Étiquette : dragoste

Aţi încercat cele șase soiuri de dragoste?


de Roman Krznaric

Cultura de astăzi a cafelei are un vocabular extrem de sofisticat. Vrei un cappuccino, un espresso, un latte slab, sau poate un macchiato caramel cu gheață?

Grecii antici au fost la fel de sofisticaţi în felul în care au vorbit despre dragoste, recunoscând șase soiuri diferite. Ei ar fi fost șocaţi de necioplirea noastră aflând că folosim un singur cuvânt atât pentru a şopti « Te iubesc » peste o masă la lumina lumânărilor cât și pentru a semna ocazional un e-mail « cu multă iubire ».

Deci, care au fost cele șase iubiri cunoscute grecilor? Și cum pot să ne inspire pentru a trece dincolo de dependenţa noastră actuală de dragostea romantică, care face ca 94 la suta din tineri să spere – adesea în van – că vor găsi sufletul pereche unic care să satisfacă toate nevoile lor emoționale?

  1. Eros, sau pasiune sexuală

Primul tip de dragoste era numit eros, după zeul grec al fertilității, și reprezenta ideea de pasiune si dorinţă sexuală. Dar grecii nu gândeau întotdeauna erosul ca pe ceva pozitiv, așa cum avem noi tendința de a face astăzi. De fapt, erosul era văzut ca o formă periculoasă, înflăcărată și irațională a iubirii care te putea lua în stăpânire, în posesiune – o atitudine împărtășită de mulți gânditori spirituali de mai târziu, cum ar fi scriitorul creștin CS Lewis.

Eros a implica o pierdere a controlului care îi speria pe greci. Ceea ce e ciudat, pentru că pierde controlul este exact ceea ce mulți oameni caută acum într-o relație. Nu sperăm cu toții să ne îndrăgostim « nebunește » ?.

  1. Philia, sau prietenia profundă

Cea de a doua varietate de dragoste era filia sau prietenia, pe care grecii o apreciau mult mai mult decât sexualitatea fără nobilitate a erosului. Filia privea prietenia camaraderească profundă care se dezvolta între frații de arme care luptau cot la cot pe câmpul de luptă. Era vorba de loialitate față de prieteni, sacrificiu pentru ei, precum și împărtăşire de emoţii cu ei.

Ne putem întreba cât de mult din această filia tovărășească avem în viețile noastre. Este o întrebare importantă într-o epocă când încercăm să adunăm « prieteni » pe Facebook sau « adepți » pe Twitter -realizări care i-ar fi impresionat prea puţin pe greci.

  1. Un alt fel de filia, uneori numit storge, întruchipa dragostea dintre părinți și copiii lor.    vvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvooooooooooooooooooooo………………..ooo
  2. Agape, sau iubirea pentru toată lumea

A patra dragoste, probabil cea mai radicală, era agape sau dragostea altruistă. Aceasta era o dragoste pe care o extinzi la toți oamenii, indiferent dacă sunt membri ai familiei sau străini îndepărtaţi. Agape a fost mai târziu tradusă în limba latină prin caritas, care este originea cuvântul nostru « caritate ».

C.S. Lewis a mentionat-o ca « iubire-dar, » cea mai înaltă formă de iubire creștină. Dar apare, de asemenea, în alte tradiții religioase, ca, de exemplu, în ideea de metta sau « bunătatea universală » din budismul Theravada.

  1. Pragma, sau dragostea de lungă durată

Un alt soi de iubire la greci era iubirea matură cunoscut sub numele de pragma. Aceasta era înțelegerea profundă care se dezvolta în cuplurile căsătorite durabil.

Pragma însemna a face compromisuri pentru ca relația să meargă de-a lungul timpului, și a arăta răbdare și toleranță.

Psihanalistul Erich Fromm a spus că noi cheltuim prea multă energie pentru « îndrăgostire » și ar trebui să învățăm mai multe despre cum să « rămânem în dragoste. » Pragma este tocmai despre a rămâne în dragoste, a face un efort pentru a da iubire mai degrabă decât doar să o primeşti. Cum aproximativ o treime din primele căsătorii din SUA se încheie prin divorț sau separare în primii 10 ani, grecii ar crede cu siguranță că ar trebui să aducem o doză serioasă de pragma în relațiile noastre.

  1. Philautia, sau iubirea de sine

A şasea varietate greaca de dragoste a fost philautia sau iubirea de sine. Și inteligenţii greci şi-au dat seama că erau două tipuri. Unul era un soi nesănătos asociat cu narcisismul, caz în care devii obsedat de sine și centrat pe faimă si avere personală. O versiune mai sanatoasă creşte capacitatea de a iubi în sens larg.

