de Savatie Baştovoi
Dacă lumina s-ar stinge şi dragostea s-ar împuţina,
Noaptea ar cădea peste lume pentru totdeauna
Şi frigul şi-ar întinde pletele subţiri
Ca o văduvă tînără care-şi plînge iubitul.
Nimic nu este mai rău decât minciuna
Cînd se aşterne la picioare ca o pasăre frumoasă,
Aripile şi le întinde ca şi cum s-ar supune
Pînă cînd te îngroapă cu totul în penele-i colorate.
Ia seama ca mîna ta să nu se întindă spre ce nu e al tău
Şi sufletul tău să nu tresalte ca o gheaţă care crapă,
Căci îndată va ţîşni de acolo o pasăre
Şi te va duce în înalturi ca pe un miel beteag.
Există două feluri de tristeţe care se abat asupra sufletului:
Una cu faţa albă şi alta cu faţa întunecată.
Una vine ca o pasăre rănită prăbuşindu-se la picioare,
Cealaltă e ca lumina dimineţii care te ridică la cer.
DAN GHENEA 
Tristețea cu față albă, ca lumina dimineții, se referă la regăsirea divinului, sau la o tristețe care nu te copleșește ci dimpotrivă, te ridică ? Este o poezie foarte frumoasă.
Îl las tot pe autor să răspundă:
« Sunt oameni care au plînsul în interior. Aceştia sunt cei mai frumoşi oameni de pe pămînt. Acest plîns lăuntric nu are în el nimic din tristeţea şi apăsarea oamenilor neîmpliniţi sau loviţi de vreo suferinţă. Acest plîns lăuntric este ca o lumină de dimineaţă care străbate prin ceaţă. Aceştia sunt oamenii pe care îi iubeşti fără să ştii de ce şi revii la ei pentru că amintirea lor nu te părăseşte. Nu este o mai mare bucurie în viaţă decît aceea de a întîlni un astfel de om. Deşi ei pot trece neobservaţi. Pentru a-i recunoaşte trebuie ca şi tu să fi plîns măcar o dată în viaţă, să plîngi de-adevăratelea.
Vă mulțumesc și pentru că acum, prin dumneavoastră l-am descoperit pe Acest Om. Am citit și ce spune el despre rostul înfrângerilor noastre.