Sâmbătă, 23 august

A cincea oară în Bologna Centrale am ceva mai mult timp să arunc o privire. 40 de minute până la sosirea Săgeţii Roşii (Frecciarossa) care ne va duce la Rimini. Gările sunt locuri în care îmi place să stau fără treabă şi să privesc oamenii şi trenurile.

Ceasul oprit la ora 10.25 îl văzusem acum 5 zile. Mi-a fost arătat de Niccolo, cu explicaţia că a fost lăsat aşa pentru a aminti de atentatul cu bombă din 2 august 1980, care a făcut aproape 300 de victime (85 de morti si peste 200 de răniţi).

« Terorişti » este cuvântul pe care îl foloseşte, cu un ton neutru, interlocutorul meu ca răspuns la întrebarea referitoare la autori. Îmi amintesc de modul cum a fost prezentat evenimentul în România comunistă – autorii ar fi fost « neofascişti ». Cu doi ani înainte, răpitorii premierului democrat-creştin Aldo Moro, membri ai Brigăzilor Roşii, fuseseră prezentaţi sub eticheta « terorişti ».

Ceea ce aflu acum şi mi se pare uluitor e că şi în Italia a fost suficient ca ziarul oficial al Partidului Comunist să proclame, la câteva ore de la explozie că autorii ar fi « neofascişti » ca nimeni să nu mai aibă curaj să investigheze vreo altă pistă (de exemplu, Brigăzile Roşii!). Au fost arestaţi membrii unei grupări de extremă dreapta, au fost condamnaţi, procesul a fost până la urmă casat şi rejudecat; ministrul de interne de la acea vreme a devenit preşedinte al Republicii, iar spre finalul mandatului, in 1991(anul în care dispărea Uniunea Sovietică, iar Partidul Comunist Italian îşi schimba numele în Partidul Democratic al Stângii), recunoştea că a greşit când a spus că autorii masacrului de la Bologna ar fi fost neofascişti. Aşa că de atunci încolo au fost pomeniţi fără specificări ideologice – « terorişti » generici, fără brand.

În Săgeată am fost vecin cu un italian care trăia în Elveţia şi mergea în vizită la părinţi în Puglia şi un cuplu mai în vârstă din Puglia care se întorcea acasă după ce fuseseră în vizită la fiul lor, în Elveţia! Ei erau încântaţi de Elveţia, elveţianul abia aştepta să revadă Puglia natală! Conversaţia a fost foarte animată – păcat că foarte repede au dat-o pe dialect şi n-am mai înţeles prea multe vorbe; dar chiar şi aşa, era un spectacol fascinant, care m-a împidicat sa mai citesc ceva din ziarul pe care mi-l luasem din gară gîndind că nu voi avea cu ce să-mi umplu timpul – ştiam că peisajul e plat şi oricum cerul era deja cenuşiu.