Ideea era că, dacă te placi și te simți în siguranță în tine însuţi, vei avea multă dragoste pentru a da altora (așa cum se reflectă în conceptul inspirat de budism de « auto-compasiune »). Sau, așa cum Aristotel a spus-o, « Toate sentimentele prietenoase pentru alţii sunt o extensie a sentimentelor omului pentru el însuși. »

Grecii antici au găsit diverse tipuri de iubire în relațiile cu o gamă largă de oameni – prieteni, familie, soț, străini, și chiar cu tine însuţi. Acest lucru contrastează cu concentrarea noastră tipică pe o singură relație romantică, în care sperăm să găsim toate aceste diferite iubiri împachetate într-o singură persoană sau sufletul pereche.

Mai mult decât atât, ar trebui să abandonăm obsesia noastră cu perfecțiunea. Nu vă așteptați ca partenerul pentru să vă ofere toate soiurile de dragoste, tot timpul (cu riscul de a da deoparte un partener care nu ţi-ar îndeplini dorinţele).

Diversitatea sistemul elen de iubiri poate oferi, de asemenea, consolare. Identificând în ce măsură în sunt prezente în viața ta cele șase iubiri, s-ar putea descoperi că ai mult mai multă decât dragoste ţi-ai fi imaginat – chiar dacă resimți absența unui iubit.

E timpul să introducem cele șase soiuri de dragoste greacă în modul nostru de zi cu zi de a vorbi și de a gândi. Dacă arta cafelei merită propriul vocabular sofisticat, atunci de ce nu şi arta iubirii?

(articolul original – aici; nu am tradus paragraful referitor la dragostea ludică pentru că ludus e un cuvânt latin, nu elen, iar conceptul de dragoste ludică e o invenţie foarte recentă – poate fi valid, dar cu siguranţă nu e antic)

Cinci poveşti despre dragoste


Nu cinci poveşti de dragoste, ci despre dragoste. Nu trăitul povestit, ci netrăitul – ce ar fi trebuit să fie, punând în umbră ce a fost.

1. Povestea omului potrivit – undeva în lume se află cineva care e complementul exact al dorinţelor mele.

Clasicul mit al jumatatilor. Fiinte perfecte au fost sectionate la inceputul lumii si de atunci jumatatile se cauta pentru a reface fuziunea originara.

Cum se face ca ne asteptam sa ni se intample o intalnire atat de improbabila? Fiecare dintre noi se simte special pe lumea asta, intr-un fel sau altul.

Dar descopeim curând, ca in romanele ruseşti, ca ne-a apropiat mai mult nevoia de a nu fi singuri decât potrivirea deplina a dorintelor noaste. Si suntem dezamagiti ca 1/2 din fiinţa perfectă + 1/2 din fiinţa perfectă = 2 fiinte imperfecte.

Şi chiar dacă nu ni s-a părut, şi potrivire a fost, asta nu însemnă că acum putem să lenevim culegând fructele perene ale acelei potriviri din ziua întâi. Venim din direcţii diferite, cu bagaje diferite, aşa că, dacă lăsăm să lucreze doar natura şi timpul, curenţii care ne-au adus la  întâlnirea nostră magică ne vor şi despărţi. Dacă vrem să rămânem împreună trebuie să învăţăm să navigăm împreună.

Mitul jumătăţilor e relatat de Platon. Platon nu a prea nimerit-o cu ideile despre dragoste (ca să nu mai vorbim de catastrofa pe care a provocat-o în gândirea politică!). Ca antidot la acest mit reînviat de romantism vă propun să recitiţi o poveste românească: Ileana Sânziana.

timp2. Povestea timpului potrivit

Pe lângă oportunităţile ratate pentru că umblu cu mitul jumătăţilor în cap, mai există şi un alt tip de ochelari de cal pe care îi poartă căutătorii de potrivire: aşteptarea momentului ideal.

La început e mereu « prea devreme » – « nu vreau să mă implic deja, sunt prea tânăr, vreau să mă mai joc ». Apoi, aproape fără veste, aceiaşi oameni cred că pentru multe lucruri e deja « prea târziu ».

Pentru boala prea devreme / prea târziu vă propun ca lectură terapeutică Povestea porcului. Fata de împărat prezintă la început sindromul prea devreme; aşa că se joacă (destul de crud!) cu peţitorii, propunându-le un proiect aparent imposibil…

Dacă vreţi, citim împreună povestea într-una dintre zilele următoare.

fuz3. Povestea unirii totale

Unul din jocurile preferate ale îndrăgostitului este să spere că dacă partenerul îl iubeste cu adevarat, atunci nu mai e nevoie să îi spună care îi sunt dorintele pentru că, desigur, celălalt le va ghici.

