si din Ninive?… » (I. Minulescu – Celei mai aproape)
Lucian Blaga- Din părul tău
Înțelepciunea unui mag mi-a povestit odată
De-un văl, prin care nu putem străbate cu privirea,
Păienjeniș, ce-ascunde pretutindeni firea,
De nu vedem nimic din ce-i aievea.
Si-acum cand tu-mi îneci obrajii, ochii
In părul tau,
Eu, amețit de valurile-i negre și bogate,
Visez
Că vălul ce preface-n mister
Tot largul lumii e urzit
Din părul tau-
Și strig,
Și strig,
Și-ntâia oară simt
Întreaga vrajă ce-a cuprins-o magul in povestea lui.
Desi in versurile de mai jos, nu despre frumusetea parului fiind vorba, totusi, cand am citit propunerea de « joc », versurile astea mi-au venit in minte. Mie imi pare asa frumos « parul » din versurile lui Nichita Stanescu. Purtatoarea podoabei trebuie sa fie un soi de Rapunzel. Deci, iata, ce rol mai poate avea parul unei femei:
(…)
»Pregatindu-i-le de dezbatat
ea tine în boluri si zeama acra,
parul lung si negru si-l intinde de la usa spre pat
să nu greseasca barbatul niciodata
drumul predestinat. »
(« A mea », Nichita Stanescu)
Tu mergi lângă întrebările mele,
eu merg lângă liniştea ta.
Tu mergi lângă zorii dragostei mele,
eu merg lângă amurgul părului tău.
(Octavian Paler – Definitia liniilor paralele)