« În cele necesare, unitate, în cele îndoielnice, libertate, în toate, dragoste » (Fericitul Augustin)
Fanaticul vede peste tot necesitatea, scepticul se îndoiește de toate în numele libertății. Nici unul nici altul nu mai au loc în mintea și inima lor pentru dragoste.
Uitaţi de ale voastre, republica vegheaţi
Aşa citii pe-un zid al anticei Raguze
Într-un palat solid, rar vizitat de muze,
Dar plin de spirit liber, râzând de împăraţi.
Dubrovnik îmi păruse pliant recolorat,
Un Disneyland istoric, uşor melodramatic,
Până când răspândind miros de nuc, văratic,
O uşă se deschise spre-al Rectorului Sfat.
Plăteau cu aur greu pe cei de dinafară,
Ca veşnic înăuntru ei liberi să rămână;
Pe vântul bun din pânze şi-a minţilor lumină
Rugând pe Dumnezeu oricâte să le ceară.
« Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos »
După mine, cea mai pertinentă definiţie a libertăţii. Dată de Paul din Tars, cetăţean roman, născut din părinţi evrei care îi puseseră numele Saul (= cel dorit).
Această definiţie a libertăţii apare în aceeaşi scrisoare către locuitorii Corintului în care cel convertit pe drumul Damascului face cea mai impresionantă descriere a iubirii adevărate. Şi tot acolo aflăm ce nu ne este de folos:
« De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. »
Dacă am dragoste, toate îmi sunt îngăduite. « Iubeşte şi fă ce vrei » zice şi Augustin, alt cetăţean roman care a preferat o cetăţenie mai înaltă şi o libertate mai largă, guvernată de iubirea adevărată. Cea pe care Paul din Tars o arată astfel:
1. rabdătoare, 2. binevoitoare, 3. empatică, 4. fără invidie, 5. fără orgoliu, 6. delicată, 7. modestă, 8. altruistă, 9. dreaptă, 10. nemânioasă, 11. nesuspicioasă, 12. plină de speranţă, 13. tenace.
În iubirea adevărată, libertatea este deplină. Iar marele folos al libertăţii este dobândirea darurilor iubirii.
Văd afişul la metrou de două săptămâni, miercurea şi vinerea, când trec pe acolo. La început m-a iritat. Într-un timp în care o mulţime de cuvinte sunt interzise prin lege pentru că ar putea ofensa diferite grupuri sensibile, despre creştini şi creştinism se poate spune … Continuer la lecture de Cum şi-a născocit Paul din Tars propria moarte
Dacă socoţi societatea ca o fracţie, atunci o să observi la mijloc un strat subţire, care e al oamenilor normali. Crucea normalilor e că sunt foarte puţini, au devenit o minoritate fragilă, din care se tot desprind în sus şi în jos. Cei de sub … Continuer la lecture de Opresori (psihopaţi) şi oprimaţi (depresivi)
« Fiinţa umană nu este un lucru printre altele; lucrurile se determină unele pe altele, în vreme ce omul se autodetermină. Ceea ce el devine – în limitele înzestrării sale şi ale mediului în care se află – este ceea ce el a făcut din sine însuşi. În lagărele de concentrare, de pildă, în aceste laboratoare vii, în acest loc al încercărilor, am văzut şi mărturisim că unii dintre tovarăşii noştri s-au comportat asemenea porcilor, în vreme ce alţii s-au purtat ca sfinţii. Omul poartă în sine ambele potenţialităţi; pe care dintre acestea o actualizează depinde de deciziile sale, iar nu de condiţiile în care se găseşte. […] În cele din urmă, omul este acea fiinţă care a inventat camerele de gazare de la Auschwitz! Dar el este deopotrivă si fiinţa care a intrat în aceste camere de gazare cu capul sus, cu rugăciunea Tatăl nostru sau Shema Israel pe buzele sale. » (Viktor E. Frankl – Psihiatria reumanizată)
« Nu poate iubi decât omul liber. Cine e liber? » Şi a fost tăcere. Scurtă, pentru că a fost întrerupta de « Cine e fericit? », care a primit acelaşi răspuns.
Preferăm fericirilor simple nefericiri complexe.
Ne luăm prea în serios inteligenţa (şi ratăm astfel drumul către inima noastră), nu mai vrem şi nu mai ştim să plângem (si ratăm ocazia eliberării), blândeţea ne pare o slăbiciune (şi ratăm astfel dulceaţa lumii), mila ni se pare incceptabilă (şi ratăm astfel cea mai simplă şi generală formă de iubire)…
Cine e liber? Celor care sunt liberi nu le mai pun întrebarea despre fericire. Toţi oamenii liberi sunt fericiţi.
Urmează o primăvară plină pentru cei care cred în posibilitatea unei Românii adevărate şi care vor să lupte pentru o Românie cu viitor.
Peste 3 săptămâni vom ieşi să demonstrăm pentru o constituţie monarhică. Falimentul aşa-ziselor constituţii republicane este evident. Putem să arătăm că voinţa naţională există şi se poate exprima articulat.
Apoi sper ca anul acesta sa fim mulţi, buni şi hotărâţi în luminoasa zi de 10 Mai. Sărbătoarea singurei Românii întregi şi adevărate.
« Iubirea imatură spune: «Te iubesc pentru că am nevoie de tine». Iubirea matură spune: «Am nevoie de tine pentru că te iubesc». » (Erich Fromm – Arta de a iubi)
Scrie Erich Fromm:
« Lăcomia e întotdeauna consecinţa golului dinăuntru. » (Arta de a asculta)
« Plăcerea nu poate fi un criteriu de valoare.Pentru că sunt omeni cărora le place supunerea, nu libertatea, care îşi extrag plăcerea din ură, nu din iubire[…] » (Psihanaliză şi etică)
« Iubirea este copilul libertăţii, niciodată al dominaţiei. » (Arta de a iubi)
Eu adaug doar un corolar la ultima teoremă:
Dacă e dominare, iubire nu e.
DAN GHENEA 