Lucrurile par sa mearga asa doar in timpul cat persista iluzia ca nici nu-mi pot dori mai mult decat imi ofera iubitul meu; imi neg dorintele strict personale pentru ca mi se pare ca nimic nu poate fi mai bun decat fuziunea cu partenerul, atat de caracteristica fazei de indragostire.

Distorsiunea de gandire numita îndrăgostire, aceea care ne face să credem ca suntem şi vom rămâne in fuziune până la adânci bătrâneţi, trece (în cel mult 3 ani). Şi atunci, unu plus unu  nu mai face, magic, unu ci ajungem la egalitatea banală 1+1 = 2. Două personalităţi diferite, câteva potriviri (din ce în ce mai puţin « magice »!) şi destule diferenţe care trebuie gestionate.

De altfel durabilitatea unei relaţii depinde mai puţin de potriviri cât de modul în care cuplul gestionează diferenţele. O demonstraţie cu stil a acestei teoreme dă Tolstoi în Anna Karenina.

control4. Povestea elixirului dragostei

E o poveste de control. E căutarea unei reţete afrodisiace fără greş.

Nu e greşit să cred că într-o relaţie e de lucru. Partea proastă e că uneori e considerat esenţial controlul asupra pasiunii, adică exact asupra elementului cel mai incontrolabil al relaţiei amoroase.

E ca şi cum ai număra paşii de dans. Nu merge. Ce poţi face e să ai o sala de bal convenabilă, o muzică bună şi, desigur, chef de dans. Dar pasiunea are propriul ei ritm. Aş spune că e unul în trei timpi, ca şi în multe dansuri: depărtare-apropiere-contact-depărtare-apropiere-contact…

Daţi voie relaţiei să respire. Dansaţi.

Dacă vreţi să vă detaşaţi cu un zâmbet de această nevoie de control a emoţiilor celuilalt, luaţi aminte la Visul unei nopţi de vară al bătrânului Will.

lion5. Povestea oglindirii

Echo s-a îndrăgostit de Narcis, dar Narcis nu o băga în seamă pe Echo. Echo s-a stins de durere rămânând în urma ei doar vocea (ecoul). Narcis a fost pedepsit de Nemesis cu… dragostea pentru propria lui imagine. Şi a murit înecat în apa care îi reflecta chipul iubit.

O variantă a mitului se prelungeşte şi în îndemnul (foarte la modă azi) : învaţă să te iubeşti ca să poţi să iubeşti. Sfatul ar fi bun dacă ar preciza că nu e vorba să iubeşti imaginea exterioară, gusturile tale, modul tău de viaţă, ci să descoperi, să accepţi şi să iubeşti ceea ce este cel mai înauntrul tău (intimus) şi să poţi oferi apoi fără frică din darurile acestui spaţiu interior.

Narcisul contemporan iubeşte iniţial ecoul propriilor sale preferinţe. Apoi se plictiseşte şi Echo devine vinovatul de serviciu pentru această mare plictiseală.

O iniţiere antinarcisică poate fi Frumoasa şi Bestia.

Acestea au fost cele 5 poveşti despre dragoste şi cele 5 poveşti de dragoste. Noapte bună, adulţi!

Dacă lumina s-ar stinge şi dragostea s-ar împuţina


de Savatie Baştovoi

Dacă lumina s-ar stinge şi dragostea s-ar împuţina,

Noaptea ar cădea peste lume pentru totdeauna

Şi frigul şi-ar întinde pletele subţiri

Ca o văduvă tînără care-şi plînge iubitul.

 

Nimic nu este mai rău decât minciuna

Cînd se aşterne la picioare ca o pasăre frumoasă,

Aripile şi le întinde ca şi cum s-ar supune

Pînă cînd te îngroapă cu totul în penele-i colorate.

 

Ia seama ca mîna ta să nu se întindă spre ce nu e al tău

Şi sufletul tău să nu tresalte ca o gheaţă care crapă,

Căci îndată va ţîşni de acolo o pasăre

Şi te va duce în înalturi ca pe un miel beteag.

 

Există două feluri de tristeţe care se abat asupra sufletului:

Una cu faţa albă şi alta cu faţa întunecată.

Una vine ca o pasăre rănită prăbuşindu-se la picioare,

Cealaltă e ca lumina dimineţii care te ridică la cer.

Gând de duminică (17)


toate

« Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos »

După mine, cea mai pertinentă definiţie a libertăţii. Dată de Paul din Tars, cetăţean roman, născut din părinţi evrei care îi puseseră numele Saul (= cel dorit).

