Asa cum v-am promis, deschid astazi seria interviurilor rubricii Un doctor cu care te poţi înţelege stand de vorba cu Nicoleta Calomfirescu, cardiolog.
– Nicoleta Calomfirescu, cardiologia a fost pentru tine destin sau intamplare?
– O alegere potrivita. Cred ca in viata exista o combinatie intre sansa , vazuta ca si oportunitate si destin , in sensul asumarii unei alegeri. Am facut un liceu de matematica fizica , si desi imi placea si ma pricepeam la matematica, am ales sa dau la medicina. Nu provin dintr-o familie de medici, si nu m-au impins parintii de la spate. Ma fascina cum functioneaza mintea umana si ma gindeam la modele matematice, ptr. retelele neuronale. Avem 17 ani si vroiam psihiatrie…sau cel putin asta credeam eu cu citiva ani inainte de revolutie…. Ajunsa student pe culoarele spitalului Obregia … am realizat ca nu asta imi imaginam eu despre psihiatrie. Zona de neurostiinte , asa cum se facea la noi atunci , iarasi nu m-a convins. Intre timp descoperisem o noua ramura medicala, logica, algoritmica: cardiologia. Nu m-am redirectionat catre partea de IT, programare, pentru ca realmente imi place mai mult sa lucrez cu oamenii decit cu calculatorul!
– Te simti utila ? E mai degraba satisfacatoare, sau mai degraba frustranta meseria pe care o practici?
– Cind un pacient grav cardiac iti spune ca poate sa se bucure de viata, si te alege drept cardiolog ani la rind, te simti nu doar util, dar si satisfacut de ceea ai realizat. Cind cineva care a fumat 30 ani/1pachet pe zi, se intoarce si iti spune ca a luat decizia sa renunte la fumat in urma discutiei avuta cu tine, te simti multumit.
Cind lucram in spital , si faceam garzi, mai ales de Sarbatori,sau lipseam de la vreun eveniment de familie, DA, ma simteam frustrata. Cind cineva , care are o problema minora de sanatate, se incapatineaza sa devina”bolnav” din diverse motive, refuzind sa puna in practica orice schimbare care i-ar imbunatati starea de bine, e frustrant. E frustrant pentru ca sunt oameni care duc boli grele cu fruntea sus si lupta pentru orice clipa, iar altii se vaita pentru nimicuri, medical vorbind!
– Medical vorbind, inima e o pompa. Dar multa vreme inima a fost considerata sediul sufletului. Oamenii spuneau « ma doare inima » atunci cand voiau sa vorbeasca despre o durere sufleteasca. Si inca se mai zice « a murit de inima rea ». Stresul are vreun rol in bolile inimii?
– Bolile de inima se pot imparti in doua categorii mari: boala coronariana ( ischemica) si bolile nonischemice. Inca din anii ’60 au inceput primele cercetari, care au incercat sa identifice o relatie intre anumiti factori e risc legati de stilul de viata si boala ischemica coronariana. S-a stabilit o relatie de cauzalitate directa intre fumat (cantitatea de tigari fumate pe zi si vechimea in ani a fumatului), valorile tensiunii arteriale, valoarea glicemiei si a colesterolului total si aparitia bolii coronariene. Cei mai multi pacienti ai mei spun ca fumeaza din cauza stress-ului, sau imi pot identiifca o problema emotionala care i-a determinat sa fumeze. Cind suntem suparati , adesea, avem bulimie de stress si mincam tot frigiderul si uite asa ne creste si glicemia si colesterolul! Ingrasindu-ne facem mai devreme hipertensiune arteriala.
-Daca nu ai fi medic, ce ai fi?
– Consultant. Sociolog. Sau as scrie povesti pentru copii.
– Ai avut mentori?
– Da.Trei. Proful de mate din liceu, care m-a convins ca daca stiu matematica pot face orice, inclusiv medicina. Doamna Profesor Carmen Ginghina, care a m-a sustinut neconditionat, sa ma dezvolt profesional, desi traseul meu a fost unul atipic in lumea medicala. Proful de strategie de la scoala de bussiness, pentru ca m-a ajutat sa gindesc, activindu-mi alte arii neuronale, decit cele cu care eram obisnuita.
Ups? Tocmai am realizat ca din perioada facultatii, nu mi-a ramas nimeni in gind!(…) Oare ar merita sa facem un sondaj al mentorilor din facultate in generatia mea? Si a ta?
– Au fost cativa care mi-au ramas in memorie (si chiar in unele gesturi profesionale). In ordinea intrarii in scena: Dr. Constantin Dimoftache (C.D. Zeletin), Dr. Laurentiu Fulga, Dr. Sorin Oprescu, Dr. A.V. Ditoiu…
– Ce faci cand un client iti cere un sfat?
– Ii raspund sincer, enervant de sincer. Asa pot dormi linistita noapte.
– Oare el doarme linistit in acea noapte? … Poate vorbim data viitoare despre comunicarea vestilor proaste … Acum pune-mi, te rog, doua intrebari.
– Daca nu ai fi medic, ce ai fi?
– Profesor de matematica. Bibliotecar. Traducator. Iar cand am vazut (acum cativa ani) un documentar despre Santiago Calatrava, aproape ca imi venea sa ma inscriu la Facultatea de Drumuri si Poduri.
– Cum ai prefera sa traiesti: mai mult si cu o calitate a vietii mult diminuata, sau mai putin, dar cu o buna calitate a vietii?
– Grea intrebare. Raspunsul scurt e „nu stiu acum”. In orice caz, nu cred ca as fi de acord cu scurtarea voluntara a vietii pentru a nu avea parte de suferinta si incapacitate. Vreau sa-mi traiesc viata asa cum e. Iar timpul n-as vrea sa fie lung sau scurt, ci sa aiba un pic de profunzime, cat sa pot intelege ceva din aceasta viata a mea.
– In final, pune o intrebare grea si celor care ne citesc.
– Care e virsta optima pentru prima vizita la cardiolog?
E un oras linistit, dar deloc provincial. Chiar e un oras frumos si care te face sa simti trecutul. Fostele ambasade (germana, austro-ungara, britanica, rusa, franceza), aliniate de-a lungul promenadei, teatrul cochet, parcul, mica gradina din fata fostei ambasade britanice, culorile vesele ale caselor, totul pare sa fie inca viu – un trecut vivant pe care nu l-am mai gasit in alta parte. Mancam pe o terasa nu departe de fosta ambasada rusa. Stau si ma gandesc la modul in care, prin bravura lor muntenegrenii au reusit sa se impuna in ochii Europei. Au mobilizat 70 000 de oameni (practic toti barbatii valizi) in razboiul din 1876-1878, fiind, ca numar de soldati, a doua armata dupa cea rusa dintre cele participante la acest razboi (România a mobilizat atunci aproape acelasi numar de oameni, la o populatie de zece ori mai mare). Imi dau seama acum ca Vronski pleaca pe acest front serbo-muntenegrean, in finalul romanului Anna Karenina. Nemaipasindu-i de viata lui dupa ce Anna murise. S-a intalnit acolo cu oameni carora le era draga viata, dar nu le pasa de moarte daca asta era pretul libertatii. De departe cei mai darji soldati ai timpului lor.
DAN GHENEA 