Lumea ca dar


Prin chipul propriu ce-l dă fiecare lumii, fiecare dăruieşte lumea ca un dar al său tuturor şi o primeşte de la toţi […]Nici unul nu are dreptul să confişte părţi mai mari din lume, căci prin aceasta ele rămân nedezvoltate deplin.[…]Fiecare trebuie să considere lumea întreagă ca a sa, dar pentru a o dărui, cu pecetea pusă de înţelegerea şi munca sa, pe ea, celorlalţi.[…]Prin tot ce gândesc şi lucrează oamenii în fiecare zi trebuie să se menţină un circuit continuu al iubirii între ei. Numai în acest caz oamenii se întâlnesc deplin în lume şi o realizează. O lume împărţită rigid, în parcele, pune graniţe de netrecut între oameni, şi lumea nu mai e loc de întâlnire şi mijloc de comuniune. Dar nici o lume socotită numai ca obiect al unui drept comun, şi nu şi al unei datorii şi al iubirii reciproce, ca obiect de dăruire continuă între oameni, nu mai e o lume de întâlnire şi iubire.

(Dumitru Stăniloae – Darul lui Dumnezeu către noi –  sursa aici)

Votre commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l’aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion /  Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l’aide de votre compte Facebook. Déconnexion /  Changer )

Connexion à %s