« Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos »

După mine, cea mai pertinentă definiţie a libertăţii. Dată de Paul din Tars, cetăţean roman, născut din părinţi evrei care îi puseseră numele Saul (= cel dorit).

Această definiţie a libertăţii apare în aceeaşi scrisoare către locuitorii Corintului în care cel convertit pe drumul Damascului face cea mai impresionantă descriere a iubirii adevărate. Şi tot acolo aflăm ce nu ne este de folos:

« De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. »

Dacă am dragoste, toate îmi sunt îngăduite. « Iubeşte şi fă ce vrei » zice şi Augustin, alt cetăţean roman care a preferat o cetăţenie mai înaltă şi o libertate mai largă, guvernată de iubirea adevărată. Cea pe care Paul din Tars o arată astfel:

1. rabdătoare, 2. binevoitoare, 3. empatică, 4. fără invidie,  5. fără orgoliu, 6. delicată, 7. modestă, 8. altruistă,  9. dreaptă, 10. nemânioasă, 11. nesuspicioasă,   12. plină de speranţă, 13. tenace.

În iubirea adevărată, libertatea este deplină. Iar marele folos al libertăţii este dobândirea darurilor iubirii.