(continuare la Simpatic, patetic, empatic)
Sunt întrebat adesea cum poti sa asculti suferintele altora fara sa fii coplesit de acestea; sau, asa cum am fost întrebat chiar pe acest blog, cum reusesc sa ma detasez. Raspunsul scurt este ca nu reusesc; detasarea absoluta ar traduce termenul elin apatheia, care înseamna eliberare de pasiuni, de suferinta. Nu am ajuns acolo, deci nu ma pot detasa complet. Pot însa folosi tehnica empatiei pentru a ma desprinde partial si temporar de credintele, ideile si emotiile mele pentru a întelege ce simte si ce vede celalalt din papucii lui si sa ma întorc la mine, uneori cu suveniruri din aceasta calatorie prin empatie. Empatheia, in limbajul filosofilor antici insemna intelegerea suferintei celuilalt, ca si cum as fi în locul lui; nu presupune trairea acelei emotii ci intelegerea si eventual descrierea ei in cuvinte.
Termenul apatheia are o conotatie pozitiva în lumea antica; este chiar idealul mai multor curente filosofice. Crestinismul monahal face din nepatimire, desprindere de patimi, ţelul caii spirituale crestine. Evagrie Ponticul, un ascet din secolul al IV-lea, descrie atât apatheia cât si empatheia în Cuvânt despre rugaciune : “124. Monah este acela care s-a despartit de toti si se împacă cu toti./125. Monah este cel ce se socoteste pe sine una cu toti, deoarece i se pare că se vede pe sine necontenit in fiecare.” Intre empatie si apatie nu este opozitie, la Evagrie, ci doar o deosebire de grad: apatia este starea finală, stabilă, desavârsită, empatia este o miscare a sufletului spre desprinderea de patimi, instabilă, nedesavarsită.
Evagrie Ponticul este printre ultimii care foloseste termenul empatie in intelesul antic. In limba greacă noua empatheia capata un sens mult diferit: a fi purtat de patimă, sau chiar a nutri sentimente negative puternice fata de o alta persoana. Apatheia care continua sa fie folosit in sensul sau antic pana la sfarsitul Evului Mediu, cade sub atacul combinat al filosofiei empiriste si a ideologiei anticlericale si capata conotatia, mai degraba peiorativa, de lipsă de reactie, lipsă de vointă.
DAN GHENEA 
Aveţi dreptate domnul doctor, vă mulţumesc şi îmi cer scuze , cel puţin eu ştiu că am venit la dumneavoastră ca la o autoritate supremă, undeva unde poţi sa spui tot şi să primeşti rezolvare, ca la un medic de altă specialitate, unde vii şi spui tot, nu omiţi nimic, totu-i important, ce ai mâncat, ce ai făcut, unde şi când te-a durut şi primeşti „vindecare”, iei o reţetă o respecţi cu sârg şi te faci bine. E o relaţie cauzală, totu-i simplu.
Nu mi-am dat seama că atunci când vii cu sufletul la doctor vii tot la un „om” ce simte şi el ca şi tine şi că poţi să-l răneşti cu ce ai în tine.
Am greşit şi de-ţi fi dumneavoastră singurul ar fi bine.
Îmi cer iertare!
Am văzut o pauză în postări de vre-o două săptămâni, şi mi-a părut rău.
Pauza n-are nicio legatura cu vreo « greseala »