Această definiţie a libertăţii apare în aceeaşi scrisoare către locuitorii Corintului în care cel convertit pe drumul Damascului face cea mai impresionantă descriere a iubirii adevărate. Şi tot acolo aflăm ce nu ne este de folos:

« De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. »

Dacă am dragoste, toate îmi sunt îngăduite. « Iubeşte şi fă ce vrei » zice şi Augustin, alt cetăţean roman care a preferat o cetăţenie mai înaltă şi o libertate mai largă, guvernată de iubirea adevărată. Cea pe care Paul din Tars o arată astfel:

1. rabdătoare, 2. binevoitoare, 3. empatică, 4. fără invidie5. fără orgoliu, 6. delicată, 7. modestă, 8. altruistă,  9. dreaptă, 10. nemânioasă, 11. nesuspicioasă,   12. plină de speranţă, 13. tenace.

În iubirea adevărată, libertatea este deplină. Iar marele folos al libertăţii este dobândirea darurilor iubirii.

Femeile unui scriitor


Intr-adevar, de vazut filmul. Am gasit o varianta cu subtitrari in engleza aici

Blog de vineri

31014« Tu mă iubești pe mine, eu pe Yan, Yan pe Galea, iar Galea pe Marga ».

Săptămâna trecută am terminat de citit cartea « Femeile care scriu trăiesc periculos », de Laure Adler și Stefan Bollmann. Deși constat nu pentru prima oară, curios îmi pare faptul că multe dintre femeile scriitoare, care au lăsat opere valoroase în literatura universală, fie că nu au fost căsătorite, fie că au trăit în cuplu cu o femeie (amantă cu caracter protector, cu funcții de secretară, infirmieră, psiholog, contabil, bonă etc). Rareori când scriitoarele se bucurau de o viață de familie clasică. Scrisul și familia greu se îmbină într-o viață de scriitoare activă.

Bărbații scriitori, dimpotrivă. Au avut alături o soție fidelă, răbdătoare, devotată, care rareori îi împărțea patul conjugal, în schimb, împărțea toate mizeriile, neplăcerile, isteriile, bolile, capriciile, crizele etc. De unele soții de scriitori, omenirea își mai aduce aminte, de altele nu…

Voir l’article original 174 mots de plus

Scena balconului nu e romantică


Dragostea romantică a fost inventată târziu în istoria erotică a umanităţii. Mai precis, chiar in epoca artei si literaturii numite romantice. Lui Romeo nu i-ar fi trecut prin cap să o invite pe Julieta la o cină romantică. Nici măcar la un picnic. Sau poate credeţi ca veţi găsi în textul lui Shakespeare vreo vagă aluzie la un week-end romantic la Lacul Garda (la două ore de mers cu caleaşca de Verona!)? Nici gând!

… articolul complet pe Ralix.ro (aici)

Scepticul Gheorghe, Gavril necredinciosul şi ateul Iosif


Gabriel Garcia Marquez a murit, la 87 de ani, într-o joi. Joia Mare de anul acesta. « Nu cred în Dumnezeu, dar mi-e frică de El ». De asta i-am zis Gavril necredinciosul. Sunt oare mai credincioşi cei care zic invers (şi sunt aşa de mulţi!) – « Cred în Dumnezeu, dar nu mi-e frică de el »?

José Saramago a murit, la 87 de ani, într-o vineri. S-a declarat tot timpul ateu. Spunea că raiul şi iadul sunt doar idei in mintea noastră. Dar cei care nu au nici raiul, nici iadul prezente în minte, sunt mai aproape de credinţă decât ateul Iosif?

Jorge Luis Borges a murit, la 87 de ani, într-o sâmbătă. El îşi imagina raiul ca o bibliotecă. « Aş vrea ca raiul să existe, chiar dacă locul meu ar fi in iad ». Dar mai e o parte, mult mai rar citată (dintr-un interviu acordat în anul morţii sale, 1986): « Aş vrea ca raiul să existe pentru cei care cred în rai ». Nu e frumoasă această rugăciune a scepticului Gheorghe pentru cei ce cred? Şi oare sunt mai credincioşi decât el cei care vor iadul pentru ceilalţi?

În ziua Coborârii la Iad, îngăduiti-mi o rugăciune pentru necredincioşi.

Mă rog, Doamne, pentru scepticul Gheorghe, cel care s-a rugat pentru noi credincioşii.

Mă rog pentru ateul Iosif, care a luat foarte în serios minunile iubirii făcute prin Isus Hristos şi care s-a împiedicat de noi, Doamne, atunci când a zis « Cum poate face un credincios răul? ».

Mă rog pentru Gavril necredinciosul, cel care nu a luat în deşert numele Domnului şi n-a îndrăznit să-şi spună credincios, ci doar pe jumătate credincios (« necredincios cu mintea, credincios cu inima »).

Dau mărturie, Doamne, că şi aceştia trei m-au dus mai aproape de  Tine. Şi mă rog şi pentru mine, Doamne, că doar Tu ştii dacă e mai aproape de Tine credinţa mea sau necredinţa lor.