Rar mi-a fost dat să pun mâna pe o poezie atât de frumoasă şi profundă precum cea a lui Marius Chivu. Am citit-o şi recitit-o printre lacrimi… Se pare că nu sunt singura care a plâns…

Sunt convinsă că va avea recenzii foarte bune pe care aştept cu nerăbdare să le citesc. Poemul are un titlu incitant şi misterios, iar versetul din Evrei 13 cu 5: « Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu  te voi părăsi », un fel de motto al cărţii, anticipează întreaga atmosferă a poeziei, cea a unei iubiri filiale   puternice, necondiţionate, iubire manifestată plenar în cele mai tragice condiţii.

Fiind ţesută în jurul unei poveşti  reale din viaţa autorului, având aşadar un fir narativ,  mi s-a părut aproape imposibil să citez din ea fără să trunchez ceva din fluenţa şi farmecul acesteia.

Iată totuşi un fragment:

« spitalul e o biserică cu multe etaje

preoţi în alb cădelniţînd cu stetoscoapele

pronaos cu…