Un editorialist se intreba de ce scoli care ar trebui sa produca specialisti scot doar “diletanti de geniu”.  M-ar bucura daca se produc in scoala de azi “diletanti de geniu”. M-ar bucura si sa favorizeze diletantismul pur si simplu, cu sau fara genii. Sa existe, datorita scolii, mai  multi iubitori si practicanti de placere ai muzicii, ai picturii, ai literaturii, ai matematicii, fara scopul de a face o cariera in aceste domenii.

Diletantismul este folosit astazi mai ales peiorativ: “lipsă de pregătire temeinică, de seriozitate sau de însusiri necesare, dovedite de cineva în propriul domeniu de activitate”. Dar sensul originar este acela de a te  ocupa dezinteresat de anumite domenii ale artei sau stiintei. Nu insemna o pregatire superficiala, ci, dimpotriva, accesul la resurse superioare celor oferite de o scoala obisnuita. Diletantii erau, de obicei, membri ai aristocratiei sau ai clasei mijlocii, care nu aveau nevoie sau chiar nu aveau voie sa-si castige existenta din exercitarea unei profesii.

Originea cuvantului diletant este in italianul diletto (= placere, delectare). Sunt cateva avantaje in posibilitatea de a face arta sau stiinta pentru propria placere.

1. Pentru un profesionist e importanta (uneori decisiva) aplicabilitatea cunostintelor dobandite, pentru un diletant acest aspect e secundar – el nu trebuie sa raspunda unei nevoi sociale, ci propriilor interese intelectuale.

2. Pentru un diletant nu exista notiunea de randament al timpului petrecut pentru a afla mai multe in domeniul sau de interes: nu trebuie sa-i dedice doar un semestru, sau un an sau cinci ani, iar apoi sa probeze valoarea cunostintelor dobandite. Charles Darwin, de exemplu, a facut calatoria de explorare timp de 5 ani (1831-1836), apoi si-a structurat teoria si a facut scurte comunicari vreme de peste 20 de ani, si publica Originea speciilor abia in 1859.

3. Diletantii sunt adesea mai bine plasati pentru a explora cai mai putin batute pentru ca, neinteresandu-i castigul imediat, se ocupa adesea de “splendide inutilitati”.

Revenind, e pacat sa le cerem copiilor nostri sa se pregateasca deja din liceu pentru profesia pe care si-o vor alege. In plus e pacat ca profesorii lor nu sunt aproape deloc pregatiti (cu putine, dar cu atat mai laudabile exceptii) sa le trezeasca interesul pentru domenii multiple, sa descopere diletantii din domeniul lor si sa le descopere posibilitatile de delectare intelectuala.

Nu poti fi diletant in profesia aleasa. Dar nu pentru ca diletantismul ar fi rau in sine. Ci pentru ca diletantismul are la baza principiul placerii. Profesie inseamna, printre altele, si unele constrangeri legate de principiul realitatii. Dar cred ca profesionistul care isi permite sa fie si diletant dispune de un supliment de resurse cognitive si emotionale. Am ascultat recent Orchestra Medicilor si multi au zis ca sunt adevarati profesionisti (referindu-se la virtuozitatea in muzica). Eu as spune ca sunt medici deosebiti si diletanti adevarati.

As vrea sa fiu un diletant. Cred ca sunt uneori.

(O lista foarte scurta de diletanti remarcabili, pe care va invit cu draga inima s-o continuati, gasiti aici. Sau puteti sa intrati aici intr-un joc al imaginatiei cu diletanti, profesionisti, amatori, specialisti, veleitari si experti.)